luni, 13 februarie 2017

Cartea „VINIL” al lui Igor Guzun este de-o sinceritate și o franchețe aparte, dar și de o mare generozitate. Fiecare rând este autentic, fiecare cuvânt este scris din toată inima. Destăinuirile sale îți trezesc nostalgiile și simpatia. Nimic nu e contrafăcut și fals. Sinceritatea lui Igor Guzun este însă și sinceritatea celui care citește. Franchețea lui este și a lectorului. Și asta se întâmplă pentru că te regăsești în lumea sa. Speranțele lui sunt și ale tale, la fel ca și dezamăgirile. Cartea lui Igor Guzun este reprezentativă pentru o întreagă generație. Aș putea spune că este chiar cartea celor care au în jur de cincizeci de ani; a celor care și-au petrecut anii copilăriei în comunism și s-au maturizat într-o Moldovă liberă. Întrebările sale sunt întrebările unei întregi generații, tot așa cum și nostalgiile sau decepțiile sale.
Cartea lui Igor Guzun se deschide cu patru portrete ale Moldovei, din care transpare și o ușoară dezabuzare- „ Moldova. Aici cele mai frumoase texte despre oameni sunt necrologurile”; „La noi pierderile la furnizarea energiei sunt mai importante decât pierderile de vieți omenești”- care însă se încheie cu o declarație de dragoste. Moldova din cartea lui Igor Guzun este emoționantă și copleșitoare și este unul dintre firele roșii ale volumului.
Marea performanță a lui Igor Guzun e că reușește în câteva propoziții scurte să esențializeze decenii de istorie contemporană sau marile drama moldovenești, și să le vadă proiectate în cotidian, în faptul mărunt și în niște situații de viață obișnuite. Ceea ce mai observă Igor Guzun e că toate catastrofele care au lovit Moldova nu  au trecut fără sechele, născând cinismul, indiferența, miserupismul sau deșertul sufletesc: „Moldova. Aici, când un om cade, ceilalți râd în loc să-l ajute să se ridice”; „Moldova. Aici vestea bună e că a murit capra vecinului”.
Într-o Moldovă în care s-a închis cam tot ce putea închide scriitorul observă că acum nu am mai avea ce să închidem decât, poate, gura.
Dar chiar și atunci când este foarte dezamăgit, autorul nu-i pune cititorului pistolul la tâmplă. El mai lasă o portiță deschisă, pentru a spera și a crede că nu e totul pierdut și că lucrurile încă mai pot fi schimbate, chiar și în „gheata” noastră țară.
Cartea lui Igor Guzun cuprinde și pagini răscolitoare despre copilărie: „ copilăria se termină atunci când înțelegem că Moș Crăciun este tata” și copiii noștri. Unele pagini sunt poeme în toată legea, niște poeme foarte bune, ceea ce mă face să cred că marea poezie nu se regăsește doar între copertele culegerilor de poezie. Dacă voi face vreodată vreo antologie voi include neapărat și câteva poeme foarte frumoase din această carte, printre care și „Poeții copilăriei noastre”.

VINIL este cartea unei întregi generații și am putea-o citi și prin această prismă. Este o carte care te răvășește și te emoționează și după ce o citești, ai vrea s-o recitești iar. E una dintre marile cărți ale generației noastre. O carte de referință.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu