El umbla gârbovit cu gura murdară de rodii
ochii lui pironiţi în vid
locul din care nu se pipăiau bucăţi de imagini
din el a rămas un morman de carne
făcea doar foarte puţine mişcări
cât să-şi încălzească zăpada din aşternuturi
dar frigul îi ruginea oasele
şi oasele se făceau margini în care creşteau
pereţii sufletului
el îmi ţinea mâinile aproape de pieptul lui
inima lui bătea ca inima unui animal rănit
ne despărţeau distanţele ca nişte draperii
ce acoperă sfârşitul tragic al unui spectacol
căderea zilei venea
odată cu norul de vată roz poposit deasupra orizontului
muşcam din el amândoi
în buzunare pumnii se desfăceau iar desfacerea lor deschidea
alte linii de orizont
el îmi modela muşchii ca pe nişte boţuri de plastilină
ne plăcea să ne jucăm cu ea
cu plastilina
şi să râdem îndelung de felul în care se pot combina culorile
când muşchii înveleau pământul
puteam vorbi liber despre adâncimea cerului din palme
sau despre tristeţea pe care nu o mai ascundeam
somnolenţa se lungea în toate cuvintele
el era încântat de venirea nopţii
de viermii care trăiesc din moartea altora
noaptea îi oblojea nebunia fără pansamente
nebunia lui îl ţinea viu
Ecaterina Bargan
ochii lui pironiţi în vid
locul din care nu se pipăiau bucăţi de imagini
din el a rămas un morman de carne
făcea doar foarte puţine mişcări
cât să-şi încălzească zăpada din aşternuturi
dar frigul îi ruginea oasele
şi oasele se făceau margini în care creşteau
pereţii sufletului
el îmi ţinea mâinile aproape de pieptul lui
inima lui bătea ca inima unui animal rănit
ne despărţeau distanţele ca nişte draperii
ce acoperă sfârşitul tragic al unui spectacol
căderea zilei venea
odată cu norul de vată roz poposit deasupra orizontului
muşcam din el amândoi
în buzunare pumnii se desfăceau iar desfacerea lor deschidea
alte linii de orizont
el îmi modela muşchii ca pe nişte boţuri de plastilină
ne plăcea să ne jucăm cu ea
cu plastilina
şi să râdem îndelung de felul în care se pot combina culorile
când muşchii înveleau pământul
puteam vorbi liber despre adâncimea cerului din palme
sau despre tristeţea pe care nu o mai ascundeam
eu mergeam gârbovită şi aveam gura murdară de rodiinorul de vată era lipit de torace
somnolenţa se lungea în toate cuvintele
el era încântat de venirea nopţii
de viermii care trăiesc din moartea altora
noaptea îi oblojea nebunia fără pansamente
nebunia lui îl ţinea viu
Ecaterina Bargan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu