duminică, 31 octombrie 2010

haiku

S-a lăsat ceaţa
în dosul casei tale
acum zece ani

vineri, 29 octombrie 2010

PAUL CERNAT - DIN NOUL VAL POETIC BASARABEAN

2010 Editia Scrisa OCT 26
Din noul val poetic basarabean
Paul Cernat
Cultura

Poetul şi dramaturgul Dumitru Crudu a adunat de curând într-o antologie 23 de reprezentanţi ai „noii poezii basarabene“, cu vârste cuprinse între 15 şi 42 de ani. Iată-i în ordinea antologării, deşi nu reiese de nicăieri care au fost criteriile acestei ordonări (vârstă, alfabet, anul debutului, afilierea la o grupare sau alta etc.): Angela Pânzaru, Iulian Fruntaşu, Ştefan Baştovoi, Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Steliana Grama, Diana Iepure, Pavel Păduraru, Leo Hristov, Andrei Ungureanu, Ana Rapcea, Adrian Ciubotaru, Horia Hristov, Alexandru Buruiană, Liliana Armaşu, Iurie Burlacu, Aurelia Borzin, Corina Ajder, Andrei Gamarţ, Vadim Vasiliu, Daria Vlas, Doina Bulat, Ecaterina Bargan, Cătălina Bălan.

Prefaţa scrisă de acelaşi Dumitru Crudu (care nu figurează şi în sumar, printre poeţi) interesează doar prin precizările referitoare la grupări recente precum cea „evazionistă“ din jurul revistei Clipa siderală sau cea „interactivă“ intitulată Human Zone, ai cărei tineri membri încearcă să coboare, inclusiv la propriu, poezia în stradă. În rest, textul păcătuieşte prin emfază sociologizantă, supralicitări naive şi stângăcii ce riscă să afecteze generozitatea demersului. Citim astfel că, după apariţia volumului Oedip, regele mamei lui Freud, Alexandru Vakulovski „a fost luat în braţe de critica literară românească, fiind decretat cel mai radical poet al momentului“, cu precizarea că „această aserţiune îi aparţine editorului său, Alexandru Muşina“. Nu prea se înţelege dacă „decretul“ editorului echivalează cu „luarea în braţe“ a tânărului autor basarabean de către „critica momentului“, dar să trecem… Ceva mai la vale, Ştefan Baştovoi este prezentat ca „vedetă extrem de mediatizată“, pentru simplul motiv că despre volumele lui s-a scris în mai toate revistele literare importante.

De-a dreptul deplasat e însă efortul lui Dumitru Crudu de a prezenta „noua poezie basarabeană“ ca pe o expresie a protestului politic şi social, de parcă Iulian Frantaşu, Ştefan Baştovoi, Alexandru Vakulovski sau Pavel Păduraru ar fi nişte poeta vates… Probabil din dorinţa de a aplica antologiei o valoare politică adăugată, cu caracter promoţional sau nu, fostul fracturist ne înştiinţează ritos că poezia tinerilor antologaţi „e şi o reacţie furibundă, chiar şi dacă deseori indirectă, faţă de minciuna socială şi politică ce proclama marea schimbare, când de fapt nimic nu se schimbase (...). Poezia lor, cu toate că nu exprimă la modul direct acest lucru, totuşi în dedesubtul ei ascunde o mare dezamăgire că revoluţia fusese confiscată de către oligarhia de partid, iar odată cu ea şi speranţele sutelor de mii de oameni care umpluseră până la refuz, la sfârşitul şi începutul anilor nouăzeci, piaţa din centrul Chişinăului, crezând sincer că, în sfârşit, vom putea clădi temeliile unei lumi noi. Anume cu acest sentiment sâcâitor de dezamăgire şi revoltă, strângând din dinţi, Alexandru Vakulovski sau Alexandru Buruiană şi-au scris unele dintre textele lor“. Pe linia acestui sociologism pompos mai aflăm şi că „descoperirea minciunii sociale şi revelaţia că luminiţa de la capătul tunelului nu se mai zăreşte în lumea în care trăiesc a născut şi o altă atitudine: de repliere în sine însuşi şi de transformare a eului profund într-un adăpost…“, prin urmare, poezia visătoare şi fantastă a Anei Rapcea, a Lilianei Armaşu sau a lui Andrei Ungureanu ar fi „expresia retragerii şi baricadării într-o lume interioară izolată faţă de degringolada şi descumpănirea din societatea basarabeană“. O fi…

Chiar proiectate pe fundalul unui anume climat socio-politic, de care nu pot fi, totuşi, separate, cele 23 de grupaje arată însă „doar“ o poezie în aerul timpului, perfect sincronizată cu „normalitatea“ poeziei tinerilor de dincoace de Prut şi în care coexistă, firesc, tendinţe şi individualităţi foarte diferite. Putem identifica destule înrudiri pe linia „grupului de la Braşov“, de la Alexandru Muşina (la şcoala căruia au „ucenicit“ Iulian Fruntaşu, fraţii Vakulovski şi alţi tineri scriitori basarabeni) la Marius Ianuş (a cărui revistă Stare de urgenţă, scoasă împreună cu Dumitru Crudu, a fost puternic implicată în realitatea socială şi poetică a Basarabiei actuale), alături de alte afinităţi (minimaliste, mizerabiliste, psihedelice, neoexpresioniste, poezia tânărului Geo Bogza, a Marianei Marin sau a lui Ioan Es. Pop, mişcarea gromkaia, generaţia beat ş.a.m.d.). În fapt, „noua poezie basarabeană“ nu este decât varianta de peste Prut a ceea ce în România ultimului deceniu poartă denumirea de „poezie douămiistă“. Sigur că ea se află la ani lumină distanţă de tradiţionalismul păşunist sau de lirismul lacrimogen - din acest punct de vedere putem vorbi de un conflict canonic reacutizat (sau, cf. D. Crudu: „poeţi revoltaţi, dornici să pălmuiască, vorba futuriştilor, obrajii stafidiţi ai literaturii moldoveneşti“ …).

Textele antologiei alcătuiesc o radiogramă, să-i spunem psihoexistenţială, a cotidianului basarabean de azi, oferind un eşantion complex de sensibilitate poetică. Ele nu refuză metafora, pe care o topesc într-o elementaritate fluidă, intens afectivă, a discursului liric (de un lirism convulsiv). Normalitatea lor stă, printre altele, şi în faptul că relatează în limbajul dezinhibat al poeziei actuale, biografiste, despre sentimente şi teme „bazale“ proprii poeziei dintotdeauna (dragostea, moartea, singurătatea etc.), fără complexe şi cu un fel de exasperare interioară. E o poezie în general crâncenă, întunecată, din care răzbat deruta, angoasa, depresia, pierderea orizontului social şi metafizic, bulversarea relaţiilor interumane şi de familie, turmentarea erotică, senzaţia de sufocare şi de frustrare provincială, dar care păstrează rezerve de candoare şi prospeţime.

Poemele concentrate alternează cu poemul amplu, prozopoemul narativ cu cel aluvionar sau de notaţie, iar cruzimea exasperată sau depresivă a unor poeţi coexistă cu estetismul melancolic şi fantezia altora. Există şi destule texte ce puteau fi lăsate pe dinafară, aşa cum poezia unor adolescente ca Doina Bulat, Cătălina Bălan şi Ecaterina Bargan putea fi lăsată să se mai „coacă“, textele lor fiind deocamdată premature, dacă nu imature. Unele grupaje sunt modeste (Ana Rapcea – tatonantă, Horia Hristov, inutil „uşchit“), altele - neconcludente (Pavel Păduraru, Andrei Gamarţ). La capitolul „bile albe“ ar fi de semnalat în primul rând deja consacraţii: fraţii Vakulovski, Iulian Fruntaşu şi Ştefan (actualmente Savatie) Baştovoi, ale căror poeme „ieşite din ţâţâni“ sunt printre cele mai intense din antologie. Dar şi poezia Dianei Iepure (cu un bonus pentru prozopoemele Odă borcanelor şi Pisica roşie, despre dezvrăjirea himerei unui Chişinău privit prin ochi de copil), stroboscopicele texte „cu Williams“ ale Lilianei Armaşu, naivitatea jucată sadic din Ursuleţul cel gras cu urechi de fier de Pavel Păduraru (nu şi restul grupajului, stângaci), haluciantul Flori de Vadim Vasiliu, „eliotianul“ Schiţe pentru un epitaf de Adrian Ciubotaru (prea gongoric, altminteri)...

La un nivel poetic onorabil se situează Angela Pânzaru, Steliana Grama, Andrei Ungureanu şi Iurie Burlacu, care arată o înclinaţie spre fantezia livrescă sau feerică şi evaziunea onirică, în timp ce – la celălalt capăt al scalei de sensibilitate – Leo Hristov (dispărut în 2000, la doar 26 de ani) arată un tragism premonitoriu şi un lirism negru intens (Hotelul morţii, Luna de sânge). Dintre cei mai tineri sunt de urmărit Corina Ajder (pentru prospeţimea „grunge“) şi Daria Vlas (pentru tensiunea morbidă, implozivă).

Ar fi fost de dorit ca, dincolo de casetele biobibliografice ale fiecărui autor, D. Crudu să ofere o circumscriere mai clară a acestui teritoriu liric şi o eventuală raportare la antologiile de poezie „tânără“ basarabeană apărute în ultimii ani. Eşantionul pe care ni-l oferă este însă incitant, deşi inegal, şi atrage atenţia asupra unui filon poetic autentic, a cărui integrare ar putea avea un rol regenerator. Pentru a da şi perspectivei sociale/postsovietice a antologatorului ce-i al ei, voi cita, în loc de final, dintr-un poem apocaliptic al lui Iulian Fruntaşu: „Are să vină încet rumegând reproşuri pe care nu le ascultă nimeni / Dezintegrându-se ca o uniune sovietică scuipând pe scară / Sânge coagulat / În praf chiştoace gumele Orbit şi urina pisicilor / Urma lui ca o inimă ce se scufundă într-o atlantidă netrebuincioasă /…/ va rămâne nemişcat până la miezul nopţii disperat / va repeta întruna cauza noastră a fost dreaptă / ca să moară cel puţin drept cu steluţă deasupra mormântului / mâine dimineaţă cineva va cumpăra ziarul Pravda şi i-l va pune în uşă“. //

// Noua poezie
basarabeană
// antologie şi prefaţă de
Dumitru Crudu
// Editura Institutul
Cultural Român
// Bucureşti, 2010

Autorul acestui articol e Paul CERNAT

joi, 28 octombrie 2010

cine va fi presedintele Uniunii Scriitorilor?

Miine se decide, in cadrul Congresului Unuiunii Scriitorilor.

miercuri, 27 octombrie 2010

MIHAI TARUS

EUROPA LIBERA

Cultură / Agendă culturală
Naveta artistică și existențială
Mihai Țăruș

Mihai Țăruș
26.10.2010
Dumitru Crudu

Mihai Ţăruş: „La Petersburg nu trebuia să fac compromisuri artistice. La Chișinău nu a existat o opoziție oficială”.
Una dintre cele mai impresionante lucrări pe care de curînd artistul plastic Mihai Ţăruş a expus-o în cadrul unei expoziţii personale la sediul OSCE din Chişinău se cheamă Maşinăria Vivaldi şi reprezintă o muziciană care cîntă la vioară. Practic, pictorul a păstrat din figura instrumentistei doar conturul ei, pe care a redus-o la un fel de umbră vaporoasă. Totuşi, nu încape nici un fel de chibz că e vorba despre chipul unei violiniste. Dar e un profil eterat, de parcă pictorul a încercat să surprindă doar esenţa artistei, îndepărtînd din aproape în aproape detaliile fizionomice sau vestimentare ale acesteia ca privitorul să nu fie furat cumva de te miri ce amănunte secundare şi să piardă din ochi esenţialul, adică faptul că are în faţă o muziciană, aflată în toiul unui proces creator.

Ei bine, o lucrare cu un subiect similar, pictorul Mihai Ţăruş a expus-o într-o prestigioasă expoziţie organizată de Uniunea de Creaţie a Artiştilor Plastici din Petersburg IFA. Dar nu e acelaşi tablou pentru că Mihai Ţăruş nu obişnuieşte să expună la Sankt-Petersburg lucrările create la Chişinău şi invers.
De obicei, atunci cînd pleacă din Chişinău la Petersburg pictorul nu-şi ia cu sine lucrările create în oraşul în care s-a născut, pentru că preferă, aşa cum ne-a spus, să reia motivul şi să-l dezvolte.

Această metodă de creaţie extrem de originală l-a făcut să aibă cel puţin două versiuni, dacă nu şi mai multe, pentru o mare parte dintre lucrările sale.
Arta lui Mihai Ţăruş este influenţată de naveta pe care o face de mai bine de cîteva decenii între Chişinău şi Petersburg. Pe undeva, aceasta este şi un produs al acestei navete artistice şi existenţiale care a început în perioada sovietică.

Mihai Ţăruş: „Acolo eram mai liber decît aici. Nu trebuia să merg la compromisuri. Puteam trăi numai din pictură. Acolo se mai admitea şi o altfel de artă care se chema arta neoficială, non-conformistă sau abstractă, iar eu făceam parte din această grupare de artişti. Aici nu a existat aşa o opoziţie oficială.”

Cu toate că arta lui Mihai Ţăruş poate fi echivalată cu arta non-figurativă, el mai încearcă să reprezinte în tablourile sale realitatea sa interioară, indiferent că acesta creează la Chişinău sau la Sankt-Petersburg.

marți, 26 octombrie 2010

I N V I T A Ţ I E

I N V I T A Ţ I E

Am deosebita plăcere de a va invita la susţinerea publică a tezei de doctorat Identitatea romanului balcanic, conducător profesor univ. dr. hab. Elena Prus, susţinere ce va avea loc vineri 29 octombrie, ora 10.00 la Academia de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău (str. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1), în sala de seminar a Institutului de filologice.
Vă aştept cu drag,

Maria Alexe

US

Europa LIBERA

Cultură / Agendă culturală

În căutarea unei noi identități

22.10.2010

Tribulațiile de nouă decenii ale Uniunii Scriitorilor moldoveni

Perioada cea mai dramatică din existenţa Uniunii Scriitorilor moldoveni o putem localiza în răstimpul sovietic. Cu precădere la sfîrşitul anilor 30 şi 40 ai secolului trecut literaţii moldoveni au avut cel mai mult de tras. Măgăreaţa a căzut mai ales peste un număr foarte mare de prozatori şi poeţi transnistreni care au fost împuşcaţi peste noapte.

Paradoxul e că Dumitru Milev, Toader Mălai sau Nistor Cabac au fost trimişi în faţa plutonului de execuţie fără să aibă vreo vină faţă de regimul sovietic, întrucît aceştia credeau sincer în idealurile comunismului. Ba mai mult decît atît, o mare parte dintre ei erau şi nişte zeloşi propagandişti, iar multe dintre povestirile lui Dumitru Milev erau antinomice, opunînd ţăranul basarabean care o ducea foarte rău pentru că din seul lui trăiau moşierii români ţăranului transnistrean care trăia foarte bine pentru că muncea în Uniunea Sovietică.

În pica nenumăratelor merite ale lui Milev faţă de ideologia comunistă, acesta a fost mitraliat cu singe rece, deopotrivă cu foarte mulţi dintre colegii săi, deşi, repet, nici unul dintre aceşti scriitori nu a pus la îndoială nici măcar pentru o clipă justeţea cauzei comuniste, nici măcar în somn. Dar autorităţile sovietice nu au mai stat să mai dezlege iţele şi i-au trimis la ghilotină.

Plecînd de la creaţiile acestor scriitori, acum cîţiva ani actorul Andrei Sochircă a reuşit să pună în scenă un spectacol tulburător. Ascultîndu-le poeziile, îţi dai seama că acestea erau culmea servilismului politic. Mai jos de atît chiar nu mai aveai unde să-ţi pleci capul. Cu atît mai inexplicabilă şi absurdă e soarta pe care au avut-o.

O perioadă la fel de sîngeroasă a fost şi cea de după ocuparea Basarabiei, cînd o mare parte dintre literaţii care nu au întors-o din şurub au fost trimişi la plimbare în îndepărtata Siberie.

După moartea lui Stalin, politrucii vremii şi-au scos pistolul din buzunar şi l-au băgat în sertar. Marele lor pariu din acele timpuri era să transforme Uniunea Scriitorilor într-un instrument de control asupra literaţilor şi într-un mijloc de propagandă sovietică.

Cam după 1987 încolo, la Uniunea Scriitorilor s-a întors roata şi această organizaţie s-a situat în fruntea mişcării de eliberare naţională. Dar după ce Republica Moldova şi-a cîştigat independenţa, societatea literaţilor a început, din aproape în aproape, să-şi cam irosească prestigiul şi autoritatea, astfel încît, la momentul de faţă, marea sa problemă este una identitară. Pentru că timpurile s-au schimbat radical, se impune ca şi Uniunea Scriitorilor să-şi găsească sau să-şi inventeze o nouă identitate.

3. Astă-vară, la marea neagră

Chiar după ce am urcat panta şi m-am cocoţat pe tigva malului, am observat că pe maidanul ce se întindea spre mare o puzderie de bărbaţi jucau fotbal. Echipa băştinaşilor purta chiloţi şi maiouri galbene, iar echipa turiştilor, verzi. Pe marginea terenului se bulucea o armată de spectatori, din care, la drept vorbind, se distingeau vreo trei-patru pensionari colţoşi şi vreo cinci tineri bugeţi. Aceştia ţineau cu echipa naţilor din Iliciovsk. Se manifestau foarte zgomotos cînd mingea ajungea la un individ pe care-l porecleau Benzină. Acesta dribla excelent. Îi cosea pe adversari la pămînt dintr-o întorsătură de picior. Mingea părea lipită de gleznă. Cum Benzină începea să fenteze, aceştia începeau să facă valuri şi să-i scandeze numele. Nimeni nu se grăbea nicăieri. Cîţiva bărbaţi se uitau la meci chiar de pe plajă, stînd întinşi pe burtă. Laia de microbişti îngrămădită pe margine punea atîta suflet! Atunci cînd echipa băştinaşilor a încasat un gol, aceştia pur şi simplu s-au dezlănţuit: răcneau, înjurau arbitrul, îi înnegreau pe adversari, ameninţau că o să le mute maxilarele din loc. Doamne, ce s-au mai bucurat cînd echipa lor a marcat un gol! Dar pe loc li s-a tulburat tărîţa cînd au mai primit un gol! Şi atunci a început marea nebunie! Au năvălit pe teren şi au încercat să-i facă terci pe fotbalişti! Era o bătaie în toată legea care se extindea. Ca să scap de măcel, m-am refugiat în mare! Dar spiritele s-au calmat mai repede decît mi-aş fi putut imagina pentru că cerul s-a încreţit şi a început să toarne cu găleata.

Şi-au luat toţi teşchereaua, iar pe teren a rămas doar Benzină, cu mingea la picior alergînd spre poartă.

Încă o zi posomorâtă de vară

O vie uscată se înghesuia în gulerul unui gard.
Câmpiile erau nişte case. Muşcam cu nesaţ din strugurii
rupţi, ocolind noroiul.

Îţi aşezai mâna în palma mea.
Mâinile noastre erau lipicioase.
Dragostea noastră era lipicioasă.

Câmpiile aveau ca acoperişuri
alte câmpii, mai apropiate de orizont,
iar orizontul tremura.

Scârţâitul de frunze
ne acoperea râsul. Braţele tale se întindeau
în jurul părului meu. Aveai
o grădină înflorită lângă inimă.

duminică, 24 octombrie 2010

Grai maramureşean la atelier

Sâmbăta trecută, 23 octombrie, am renunţat la invizibilitatea mea, totul a revenit la normal, deci am întarziat la şedinţa atelierului de la 5. Am ratat jurnalele :(
Totuşi am prins alte chestii interesante. Ion ne-a citit un text scris în perioada în care vindea rechizite, ceva între proză şi jurnal. Am găsit câteva nuclee în proza lui, pornind de la care ar putea să scrie texte separate. Ne-a amuzat felul în care Ion -vânzătorul- a băut din "cvasul" pe care i l-a adus Petru, cvas care s-a dovedit a fi lichior...
Am avut şi un oaspete din Maramureş, un domn care am uitat cum se numeşte (scuze :D) pentru că eram atentă nu la ce spunea, dar la cum o făcea, vorbea în graiul ăla moale, maramureşan. Totuşi ne-a promis că, dacă va fi în Chişinău, va veni şi mâine, 30 octombrie, tot la 17, tot la Haşdeu.
Maine urmează să vorbim despre cartea Ninei Caraman, "Poeta fără nume"...

vineri, 22 octombrie 2010

2. Astă-vară, la marea neagră(însemnări împrăştiate)

O femeie corpolentă de vreo cincizeci de ani, îmbrăcată într-o rochie geometrică, trece pe plajă cu o spuză de beri Privet în braţe. Am ieşit din mare cu picioarele vrîstate de nişte dungi negre, de catran. Am încercat să le curăţ sub şuvoiul duşului de pe plajă şi nu am reuşit. Un bărbat durduliu mă priveşte chiorîş. O femeie şi-a lipit monoclu de ochi şi studiază din aproape în aproape plaja. E liniştită şi grăsuţă. Nu ştiu de ce m-am gîndit că e contabilă. La un moment dat, a sunat-o dracu să ştie cine şi ea s-a avîntat în nişte calcule sofisticate. Contabilii adevăraţi sînt contabili chiar şi întinşi pe burtă pe nisipul fierbinte! Plaja e învoaltă de oameni. Într-un colţ cîţiva tineri joacă volei! Două blonde citesc acelaşi roman, cu copertă ţipătoare, pe care e înfăţişată o tipă dezbrăcată, în colţuri diferite ale plajei. Sînt atît de prinse de lectură încît nu mai observă nimic în jur. Am cumpărat de la o femeie un porumb fiert şi i-am întins 10 grivne, iar ea nu a mai vrut să-mi dea restul şi s-a făcut nevăzută printre trupurile goale de pe malul mării. O femeie care a intrat în mare, s-a răsucit către fiică-sa:
"Odesa, vino şi tu în mare!" Prin urmare, pe fetiţa aia de patru ani o chema Odesa. În cinstea celui mai apropiat oraş de Iliciovsk. Şi eu m-am gîndit că cei din Iliciovsk, probabil, au un complex de inferioritate faţă de oraşul vecin care e mai frumos şi mai mare.
Borcanul cu fasole pe care l-am cumpărat dintr-un magazin de pe Lenin mi-a plesnit în mînă în timp ce traversam strada. Aşa, din senin. A crăpat în mai multe locuri, năclăindu-mi degetele cu un sos lipicios. Pur şi simplu s-a făcut ţăndări, fără să-l scap jos sau să-l lovesc. Pe ecuson, o chelneriţă care ne servea cu ciorbă pe malul mării şi-a trecut diminutivul numelui - Valecika- cu care mai degrabă ar putea-o striga iubiţii decît clienţii.

( va urma)

MIINE LA ATELIER

MIINE CITESTE PROZA ION BUZU: CA de obicei, la ora cinci, la HASDEU! Prietenii stiu unde!

MONI STĂNILĂ



MONI STĂNILĂ:


"astăzi am citit cu Leo Botnaru şi Ecaterina Bargan în liceul Spiru Haret. E un plan de-a lui Dumitru Crudu de a face lecturi cu scriitori în liceele din Chişinău.

în ultimele şapte zile a fost, pentru mine, a doua lectură în liceu. prima a avut loc la un liceu din Ordu, unde elevii au pus multe întrebări. din păcate a trebuit să plecăm înainte de epuizarea întrebărilor :

fatma n. şi sandu vakulovski

.

apoi am mers la masa si am probat dulciurile turceşti.

apoi a urmat un panel, iar după panel: m a s a!!! :D

niculina oprea, natalka bilocerkivec, kadriye cesur

iatashvili, vakulovski şi căprioara

.

ne-am întors spre casă, după dansuri şi multe porţii de mîncare, după oboseala de peste zi, însă pe autocar Mesut Senol, aka Tamata, care a coordonat toate activităţile, era foarte energic, după cum se vede :D :

.

dar nici noi nu ne-am dat bătuţi şi am facut o fotografie, abia după ce am cîntat:

noi cu riitta cankocak (solista grupului nostru)

.

şi bonus: peisajele zilei

de ce se cheamă marea neagra marea neagra

reperul spre casă/hotel cînd bîntuiam prin ordu"



Text preluat de pe blogul lui Moni STĂNILĂ

akvika

AKVIKA
in spiritul lui Allen Ginsberg

I

Cand tu ma asteptai in fata la
anotimuri ce s-a petrecut in
sufletul tau
Akvika este mai mare decit Turnul
cu apa Este mai mare decat
cladirile rosii decat
Toate pavilioanele decat toate
Adaposturile decat
Tot ce am auzit pana atunci
Sufletul tau straluceste pe strada
e un abur deasupra zapezii E
Akvika care este multicolora E
Akvika
Care are ochii inchisi si
Zboara
Inima ta nu are pietre in gura nu
Are nasturi in buzunare nu
Are frunze de brusturi in mana
Akvika se afla
La etajul noua si are
Ochii inchisi Deasupra zapezii
Sufletul tau doarme deasupra
Zapezii
Akvika este Inima ta Akvika
Care doarme deasupra zapezii
Abur deasupra zapezii
Pietre inghetate Deasupra zapezii
Inima ta deasupra zapezii

II

Ce este ceea ce nu este deloc
Akvika deasupra strazilor
Akvika deasupra magazinelor cu
multe etaje
Akvika deasupra intersectiilor
deasupra
Semafoarelor deasupra
faptului ca nimic nu mai poate
exista
strigam ca marius ianus in mijlocul
strazii
ce este Akvika ce este nimicul
ce este floarea-soarelui
Akvika deasupra blocurilor cu
saisprezece etaje
deasupra ascensoarelor
care se ridica goale in cer
Akvika nimic nu e mai de pret ca
akvika
ziceam ca marius ianus
o chitara care canta singura e
Akvika
o cana care se umple singura e
Akvika
o casa din care toti au plecat e
Akvika deasupra strazilor
Akvika deasupra troleibuzelor
Akvika deasupra bancilor goale
din parc Akvika
alegram ca marius
ianus prin mijlocul magazinului cu
multe etaje si strigam deasupra
magazinului asta e
Akvika dar aveam gura inchisa
dar aveam gura inchisa

III

suferinta e mai puternica decit
Akvika
pentru ca nu e pentru ca
nu e in fata unor usi inchise
in fata unor farfurii goale in fata
ta care nu ai fata pentru ca
nu e nimic nu e mai de pret decat
akvika decit
aerul rece pe care-l tragi in piept
pentru ca nu e
pe soarele care apare il doare in
cot
de mine
singurul lucru care e important
este akvika pentru ca nu e
cu vocea strangulata zic
niste farfurii goale niste
usi inchise
niste ferestre inghetate pentru ca
nu e zic
nici macar akvika
pentru ca nu e si am ramas doar eu
care deschid usa pentru ca
nu e pentru ca nu e
deschid usa pentru ca
nu e
akvika
IV.


Stai aici si te temi ca nu ai sa poti dormi la noapte, ca
Ai sa innebunesti, Akvika, "toti o sa innebunim la un moment dat la noapte", te
Opresti in mijlocul strazii, Akvika "copiii goi vor sa vada soarele", cind nu
Poti plinge, vrei
Sa vezi soarele,
ca marius ianus Vrei sa vezi soarele,
Cand nu poti plange sau macar pe akvika

Cu totii vrem sa vedem ceva akvika Cu totii vrem sa vedem ceva
Inima mea e plina de sange la fel ca a lui marius ianus
Ochii mei ochii mei unde sunt cei akvika ce m-ar fi putut iubi
Ochii mei ochii mei unde sunt cei care ar putea sa-mi spuna
Unde e akvika

Suferinta e mai puternica decat orice in lumea asta
Doar akvika
Doar mainile mele doar
Degetele mele de la picioare, cine ar putea să-mi
spună
unde e akvika

Si ai vrea sa iesi in strada si ai vrea sa vezi
Ceea ce ti-a lipsit dintotdeauna
Ceea ce nu ai avut niciodata
adică akvika

Dar acum stai aici si te temi că nu o să apaară cineva
Sa te imbratiseze si sa-ti spuna iata akvika iata akvika
Si nu îndrăzneşti să ridici capul.

V.

Acum ar trebui sa se schimbe totul dar tocmai acum nu se schimba nimic
Aminteste-ti de akvika aminteste-ti de akvika
Vezi aerul vezi norii aminteste-ti de akvika
Nu poti fi singur sint norii care te inconjoara e akvika
Stiu ca nu poti zambi stiu ca nu poti zambi e akvika
Noaptea e primitoare are usile deschise
Toate usile ei sint larg deschise e akvika

Cine ar putea sa zica akvika cine
Ar putea repeta akvika
Acum voi vedea ceea de ce ma tem cel mai mult
voi vedea akvika Cine ar putea sa zica
Oare akvika are nume
Oare akvika are voce
O veţi vedea în curînd la ferestrele astea luminate O veţi vedea degrabă
dupa usile alea inchise
deasupra acoperişurilor multicolore
deasupra apei verzui
Amintiţi-vă de akvika
nu uitaţi de akvika
Cand intri intr-o casa pustie
Unde nu-i nimeni absolut nimeni
Si unde nimeni nu o sa fie niciodata.
amintiţi-vă de
akvika

VI.
Acum stii ca sunt oameni care te iubesc akvika
Care stau dupa draperii violete care stau si
se gîndesc la tine Akvika

Am vazut soareci care au murit
în numele tău Am vazut soareci care si-au iesit din minti pentru că nu te-au văzut niciodată
akvika
Am vazut oameni care erau foarte singuri pentru că nu erau cu tine akvika

Cand ai sa deschizi usa stii ca după ea e akvika
Cînd calci pe zapada
mergi către akvika
şi akvika nu este a mea
Inteleg asta si, brusc,
Sunt atat de fericit
VII

stai in fata unei usi inchise si te intrebi

Cine stie ceva despre akvika?
Pe cine-l intereseaza cine e akvikau?

Am vrut sa-mi cumpar un pulovar, iar dupa aceea l-am aruncat intr-un canal
Cu totii am facut asta macar o singura data in viata

Am vrut sa vorbesc despre gol si am inceput
Sa vorbesc despre mine

Am vrut sa vorbesc despre noroiul de pe strada si am inceput sa vorbesc despre mine
Cu totii am facut asta macar o singura data in viata
Si atunci am izbucnit in lacrimi

Haideti mai bine sa vorbim despre noi
Dar vorbim despre noroiul de pe strada
iar akvika e undeva după casa aia

joi, 21 octombrie 2010

Sâmbătă invizibilă cu Johnny Depp și ursuleți voodoo



Sâmbătă, 16 octombrie, 10 10 `10 a trecut și parcă nici un asteroid n-a lovit pământul încă, 12 12 `12 încă n-a venit, profețiile despre cel de-al treile război mondial nu par foarte credibile, nici un nou scandal cu Paris Hilton, într-un cuvânt (ok, 2 :D) plictiseală totală!

După ce am stat așa la câteva concerte rock gândindu-mă ce să mai fac, mi se aprinde beculețul! Știi opțiunea asta la yahoo messenger, sign in as invisible for everyone, păi o activez și mă fac invizibilă, și la 17:00 (prima dată fără întârziere :D) mă duc la biblioteca Hașdeu, la ședința atelierului Vlad Ioviță. Nici nu vă imaginați câte chestii se pot întâmpla în lipsa voastră! Adică mi-au spus Ion și Ecaterina că au citit jurnale, au încercat o nouă tehnică de scriere, au mai vorbit despre textul ei, redactat deja (ea ne-a citit la ședința trecută o povestire și noi i-am comentat-o)...

Ei bine, eu zâmbeam ironic când auzeam toate astea, și-mi aminteam cum încerca să ochească un păianjen, să-l prindă ca să-i stoarcă veninul și să și-l injecteze, să devină Spider-Kate. Nici n-o să vă vină să credeți însă când o să aflați ce-a făcut Ion: a început să asculte Britney Spears! Augustina și-a mărturisit pasiunea secretă pentru SGB, Felicia și Christina au spus că au o viața dublă, noapte se ocupă cu ceva absolut diferit, și nu scriu cu ce anume deoarece mă tem pentru viața și securitatea mea, te pui cu mafia?! Și chiar dacă eu le-aș putea transforma în broaște dacă ar încerca să mă omoare, mai sunt prietenii, care-s foarte neajutorați în așa situații.

Jhonny Depp a zis că lui îi place textul Ecaterinei pentru că fazele cu descrierea bucăților de carne din măcelărie și felul în care protagonista se ascunde îi animtesc de niște scene din ”Pirații din Caraibe”. Dumitrița Paladi încerca să-l convingă să-i dea un interviu pentru publika, dar el a refuzat, ceea ce a fost la atelier trebuia să rămână acolo.

Dumitru m-a surprins cel mai mult, s-a făcut skeen-head și mai făcea și ursuleți voodoo. Nina plângea, ea era emo. Sandu strângea lacrimile ca să obțină un elixir ca să-i crească mai repede părul și să-i repare calculatorul de la birou.

Probabil acum vă întrebați de unde atâta curaj încât să-mi permit să-i expun în halul ăsta. Ei bine, stați liniștiți, scriu abia peste 5 zile pentru că între timp, am descoperit o formulă magică a unui font invizibil pentru cei despre care am scris, deci, dacă nu-mi face nimeni vreo păpușă voodoo până data viitoare, sâmbătă, 23 octombrie, n-o să mai fiu invizibilă J, dacă nu mă fac spion FBI până atunci.





P.S: Ofertele SIS-ului sau a altor organe de securitate din Europa nu se acceptă!

P.P.S: Nu se acceptă=nu s-au oferit suficienți bani ;)


miercuri, 20 octombrie 2010

Despre Citit şi Scris

Din toate cîte pînă acum s-au scris, iubesc doar ceea ce s-a scris cu sînge. Scrie cu propriul tău sînge: şi vei descoperi, că sîngele e spirit.

Nu e deloc uşor să înţelegi sîngele altuia: urăsc pe cei care citesc din trîndăvie.

Dacă-l cunoşti pe cititor, nu mai faci absolut nimica pentru el. încă un veac de cititori — şi însuşi spiritul va-ncepe să se-mpută.

Că toată lumea are drept să-nveţe cititul — iată ce ştiu că pînă la urmă scîrbeşte nu numai scrisul, ci chiar şi gîndirea.

Odinioară spiritu-a fost Dumnezeu, apoi s-a făcut om, iar azi a devenit chiar mitocan.

Cel care-şi scrie cu propriul sînge maximele — acela nu se vrea citit, ci învăţat pe dinafară.

În munţi, cel mai scurt drum este din pisc în pisc; dar pentru aceasta-ţi trebuie picioare lungi. Piscuri să-ţi fie maximele, iar cei cărora le-adresezi să fie sprinteni şi înalţi.

Văzduh senin şi clar, primejdie apropiată, iar spiri­tul cuprins de-o răutate veselă: sunt lucruri ce merg straşnic împreună.

În preajma mea îmi place să roiască spiriduşii, căci am curaj. Curajul, cel care-alungă tot ce e stafie, îşi naşte sie însuşi spiriduşi — curajului îi place mult să rîdă.

Eu nu mai simt acum nimic la fel cu voi: norul aces­ta, pe care-l văd sub mine, greoi şi negru, care-mi stîrneşte rîsul — e pentru voi un nor de furtună.

Voi vă uitaţi în sus, căci aspiraţi spre înălţare. Dar eu privesc în jos, fiindcă sunt în pisc.

Cine din voi e-n stare să rîdă chiar după ce-a ajuns pe pisc?

Cel ce-a urcat pe piscul cel mai-nalt — acela rîde de farsele şi tragediile de jos.

Bravi, batjocoritori, brutali, indiferenţi — aşa ne vrea pe noi înţelepciunea: ea e femeie şi iubeşte numai un războinic.

Voi ziceţi: „Viaţa-i greu de suportat." însă la ce v-ar folosi mîndria-n zorii zilei şi resemnarea seara?

Viaţa-i greu de suportat: dar nu mai fiţi atît de de­licaţi! Suntem cu toţii doar măgari şi măgăriţe uşor de-ncălecat.

Ah, oare noi avem ceva comun cu un boboc de tran­dafir ce se înfioră sub povara unui strop de rouă?

E-adevărat: iubim viaţa, pentru că ne-am obişnuit nu să trăim, ci să iubim.

întotdeauna e un pic de nebunie în iubire. Şi întotdeauna e un drum de raţiune-n nebunie.

Şi chiar şi mie, care iubesc atît de mult viaţa, îmi pare că se pricep cu mult mai bine la fericire fluturii, baloanele de săpun şi tot ce li se aseamănă-ntre oa­meni.

Văzînd aceste sprintene şi nebuneşti, gingaşe şi uşoa­re suflete — de lacrimi şi de cîntece se simte Zarathustra ispitit.

Pot crede numai într-un Dumnezeu ce s-ar pricepe să danseze.

Cînd mi-am văzut diavolul meu, mi s-a părut sever, meticulos, adînc, solemn: era un spirit al împovărării — făcea să cadă lucrurile toate.

Nu furia, ci hohotul de rîs ucide. Haideţi să ucidem spiritul împovărării!

Da, eu am învăţat să umblu: de-atunci alerg fără să simt vreo oboseală. Am învăţat să zbor: de-atunci nu mai aştept să fiu împins, pentru-a o lua din loc.

Acum eu sunt uşor, acum eu zbor, acum mă văd de sus pe mine însumi, acum în mine dănţuieşte-un Dumnezeu.

Aşa grăit-a Zarathustra.


Friedrich Nietzsche



marți, 19 octombrie 2010

ALATURI DE ALEXANDRU MUSINA

Alaturi de Alexandru Musina

13/10/2010

categorie: Guvernare, administrativ, Social.

Către doamna procuror general Laura Codruţa Kovesi,
şi domnul ministru al Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş

Doamnă Procuror General,
Domnule Ministru,

Ne alăturam d-lui Alexandru Muşina, profesor universitar doctor al Facultăţii de Litere a Universităţii „Transilvania“ din Braşov, membru al Uniunii Scriitorilor din România, în legătură cu un caz aberant care se întâmplă în România, liberă de comunism de aproape 21 de ani. Citez din scrisoarea deschisă a d-lui Musina, publicată în Observator Cultural, nr. 545/08.10.2010 (http://www.observatorcultural.ro/index.html/Mama-mea-e-traficant-de-droguri*articleID_24358-articles_details.html):

"Concret: în data de 30 septembrie 2010, mama mea, Muşina Viorica, pensionară, în vîrstă de 75 de ani, a fost citată la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Braşov, în calitate de învinuit, în dosarul nr. 226 D/ P/ 2009.

Citaţia de la celebra DIICOT sună astfel:
Numita Muşina Viorica din Mun. Braşov, str. Castelului nr. 104, ap. 6, jud. Braşov este chemată la acest parchet, camera P18, pentru ziua de 5.10.2010, ora 11:00, în calitate de învinuită, obiectul cauzei fiind Art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Conform Art. 176, lit.e din Codul de Procedură Penală, aveţi dreptul la un apărător cu care să vă prezentaţi la termenul fixat.

În caz de neprezentare, se va dispune citarea cu mandat de aducere.
PROCUROR,
CRISTINA PAULA JAGĂ"

Asa cum demonstreaza dl Musina, este vorba de fapt de o razbunare a primarului din Şinca Nouă, judeţul Braşov, Dumitru Flucuş pentru un caz mai vechi, in care a abuzat grosolan de functia pe care o detine.

Ca atare, cerem alaturi de dl Alexandru Musina:
1. să faceţi o anchetă internă serioasă referitoare la acest caz
2. să-i sancţionaţi pe toţi cei care se fac vinovaţi de asemenea injustiţie, inclusiv prin demiterea lor.

Va multumim!
Dorin David, scriitor

Astă-vară, la marea neagră

1. Imediat cum o cîrneai de pe bulevardul Lenin, nu departe de cafeneaua în care mîncam se afla un panou pe care era agăţat Comunistul, tipărit cu litere mari şi roşii. La panoul ăsta sîngeriu mă holbam cîtă vreme chelneriţa nu se putea înţelege cu doi coreeni care voiau pur şi simplu să bea două sucuri de portocale. În cele din urmă, l-au văzut pe un tînăr cu mustăţile pe oală bînd miraculoasa licoare şi i-au arătat prin gesturi că aşa ceva ar fi vrut şi ei să bea. Ţîrcîia şi eu voiam să merg la mare şi am mers.

Pe plajă, o femeie subţiatică, trecută de şaizeci de ani, vindea plăcinte. Traversa nisipul fierbinte cu picioarele goale şi striga:
"Cumpăraţi plăcinte fierbinte!"
Punct cu punct, îşi croia drum printre oamenii trîntiţi pe burtă şi striga fără preget acelaşi lucru, mereu acelaşi lucru.
Vîntul încerca să-i smulgă de pe corp fîşul verde pe spatele căruia scria:
"Votaţi-l pe Ianukovici!"
Ploua, dar nimeni nu încăleca prăjina.
Pe plajă a trecut o femeie rujată cu prisosinţă strigînd:
"Vînd păpuşoi fierbinte, foarte dulce, mai dulce decît zahărul, extrem de gustos, fraged, proaspăt, foarte gustos, nou, abia strîns de pe cîmp, făinos, care efectiv ţi se topeşte în gură."
Am cumpărat şi păpuşoi.
Purta şi ea un fîş. Dar un fîş portocaliu pe care scria:
"Votaţi-l pe Iuşcenko!"
Vocile celor două femei răsunau neobosite cînd ici, cînd colo, pe toată plaja.
Eu am intrat în mare şi o vreme nu le-am mai auzit.

( va urma)

Sunt oameni

din Vina nu e a mea (1968)



Sunt oameni de iarbă
care se iubesc în parcuri,
şi paznicii trec fără să-i vadă.

Sunt oameni de fier
care-şi spală trupul în flăcări,
şi atingerea lor topeşte gratiile.

Sunt oameni de pământ
care îşi lasă hainele în şifonier,
când se întâlnesc cu copacii,
pentru că hainele îi fac să se bâlbâie.

Toţi pleacă la fel
ca pentru o plimbare în grădină,
lăsând în urma lor uşa larg deschisă.

duminică, 17 octombrie 2010

Concurs


REGULAMENTUL FESTIVALULUI NAŢIONAL DE POEZIE ŞI EPIGRAME
                                          ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL”, ED. A IV-A, 2010-2011



Mizilul!... Aşezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfaţă cu multă cochetărie pe o pajişte plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare şi până apune, iarna şi vara. Rar se găseşte o panoramă aşa de plăcută şi atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, şi mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaţilor; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, uşor povârnită, până departe-n Dunăre. La spate, cea din urmă treaptă a munţilor; în faţă, neţărmurita zare a câmpiei. Se poate zice că Mizilul este poarta Bărăganului.”
I.L Caragiale, O zi solemnă

SECŢIUNILE CONCURSULUI:
POEZIE – maxim patru poezii
EPIGRAME – maxim patru epigrame

La concurs pot participa tinerii români deorice vârstă!!!

ÎNSCRIERE: 30. 07. 2010– 30.12 2010. Înscrierea pe www.romeojulietalamizil.ro sau prin poştă.
TAXA DE PARTICIPARE: 20 LEI
PREMII TOTALE: 4000 DE LEI

Toţi participanţii şi profesorii îndrumători primesc diplome. După premiere edităm Antologia cu textele selectate ale concursului şi o trimitem prin poştă.
Taxa va fi trimisă prin mandat poştal pe adresa liceului: prof. Bădicioiu Laurenţiu, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, str. N.Bălcescu, nr.131, Mizil, Prahova, cod 105800; menţiunea: pentru „Romeo şi Julieta la Mizil”, ed. a IV-a.

O epigramă are ca temă impusă MIZILUL. Sugestii beletristice: Geo Bogza, 175 de minute la Mizil, I.L Caragiale, O zi solemnă, George Ranetti, Romeo şi Julieta la Mizil. Textele sunt pe www.romeojulietalmizil.ro  Celelalte trei epigrame au teme libere. Poeziile/epigramele nu trebuie să fi fost publicate până la data premierii, adică 30.01.2011. Un moto trebuie adăugat în FIŞA DE ÎNSCRIERE pentru ca, numai ulterior jurizării, concurentul să poată fi identificat.
Spre a destinde rigida regulă a folosirii celor patru cuvinte obligatorii doar într-o epigramă, Ranetti,
                      Romeo, Julieta şi Mizil, valabilă invariabil la primele ediţii, oferim la această ediţie o perpectivă mai  
                     atractivă, păstrând totuşi Mizilul, cum era şi firesc, expus  “tirului” epigramiştilor.
Precizăm că, pentru cei care nu au internet, materialele pot fi trimise prin poştă (adresa este mai sus), semnate cu un moto, în acelaşi plic introducându-se încă un plic închis, pe care va fi scris acelaşi moto,   
   în interiorul căruia va fi fişa de înscriere cu toate datele de identificare ale autorului. Nu uitaţi telefonul!

Jurizarea în ianuarie 2011; premierea pe 30.01.2011, la Mizil, în Sala de Festivităţi a Liceului Grigore Tocilescu”.

COMPONENŢA JURIULUI:

                 Prof. univ.dr.ing. Corneliu Berbente – vicepreşedintele Clubului Cincinat Pavelescu”
Corneliu Leu – prozator şi jurnalist
Conf. univ.dr. Daniel Cristea Enache – critic literar, scriitor
Emil Proşcan – primarul oraşului Mizil
Ion Busuioc – epigramist
Nicolae Dragoş – scriitor
Mihai Moleşag – epigramist
                 Profesor univ.dr. Titus Constantin Vîjeu – critic de artă, scriitor

Coordonator proiect: prof. Laurenţiu Bădicioiu, tel.0744438247

vineri, 15 octombrie 2010

Atelier plus lansare

Maine, 16 octombrie.


sedinta atelierului Vlad Iovita
locatia ca de obicei:  sediul central al bibliotecii Hasdeu
ora: 17

lansarea revistei la plic nr 5.
club:  centro 73 [str. mateevici 73]
ora: 19

joi, 14 octombrie 2010

Îţi faci vânt cu propria-ţi figură

din Libertatea de a dormi pe o frunte
Lenea ta e o apă foarte potabilă şi
mâinile o frământă ca pe ceva necesar
într-o zi într-o zi ai
să afli ce e ascuns pe dinăuntru
sub pantalonii ca nişte bătrâni biciclişti
sub albia de rufe tunsă proaspăt
ordonată şi fixă ca un fragment de paranoia
ai să-mi suni predispoziţiile ca pe nişte clopote
ai să te strecori pe sub uşile larg deschise
în gurile tunurilor ai să te miri fumând o ţigare
ai să umbli în mâini pe dinăuntru meu
ciupindu-mi nervii ca pe nişte coarde vocale
ai să-mi numeri globulele roşii şi ai
să-mi treci prin ficaţi cu ochii la stele.

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Temeiul oricărei metafizici - Walt Whitman


Şi-acuma, domnii mei,
Să vă spun un cuvânt de păstrat în memorie şi suflet
Drept temei şi în acelaş timp final oricărei metafizici.

(Aşa vorbi bătrânul profesor studenţilor,
La închiderea mult cercetatului său curs).

După ce-am studiat şi vremea nouă şi antică, sistemele greceşti ca şi cele germane,
După ce-am studiat şi lămurit pe Kant, pe Fichte şi pe Schelling şi pe Hegel,
Am lămurit doctrina lui Platon, apoi pe Socrates mai mare decât Platon,
Şi am cercetat şi lămurit şi pe cei mai mari decât Socrates, am studiat îndelung pe Cristos divinul,
Privesc acuma îndărăt toate sistemele acestea grece şi germane,
Privesc toate filozofiile, bisericile ca şi dogmele creştine.
Dar limpede nu văd decât în Socrates şi în Cristos divinul:
Iubirea-adâncă a omului de semeni, atracţia prietenului de prieten,
Femeii de bărbatul ei, copiilor către părinţi,
Oraşului de alt oraş, şi ţărilor de ţări.

vineri, 8 octombrie 2010

Anunt important

Sedinta atelierului de maine va avea loc luni, la ora 17.00.

marți, 5 octombrie 2010

alt poem tradus

deci, vrei să fii un scriitor

dacă nu vine explodînd
din tine
în ciuda a orice
nu o face.
numai dacă vine neîntrebată
din inima şi mintea şi gura şi
viscerele tale
nu o face.
dacă trebuie să stai cu orele
holbîndu-te la ecranul calculatorului
sau aplecat deasupra maşinii
tale de scris
căutînd cuvintele,
nu o face.
dacă o faci pentru bani
sau faimă,
nu o face.
dacă o faci pentru că
doreşti femei în patul tău,
nu o face.
dacă trebuie să stai acolo
şi să o rescrii din nou şi
din nou,
nu o face.
dacă e muncă grea
doar gîndindu-te despre ea,
nu o face.
dacă încerci să scrii ca
altcineva,
uită de asta.
dacă trebuie să aştepţi pentru
ca să răcnească din tine,
atunci aşteaptă răbdător,
dacă nu mai răcneşte
din tine,
fă altceva.
dacă dintîi trebuie să o citeşti
soţiei tale
sau prietenei sau prietenului
sau părinţilor tăi sau
oricărei alte persoane
nu eşti pregătit.


nu fi ca atît de mulţi scriitori
nu fi ca atîtea mii de
oameni care se consideră scriitori,
nu fi nasol şi
plictisitor şi pretenţios,
nu fi consumat cu iubirea de sine
bibliotecile lumii au căscat pînă
la adormire
din cauza acestui fel de scriitură
nu te alătura la asta
nu o face.
numai dacă vine din sufletul
tău ca o rachetă,
numai dacă stînd nemişcat te-ar
aduce la nebunie sau suicid
sau crimă,
nu o face.
numai dacă soarele din interiorul
tău îţi arde viscerele
nu o face.

cînd într-adevăr este timpul,
şi dacă ai fost ales,
se va face
de la sine şi va continua să
se facă
pînă cînd vei muri sau va muri
în tine
nu există o altă cale
şi niciodată nu a existat.


Charles Bukowski

Frigul - connecting people


Şi pentru că ne pasă de relaţiile moldo-ruse, deci nu pretindem ca Termocom-ul să înceapă ne încălzească casele, revenim la metodele tradiţionale de a ne încălzi, şi anume apropierea...
Astfel, sâmbâtă, 2 octombrie 2010, am reluat şedinţele atelierului "Vlad Ioviţă", tot la 17, tot la biblioteca Haşdeu.
Am început prin a asculta confesiunile Augustinei Şiman. În continuare am lucrat tot pornind de la fraze din textele ei, am scris poeme în grup, fiecare câte 2 versuri. Apoi am folosit acelaşi procedeu, dar deja pornind de la fragmente din "Lupul de stepă" de Herman Hesse . Am decis că după ce a intrat în camera în care erau coniacul şi ciocalata, au fost suficiente câteva clipe ca să-l văd jos :) Ecaterina scria versuri gastronomice (mi s-a făcut foame deja), Buzu - despre finanţe şi marketing (aveam impresia că nu în română, dar nu contează). Mariana vorbea despre istorie, Christina - medicină, Felicia - biologie, iar Elena a luat-o spre jurnalistică. Doar Dumitru şi eu scriam despre nu-mai-ştiu-ce :P
În final, la un ceai, ne-am lăudat cu ce (nu) am citit, am vorbit despre vară şi parcă-parcă ne-am încălzit :)

P.S: Vă aşteptăm sâmbăta viitoare, mai ales dacă vreţi s-o cunoaşteţi pe Mariana, noua membră a atelierului, nu că i-aţi cunoaşte pe toţi restul, da oricum :P

luni, 4 octombrie 2010

poem tradus la 1 a.m.

tatăl meu şi vagabondul

tatăl meu a crezut în muncă.
era mîndru să aibă un serviciu.
cîteodată nu avea un serviciu şi
atunci el era foarte ruşinat.
era atît de ruşinat încît
pleca de acasă dimineaţa
şi revenea seara
aşa încît vecinii să nu ştie.

eu,
mie îmi plăcea omul de alături:
el doar stătea într-un scaun în
curtea din spate şi arunca darts-uri
în nişte cercuri pe care le-a pictat
pe o parte a garajului său.
în Los Angeles în 1930
el avea o înţelepciune pe care
Goethe, Hegel, Kierkegaard,
Nietzsche, Freud,
Jaspers, Heidegger şi
Toynbee ar găsi-o greu
de negat.

Charles Bukowski


(traducere de Ion Buzu)

vineri, 1 octombrie 2010

Apoi te trezeşti altcineva

El umbla gârbovit cu gura murdară de rodii
ochii lui pironiţi în vid
locul din care nu se pipăiau bucăţi de imagini

din el a rămas un morman de carne
făcea doar foarte puţine mişcări
cât să-şi încălzească zăpada din aşternuturi
dar frigul îi ruginea oasele
şi oasele se făceau margini în care creşteau
pereţii sufletului

el îmi ţinea mâinile aproape de pieptul lui
inima lui bătea ca inima unui animal rănit
ne despărţeau distanţele ca nişte draperii
ce acoperă sfârşitul tragic al unui spectacol

căderea zilei venea
odată cu norul de vată roz poposit deasupra orizontului
muşcam din el amândoi
în buzunare pumnii se desfăceau iar desfacerea lor deschidea
alte linii de orizont

el îmi modela muşchii ca pe nişte boţuri de plastilină
ne plăcea să ne jucăm cu ea
cu plastilina
şi să râdem îndelung de felul în care se pot combina culorile
când muşchii înveleau pământul
puteam vorbi liber despre adâncimea cerului din palme
sau despre tristeţea pe care nu o mai ascundeam


eu mergeam gârbovită şi aveam gura murdară de rodii
norul de vată era lipit de torace
somnolenţa se lungea în toate cuvintele

el era încântat de venirea nopţii
de viermii care trăiesc din moartea altora
noaptea îi oblojea nebunia fără pansamente
nebunia lui îl ţinea viu



Ecaterina Bargan