Un tip oarecare

- Uitaţi-vă la individul acela îmbrăcat într-o haină jerpelită şi murdară.

- Ăăăăă, mi se pare că seamănă cu el.

- Da, el e, nu-mi vine să cred.

- Uitaţi-vă, poartă o haină murdară toată de noroi

- Iar încălţă(mintea) îi este găurită, ba chiar îi văd degetul

mare de la picior ieşind în afară, e murdar.

- Priviţi la mîinile lui, sunt negre şi zgîrîiate, acele mîini

care străluceau atunci cînd ţineau o carte de filozofie sau foi cu texte citite în coridoare, acum au devenit mîinile unui vagabond, nu mai ţin nimic în ele!

- Priviţi, scoate o foaie din buzunar, probabil e cu texte; rupe din ea o bucată, rupe ca să se şteargă la fund!

- În ce hal a ajuns, să scoată o foaie cu texte şi să se şteargă la fund cu ea.

- Da, cel care obişnuia să lipească aceste foi pe stîlpuri.

- El mereu privea cerul imaginîndu-şi fraze scrise pe el, imaginîndu-se acolo.

- Acum el merge gîrbovit privind jos de parcă

unicul lucru de care-i pasă este să găsească un loc

unde să se întindă şi nimic mai mult.

- Exact, nimic mai mult.

- Îmi amintesc cum rezolva teste în timpul recreaţiilor.

- Da, mi-a rezolvat şi mie unul, am rămas uimit, mereu l-am considerat deosibit.

- Dar acum e un tip oarecare,

a terminat liceul şi e un tip oarecare.

- Îhî, atît de oarecare încît merită împins în prăpastie,

să se rostogolească cît mai încolo.

Ion Buzu