vineri, 30 iulie 2010

INTERVIU difuzat la EUROPA LIBERA

Reality show - reality - science fiction

Roberto Quaglia
30.07.2010
Dumitru Crudu
Interviu cu scriitorul italian Roberto Quaglia într-o cafenea chișinăueană

Roberto Quaglia e un foarte cunoscut scriitor italian de literatură ştiinţific- fantastică. Este vicepreşedintele societăţii europene a scriitorilor fantaşti. Totodată este singurul scriitor italian care a câştigat prestigiosul premiu British Science Fiction Association (BSFA) pentru cea mai bună povestire din 2009. Două dintre romanele sale au apărut în versiune românească la edituri din România. Primul dintre ele, Vagabondul interspaţial a apărut la Nemira şi s-a bucurat de un mare succes. Roberto Quaglia a fost de mai multe ori în Republica Moldova. Iar cel mai recent în urmă cu cîteva zile. După ce a vizitat Republica Moldova, personajele sale au început să bea coniac moldovenesc în cafeneaua Black Elephant, care era amplasată pe vremuri în subsolul Bibliotecii Naţionale din Chişinău.

Roberto Quaglia: „ Majoritatea scriitorilor sînt mîndri să bage în prozele lor nu ştiu ce denumire de cafenea din Paris, una mai hard rock. Pentru mine e mai interesant să-mi plimb personajele prin Black Elephant din Chişinău.”Dumitru Crudu: Pentru că sună exotic sau pentru că?..Roberto Quaglia: „ Nu, pur şi simplu ţine de poetica mea. În sensul că cine nu ştie e vina sa pentru că nu a venit niciodată în Republica Moldova.”

Dumitru Crudu: Ai personaje şi situaţii care să fi fost influenţate de vizitele pe care le-ai făcut aici?

Roberto Quaglia: „ Bineînţeles. Mi-au influenţat într-o măsură considerabilă proza mea. Pentru mine Republica Moldova încă mai e o ţară misterioasă şi e misterioasă pentru că nu o înţeleg pînă la capăt. Probabil că atunci cînd o voi înţelege, îşi va pierde şi misterul.”

Dumitru Crudu: Ce te face pe tine ca scriitor să revii în Republica Moldova?

Roberto Quaglia: „ Republica Moldova e o ţară de graniţă dintre două lumi. E o ţară multietnică şi asta, probabil, face ca lumea să fie mai interesantă.”Dumitru Crudu: Preferi să vii în Republica Moldova decît să mergi, de exemplu, în Europa occidentală?Roberto Quaglia: „Da, fireşte.”

Dumitru Crudu: De ce?

Roberto Quaglia: „ Pentru că oamenii sînt ceea ce face un loc interesant şi nu clădirile. Bineînţeles dacă te duci la Roma sau la Paris ai clădiri foarte frumoase, ai galerii de artă nemaipomenite, dar asta nu poate înlocui oamenii. Pentru că oamenii din Italia au mai puţine probleme practice, de fapt, acum sînt mai şterşi. Paradoxul e că cele mai importante produse artistice în Italia au fost realizate imediat după cel de-al doilea război mondial cînd ţara era realmente la pămînt. Tot ce e mai important în cultura italiană din secolul douăzeci a prins viaţă după război cînd totul era distrus. Acum în Italia tinerii nu au nici un chef să studieze. Nu vor să înveţe nimic. Aici, în Republica Moldova, mai este poftă de învăţat pentru că ei vor să ajungă undeva. În Italia sau în altă ţară din Europa tinerii nu mai ştiu unde vor să se ducă. De fapt, stau toată ziua pe jocuri video şi nu mai vor nimic altceva, exceptînd un singur vis, primul vis şi cel mai mare să devină protagonişti de reality show. Şi nu numai copiii visează la asta, ci şi maturii. Toţi vor să devină protagoniştii unor reality show. Ăsta e visul italian de astăzi. Aici oamenii au alte vise, mai legate de realitate. Şi eu vreau să trăiesc în realitate, chiar şi dacă scriu romane SF. De asta îmi place să vin în Republica Moldova.”

Cel mai frumos poem al verii

Propun o rubrica noua: cel mai frumos poem al verii,
la care sa propunem
cele mai bune poeme pe care le-am descoperit si au fost scrise in aceasta vara.
La inceputul toamnei vom alege cel mai bun poem si il vom premia.
Prima nominalizare
e poemul Ecaterinei Bargan
Mai, Colea

joi, 29 iulie 2010

Concursul literar „Visul” Ediția a V-a

Secțiuni:
- POEZIE
- PROZĂ SCURTĂ
- VOLUME PUBLICATE în anii 2009 și 2010

Perioada de desfășurare: 1 august – 15 septembrie 2010. Textele sau volumele sosite după această dată nu vor mai participa la concurs.

Modul de desfășurare:
• pentru secțiunea de poezie concurenții vor trimite TREI texte, iar pentru secțiunea de proză scurtă, UN SINGUR TEXT, de maxim 5 pagini Word A4, scrise cu caractere de 12, în attach prin e-mail, la adresa: concurs@florema.ro, în format .doc sau .docx. Scriitorii care lucrează cu programe free de redactare, au posibilitatea, oferită de aceste programe de a salva documentul .doc. Nu se acceptă alte extensii în afara celor menționate. E-mailul va avea drept subiect: concursul literar „VISUL”.

Paginile trimise NU VOR FI SEMNATE!
În locul semnăturii, concurentul va trece o parolă la alegere (un dicton, un vers, un cuvânt oarecare, un număr etc). Aceeaşi parolă se va trece pe TOATE paginile, de preferinţă în header.
Separat, la e-mailul: office@florema.ro, se va trimite în attach o pagină care să conţină PAROLA ALEASĂ, numele, prenumele, data naşterii, (eventual psudonimul literar) adresa de corespondenţă, un număr de telefon valid, o adresă de e-mail şi o scurtă autobiografie literară.

• pentru secțiunea de volume publicate, concurenții vor trimite un exemplar dintr-un volum personal apărut în cursul anilor 2009 sau 2010, la adresa: ASOCIAȚIA FLOREMA DESIGN, Str.Aurel Vlaicu nr.4, cod poștal: 335700, ORĂȘTIE. Volumele trimise nu se vor restitui concurenților, ci vor rămâne în biblioteca Asociației. Din acest motiv, concurenții sunt rugați să ofere Asociației și câte un autograf.

Volumele vor fi trimise recomandat prin poșta română sau prin curier rapid, cu specificarea pe colet a numelui și adresei autorului. Taxele aferente trimiterii cărții vor fi suportate de către concurent.

Un concurent poate participa la toate secțiunile concursului. Nu există niciun fel de restricţii sau îngrădiri. Pot participa persoane de orice vârstă, cu orice pregătire profesională, cu sau fără apariţii editoriale.

Orice întrebări legate de concurs pot fi trimise prin e-mail la adresa: office@florema.ro.

Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 26 septembrie 2010, după ora 19:00, prin intermediul site-ului: http://visul.florema.ro;

Se vor acorda câte trei premii pentru fiecare secţiune (diplomă şi trofeu).

Persoanei care va întruni cel mai mare punctaj, indiferent de secţiunea la care a participat i se va acorda TROFEUL „VISUL 2010”.

Premiile vor fi trimise la adresa menționată de către concurent, în termen de 30 de zile de la publicarea câștigătorilor. Taxele pentru trimiterea premiilor vor fi suportate de către organizatorul concursului.

Succes tuturor!

Concurs literar (preluat din revista Fereastra)

Asociaţia Culturală „Agatha Grigorescu Bacovia” şi
Primăria oraşului Mizil organizează a patra ediţie a Concursului
Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”
Participanţii (nu există condiţii de vârstă sau apartenenţă la
Uniunea Scriitorilor sau la alte forme asociative ale scriitorilor) vor
trimite, până la data de 10 septembrie a.c.:  pentru Secţiunea
Poezie: minimum 10 – maxim 20 poezii pe suport electronic
(e-mail sau C.D),  pentru Secţiunea Proză: una sau mai multe
lucrări de proză scurtă (în total maxim 20 pagini cu Times New
Roman - corp 14).  Pentru ambele secţiuni textele se semnează
cu numele real (dacă autorul doreşte să fie publicate sub pseudonim,
va specifica şi acest lucru). Se anexează un C.V. care va
cuprinde, obligatoriu: adresele de corespondenţă (adresa poştală, email,
nr. de telefon) şi o fotografie (format 10 x 15), de preferat tot
în format electronic.
C.D. - urile expediate prin poştă (verificaţi corectitudinea
formatării!) se trimit în plic, pe adresa: Asociaţia Culturală Agatha
Grigorescu Bacovia, str. Agatha Grigorescu Bacovia, nr.13 A,
Mizil, jud. Prahova.
Textel prin e-mail vor fi expediate la adresa: lucian_manailescu@
yahoo.com. (Vom confirma primirea textelor imediat ce
acestea ne-au parvenit).
Juriul va fi format din 5 membri ai Uniunii Scriitorilor din
România, reprezentând 5 zone diferite ale ţării, iar notele acordate
vor fi făcute publice (în cazul premianţilor), sau vor fi comunicate
personal celor interesaţi.
Se vor acorda: Marele Premiu, câte trei premii pentru
fiecare secţiune şi mai multe menţiuni, din partea unor publicaţii şi
reviste literare.
Emil PROŞCAN

UN PREMIU PENTRU CEI TINERI

Ministerul Tineretului si Sportului al Republicii Moldova anuntã concursul privind decernarea Premiului Tineretului pentru realizãri si performante deosebite în domeniile: cultural-artistic, tehnico-stiinþific si civic.

Premiul Tineretului se acordã atît unei persoane, cît si unui colectiv de persoane cu vîrsta cuprinsã între 16-30 ani care au întegistrat succese ºirezultate deosebite în domeniile sus-menþionate ºi se oferã cu prilejulZilei Naþionale a Tineretului.

Pretendenþii la Premiul Tineretului în domeniile: cultural-artistic,tehnico-ºtiinþific ºi civic, urmeazã sã întocmeascã dosarul înconformitate cu Regulamentul Premiului pentru tineret.Regulamentul poate fi accesat la urmãtoarea
adresã:http://www.mts.gov.md/Programe_de_tineret

Dosarele la concurs vor fi analizate de cãtre Comisia de Examinare,creatã de MTS ºi aprobate de Colegiul Ministerului Tineretului ºiSportului..
Învingãtorii la concurs vor beneficia de Medalie, Diplomã de confirmare atitlului de Laureat al Premiului Tineretului ºi un premiu bãnesc în valoarede 12.000 MDL.
Premiul a fost instituit în scopul promovãrii ºi susþinerii tinerilor ºiorganizaþiilor de tineret în cadrul acþiunilor cultural-artistice,tehnico-ºtiinþifice, activitãþilor civice precum ºi dezvoltareacreativitãþii lor.
Dosarul pentru concurs va fi depus pînã la data de *15 octombrie 2010* lasediul Ministerului Tineretului ºi Sportului, Direcþia Programe de Tineret pe adresa: MD-2004, Chiºinãu, bd.ªtefan cel Mare ºi Sfînt, 162, biroulnr. 815.
Pentru detalii ºi informaþii suplimentare: tel. (+373 22) 820 864(Direcþia Programe de Tineret)
--CNTM, Consiliul National al Tineretului din Moldovastr. Puskin 22, Casa Presei, of. 518MD-2012, Chisinau, Republica Moldova
Tel/fax: (+ 373 22) 235175; (+373 22) 233088GSM: +373 79935175
E-mail: cntm.corespondenta@gmail.comWeb: http://www.cntm.md/_____________________Noi, tinerii, CoNTaM!

miercuri, 28 iulie 2010

Poem de Ecaterina BARGAN

Ecaterina BARGAN

măi, Colea

etilscriitorii stau să lustruiască mese de lemn
cu valorile lor neştiute-n cămăşi anonime, pentru-asemenea nume,
nedemn!
etilscriitorii au trei întrebări şi-un răspuns mereu ferm. ce infern!
- tu cine eşti? ce faci cu viaţa ta? cum te ţii în literatură?
eşti o lepădătură!
eşti o lepădătură! eşti o lepădătură!

eu chiar am stat acolo şi n-am respirat deloc
"amu ce fac"? mai ţii minte, măi, Colea?... debutul cu foc...

treaba este cam slută
e slută
preferi să rămâi mută.

măi Colea, aşa nu se face!
ce drace...?

îmi vine să-i strig:
- beţiv împuţit, cum se vorbeşte cu domnişoara...?!
Bună seara.

Poemul asta e scris de Ecaterina BARGAN

Un text scris de Romeo ANGHELACHE

Romeo Anghelache ( de pe Humanist)

Ereticii lui Ernu

Vasile Ernu a comis, recent, Ultimii eretici ai imperiului. E o carte densă, grea de idei; dezobișnuit fiind cu astfel de evenimente în deșertu’ intelectual românesc, mă’nchin și’i urez autorului la și mai și. Prin comparație, lucrarea lui Negri și Hardt, Empire (2000), e mai degrabă stearpă deși are de două ori mai multe pagini, și se termină prost, inchis, spre desobire de Ereticii care continuă și după ce’ai lăsat cartea, rămâne deschisă, intrigă.
Eu îi dau premiu’ pt. obrăznicie: cartea asta trebe digitizată imediat și răspândită gratis necunoscuților.
Să vedem de ce, ce idei mi’au sclipit din lectura’i:
•- expresia “proiectul URSS”;•- patria e limba•- bășcălia, la români, “tinde să’nlocuiască” discursu’ critic; aici aș observa că bășcălia asta, românească, aparține unui spațiu suspendat, între urban și la țară; e natural ca discursu’ critic la români să’ntârzie în spațiu’ ăsta, urbanu’n Românica s’a construit în grabă, abia de’o generație, care va ‘zică ce pretenții să ai ?•- caracterizează rotund intelighenția românească; nu mi’a lăsat nimic de adăugat.•- observă și el, din interstițiile capitalismului, una din frazele cheie: “if you are so clever show me your money”; frază care implică, parșiv, că nu’i altceva mai bun de făcut decât bani; fraza asta a scos’o un cretin cu toartă, sunt sigur, mă piș pe sufletu’ lu’ ăla pentru câți proști a’nhămat la sistemu’ ăsta idiot de false valori. mi’aduc aminte înc’o perlă capitalistă: “prețu’ are semnificație numai pe timpu’ tranzacției”, de unde rezultă că nici o cifră vehiculată de capitalism n’are semnificație, nu’i nici o lege, nici o cunoaștere posibilă, adică’n general iei țeapă din vorbe; de unde rezultă că economia capitalistă e o ideologie exprimată’n cifre (de altfel, false, incomplete, improprii, fără sens portabil în afara ideologiei, multe puncte din grafic sunt mascate în culoarea fundalului).•- zice autoru’ pe undeva (cu amărăciune sau exasperat, cred) că românu’ nu crede în nimic; posibil, da’ eu, român fiind, cred în nimic, adică nu pot crede în nimic alt-ceva; invit pe Vasile Ernu să’mi arate în ce alt decât nimic poți să crezi fără să descoperi în aceeași viață că se răschește sub presiunea omului (prost, needucat, da om și înmulțit în fine). zic că e posibilă o educație umanistă pornind de la nimic, urmărind omu’ și lucrurile peste care dă natural.•- PR iștii de azi sunt echivalenți politrucilor de ieri; perfect de acord, notam cândva o corespondență între azi și ieri care se mai poate rafina încă.•- cât despre disidență, V.Ernu transmite cititorului ceva esențial: “când visul tău nu corespunde cu visul regimului, apelezi la un truc simplu, acela de a nu comunica cu el pe limba lui”. eu nu l’aș numi truc, și nu e simplu: printre altele treaba asta cere să fii treaz 16 ore’n fiecare zi.•- meditează la ce fel de critică e posibilă’n capitalism, lucru netrivial, și pune deștu’ pe cuvântu’ cheie din limbaju’ de lemn nou: banii; critica e posibilă, zic eu, când începi a întreba: ok, banii, da’ ce legătură cu fizica au banii, apoi pe unde îmblă, pe unde’ntârzie și ce anume fizic măsurabil reprezintă ei?•- Ceaușescu a fost o hologramă a românilor; corect.•- diferența esențială, de’o lingură, între Șalamov și Soljenițîn; aleg pe Șalamov•- diferența, esențială și asta, dintre fascism și comunism: de la biologic la spiritual;•- “logica oportunismului care duce la dizolvarea totală a politicului”; e autoru’ un betonist sau ce?•- că tragedia comunismului românesc e că trupele sovietice s’au retras; nu e tragedie, ne’am inventat un Ceaușescu și noi ca toată lumea; nu văd unde’i tragedia când te uiți în oglindă și vezi că ești nebărbierit.•- problemele de management pe care le avea securitatea cu creșterea nestăvilită a numărului de informatori aici aflu c’a fost ș’o a treia categorie de informatori: din oportunism; după ce văd azi pri’mprejur, nu mă mai surprinde că ăștia erau cei mai mulți;•- cum banca înlocuiește biserica; oții noi vin cu un dumnezeu nou, oții vechi sunt înlocuiți pen’că d’zeu’ lor e mort de vechi; aici mă gândesc că păcatele astea două se țin de om ca mucii de asfalt, ce dracu? chiar nu poate omu’ (cât de prost) fără ele?•- banca: instrument totalitar; da, cu atât mai mult cu cât Statu’i poate deveni dator.•- o chestie cu vampiri, pe care n’am înțeles’o deloc; poate prinde la ăștia mai tineri crescuți de mass-media.•- mai zicea Vasile undeva prin carte: comunismu’ se baza pe limbaj, capitalismu’ pe cifre. Și cifrele sunt un limbaj, doar că’s un limbaj care nu poate fi postmodernizat: cifrele corespund sau nu cu faptele, sunt adevărate sau false; spre deosebire de literatură și “umanistice”, cine folosește cifre nu poate minți fără să fie descoperit mai devreme sau mai târziu. Mi’i clar: câtă vreme capitalismu’ nu se confundă cu fizica, rămâne un sistem mincinos cu zurgălăi la’ncheieturi.•- încolo, despre proprietate, furt, terorism, foame, despre semnificația copertei Ereticilor, despre metode anti-mahmureală, ei, și tot așa o ține, din cuvânt cheie în cuvânt cheie; nu te poți plictisi cu cartea asta’n mână.În fine, ca să mă exprim moderat, Ereticii lui Ernu compun o carte contemporană de o prospețime, actualitate și relevanță intelectuală neegalate în spațiul cultural românesc, deși am senzația că’n spațiu’ ăsta (cultural românesc) a tras cu tunu’n vrăbii. Felicitări autorului din toți rărunchii.

Acest text a fost scris de Romeo ANGHELACHE

ANUNT PRELUAT DE PE BLOGUL AURELIEI BORZIN

27.07.2010
ANUNŢ IMPORTANT
Logodnici (iresponsabili, vicioşi, 97 de kile împreună) în căutare de naşi capabili să-i accepte aşa cum sunt!
Persoanele interesate sunt rugate să telefoneze la 079226514 sau 079217018 sau 22/321066

P.S. Cei doi logodnici sint tineri scriitori foarte talentati.

Text difuzat la Europa Libera

Agendă culturală
Reabilitarea naturalului și a normalității

27.07.2010
Dumitru Crudu

O generație dedicată firescului: Ecaterina Bargan, Tatiana Dumbrava, Aurelia Cojocaru, Ion Buzu, Ion Dabija, Cristina Macovschi, Natalia Graur

La sfîrșitul saptămînii trecute la Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a avut loc prima conferința a tinerilor scriitori de dupa declararea independenței Republicii Moldova. La conferința au sosit peste cincizeci de tineri scriitori, majoritatea dintre ei înca nedebutați în volum. Ei au venit din întreaga țara, inclusiv din satele sau orașele din nordul sau din sudul republicii. O parte dintre ei mai sînt înca elevi de liceu, alții sînt studenți la universitațile din România și din Republica Moldova, iar cei mai vîrstnici sînt ziariști, profesori sau cercetatori universitari.Pîna acum, s-au remarcat la cenaclurile de pe lînga liceele de pe teritoriul Republicii Moldova, iar cei mai norocoși au debutat pe paginile revistelor Clipa, Stare de urgența, Revista la Plic sau în revista Noi. Cîțiva dintre ei, printre care Ecaterina Bargan sau Tatiana Dumbrava, au debutat în volum, cu poezii. Totuși, cei care și-au scos prima carte pot fi numarați pe degetele de la o singura mîna.Cu toate astea, nici macar cei care au avut șansa sa-și scoata prima carte nu sînt cunoscuți de publicul larg și, deseori, nici macar de cel de specialitate, iar cauzele sînt multiple, începînd cu proasta difuzare a carților și terminînd cu rărirea numarului consumatorilor de literatura moldoveneasca. De aceea, în continuare, atunci cînd se discuta despre tineri scriitori din Republica Moldova primele nume care sînt rostite sînt ale Nicoletei Esinencu, Pavel Păduraru și Aurelia Borzin, deși unii dintre ei sînt trecuți deja de 30 de ani, și, de cîțiva ani buni, exista o seama de scriitori cu mult mai tineri decît ei. Problema promovarii unor nume noi a fost o chestiune care s-a discutat la conferința. Dar, sigur ca aceasta problema a ramas și dupa terminarea forumului. Cu toate acestea, am putea spune ca dupa dramaturgul Nicoleta Esinencu, prozatorul Pavel Paduraru și poeta Aurelia Borzin a mai aparut o noua generație de scriitori. Ecaterina Bargan, Tatiana Dumbrava, Aurelia Cojocaru, Ion Buzu, Ion Dabija, Cristina Macovschi sau Natalia Graur sînt printre cei mai cunoscuți dintre ei. Una dintre caracteristicile acestei noi generații e ca frecventeaza mai multe genuri. În același timp, scriu jurnal, poezie, proza, dramaturgie și eseu. Iar pe lînga asta, nu mai sînt interesați de limba licențioasă, anormalitate și de mizerabilism, ci vor să reabiliteze naturalul, firescul și, nu în ultimul rînd, normalitatea.

marți, 27 iulie 2010

şi azi am avut motiv să ne întâlnim









haiku

dimineaţa devreme flori galbene
gîndindu-se la
beţivii Mexicului

Jack Kerouac

STIRE PRELUATA DE PE SAITUL OBSERVATORULUI CULTURAL

Pe 29 şi 30 iulie 2010, la Santiago de Compostela (Spania), în seria evenimentelor (fiestas) prilejuite de Anul Xacobeo – Anul Sfîntului Iacob, vor avea loc concerte de etno-jazz susţinute de formaţiile Nightlosers şi Trigon, iar actorii Mihai Baranga şi Andreea Păduraru vor prezenta spectacolul interactiv de pantomimă Flirt. Participarea celor două formaţii şi a actorilor din România este susţinută de Institutul Cultural Român, spectacolele beneficiind de sprijinul logistic al Primăriei din Santiago de Compostela.
Xacobeo sînt declaraţi, începînd cu 1126, anii în care Ziua Sfîntului Iacob (25 iulie) cade într-o zi de duminică. Sfîntul Iacob şi pelerinajul la Santiago sînt celebrate în regiunea spaniolă Galicia printr-un program care cuprinde manifestări culturale şi artistice diverse.
Flirt, un spectacol după o idee de Mihai Baranga, pe un scenariu de Andreea Păduraru, a fost distins cu Premiul publicului în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Belgrad 2007 şi cu Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Internaţional de Teatru din Finlanda.

Nightlosers (Hanno Höfer – voce, chitară, muzicuţă, washboard; Grunzo Geza – keyboard; Claudiu "Nasu" Purcarin – tobe; Octavian "Barila" Andreescu – chitară bass; Jimi Lako – vioară, chitară, mandolină, banjo; invitat: Eugen Aloisiu Pandrea – frunză), formaţie înfiinţată în 1994 la Cluj, combină sonorităţile rhythm and blues şi rock’n’roll cu elemente de folclor transilvan românesc, maghiar, rom şi german. Trupa a susţinut concerte şi a participat la show-uri radio şi TV în numeroase ţări: Albania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Marea Britanie, Germania, Grecia, Franţa, Ungaria, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Statele Unite.
Înfiinţată în 1992 la Chişinău, formaţia Trigon (Anatol Ştefăneţ – violă; Dorel Burlacu – clape, pian; Alexandru Arcuş – saxofon, flaut, caval, chitară bass, voce; Gari Tverdohleb – tobe, percuţie, xilofon), îmbină spectaculos elemente de folk, etno, jazz, rock şi muzică simfonică. Grupul a realizat turnee în Spania, Rusia, Franţa, Italia, Germania, Grecia, Norvegia, Olanda, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Noua Zeelandă, Elveţia, Letonia, Japonia, Turcia, ş.a. „Muzica purtând marca Trigon dispune de acea rarisimă capacitate de a-i cuceri şi emoţiona până şi pe auditorii cei mai puţin acomodaţi cu paradoxalele rigori ale libertăţii jazzistice“ – Virgil Mihaiu
Nightlosers şi spectacolul Flirt fac parte din programul serii de joi, 29 iulie, iar vineri, 30 iulie, li se va alătura formaţia Trigon (Rep. Moldova).

Serviciul de Presă al ICR

UN NOU VOLUM DE MIHAIL VAKULOVSKI

Mihail Vakulovski, "nEUROCHIRURGIE" (Ed. Vinea, Bucureşti, 2010)

Te feritisim pentru apariţia volumului de teatru
nEUROCHIRURGIE!

fir-ar să fie

Ecaterina Bargan

şi încă eşti trist nimic nu se schimbă

iar trezirea vine şi trezirea apropie doar o ploaie scurtă
care te ţine
şi mai departe

şi totul dispare. şi oamenii care până acum făceau sensul
un sign out absurd
telefonul închis
km distanţă

înţeleg

toate cândva se sfârşesc cu muzică sau fără
[pot să schimb discul? întrebi/ mai taci]

toate rămân a fi ceea ce le facem să fie
şi petele din primul plan, şi petele din planul secund
şi oamenii care îţi sunt blocaţi în gând
şi atunci când se află la 2400 km depărtare
zâmbetele false, care te fac să îi crezi adevăraţi

prietenii, care îţi spun că o să aibă grijă
ce cuvinte îţi lasă, fiindcă

tristeţe. care îţi aparţine, care le aparţine
o laşi, aşa, nemişcată, pe chipul tău lipsit de expresie

în octombrie 2010 nu o să se schimbe nimic.
nu o să adorm mai uşor şi nici cu mai mult zâmbet,
dar poate

luni, 26 iulie 2010

Text difuzat la EUROPA LIBERA

Un moment de reculegere cu toată clasa

23.07.2010
Dumitru Crudu
Șapte aprilie descris de Maria-Paula Erizanu într-o carte scrisă la granița dintre proză, poezie, jurnal și eseu
La editura Cartier a apărut de curînd cartea Mariei-Paulei Erizanu Aceasta e prima mea revolțuție. Furați-mi-o. Pe lîngă faptul că reprezintă debutul tinerei scriitoare, mai e și prima carte despre revoluția din aprilie, la care a luat parte și tînăra scriitoare.Cartea Mariei-Paulei Erizanu începe cu o observație foarte fină despre cum o groază de tineri invadează orașul la ore mici, cam cu un an înainte să izbucnească revoluția, jubilînd că echipa Rusiei cîștigase un meci de fotbal contra Olandei în cadrul campionatului european de fotbal. Această observație mai e dublată de încă o remarcă despre „doi tineri cu fulare de români” care se pipăiau de mama focului „sub steagul Uniunii Europene”. Una peste alta, cele două observații sînt extrem de prețioase pentru că arată placiditatea care domnea la acea vreme în societatea moldoveanească, cam cu un an înainte să izbucnească revoluția. Sigur că existau excepții, iar despre una dintre ele povestește tînăra autoare: „mă duc s-o consolez vreo zece minute pe prima mea învățătoare, care a plîns la primele alegeri cîștigate de comuniști, cînd eu eram în clasa a treia. Cînd am ținut un moment de reculegere cu toată clasa, după rugăciunea de dimineață. Doamna învățătoare a spus că speră ca patru ani să treacă repede.” Observațiile sunt foarte pertinente pentru că nimic nu prevestea revoluția de pe 7 aprilie și nimeni nu mai credea că vreo schimbare mai e posibilă la Chișinău. O resemnare neguroasă se înșurubase în inima societății și o dezamăgire soră cu depresia picta chipurile oamenilor. Totuși, Maria-Paula Erizanu visa la o revoluție. Iar la acest lucru mai visau și alți tineri, așa cum a demonstrat ulterior șapte aprilie. Inclusiv mulți dintre cei care se bucurau pentru victora Rusiei. Cartea Mariei-Paulei Erizanu mai consemnează și conformismul unor profesori care nu i-au lăsat pe elevii din clasa a douăsprezecea să se alăture miriadelor de tineri care protestau contra dictaturii neocomuniste și, aceștia, zice tînără scriitoare, în semn de protest au plecat de la ore și s-au refugiat în curte, unde „ au cîntat piese patrioto-naționaliste scrise de către directorul școlii din care nu puteau ieși pentru a-și manifesta atitudinea civică. Copiii au încercat să-l dărîme pe domnul polițist pentru a putea evada. Ca premiu de consolare, au înființat un grup de facebook, „Jos domnul paznic de la poartă!” Actul lipsit de elementarul bun-simț a fost discutat în cadrul consiliului de administrație.” Iată, deci, cum tensiunea din piață s-a mutat insidios în unul dintre cele mai românești licee din oraș. Totuși, pînă la urmă, și elevii de la acest liceu au mers la revoluție, chiulind de la ore sau după lecții. Bașca asta, cartea Mariei-Paulei Erizanu Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o, care se află la granița dintre proză, poezie, jurnal și eseu, descrie foarte exact pulsiunile, dezabuzarea, nemulțumirile și speranțele unor tineri care au ieșit pe șapte aprilie în stradă cînd nimeni nu mai credea că acest lucru este posibil.

Poezie la Cerere

de Elena Bogus

E trist, bate vântul puternic
Şi frunzele cad pe pământ
Copacii roşii, se văd la depărtare
E trist afară cum mă simt şi eu
Mă învârt într-un cerc cu aceeaşi iubire
Dezămăgirea o simt pe propia piele
Simt o crăpătură doar când o ating
Te văd ca o persoană mică
Ce purtai ghiozdan în spate
Ne întâlneam lângă un felinar tot ce se aprinde şi stinge
Ce îmi aduceai o lăcrimioară albă
Simt înţelegere pe buze
Şi cred că înţelepciunea e ca o barbă care creşte în tine
Şi lăsând la o parte mândria ajungând la vârf

Orpheus cultural Orpheus de chef Orpheus economic

(10.04)

Stau în al doilea rând de la masă. Mă uit cum vorbesc oamenii mari. Orpheus de la Uniunea Scriitorilor. Mă uit cum 100 de „tineri scriitori” golesc pahare cu apă plată. 5 minute în urmă, mergând pe 31 august, regretam că întârzii atât de puţin. Acuma regretul creşte. Orpheus, aglomeraţie, ceva prost organizat şi... de unde, Dumnezeule, avem noi atâţia „scriitori” tineri?!
- Pssss, Ecaterina... Ecaterina... Psss... Bargan!
- Da! Întorc capul.
- Cum îmi stă părul? E bine dat sus sau mai bine jos?
- E în REgulă. SeriOs.
Se anunţă membrii noi intraţi în Uniunea Scriitorilor. Ce oficial! Ce superficial! Pentru Dumnezeu. Se aplaudă?! Groaznic. Mihai Cimpoi, parcă mai îmbătrânit, mai zăpăcit, mai sceptic, mai obosit. Îşi confundă directorii de reviste cu mămicile tinerilor care nu au putut veni să-şi ia diplomele, la general vorbind. Dar cum poate Domnul Cimpoi să nu recunoască oameni cu doctorat pe umeri şi care lucrează de ani cu el, între aceleaşi ziduri scriitoriceşti? Aud nişte şoapte în apropiere, de data aceasta cu timbru' jos.
- Ecaterina... eu mă car. Îţi aduc cartea la cenaclu. Salut salut.
„La naiba’, vreau şi eu să mă car de aici... Ce plictiseală!”, mă gândesc. Dar rămân. Not my lucky day. Dezgustător cum fiecare îşi face publicitate pe gratis. O mulţime nebună de guri care respiră aici. Nu ştiu cu cât rost. Tineri care nu prea au citit. Mă gândesc la mentorii lor, care le bagă prostii în cap, care nu-i învaţă cum trebuie, mă gândesc la toţi descreieraţii care adună în jurul lor, doar ca să-şi dea importanţa de care au dus lipsă toată viaţa. Iată, generaţia din Portret, anii 80, e puternică. Emilian Galaicu-Păun îşi susţine ideea deja bine ştiută cu privire la faptul că nu are rost să debutezi tânăr „sunt scriitori pe care îi urmăresc de ceva vreme şi care mi se par foarte buni la ora actuală. Dacă o întreb pe Aurelia Cojocaru dacă e foarte mândră de cartea cu care a debutat şi pe Aurelia Borzin la fel dacă este foarte mândră, chiar dacă a mai luat un premiu al ICR-ului adică să intri în literatură se intră foarte greu adică chiar trebuie să debutezi cu brio...” (*). Apoi, Leo Butnaru, după un discurs mai scurt, întreabă, sau spune „De ce aţi venit aicea?”. he he. Zâmbesc şi eu. Chiar ce mai căutăm şi noi aici?
Poeţi intelectuali, lipitori, meduze invizibile, cârtiţe, muşte, şobolani, balauri... În Uniunea Scriitorilor poţi întâlni orice. Terifiant e faptul că o copiliţă de clasa a V-a a citit un poem mai bun decât poemele pe care le-au citit vreo 4 membri noi intraţi acum în Uniune. Sau poate că asta e bine, pentru generaţiile care vin. În partea a doua a butaforiei literare, că a avut şi o parte a doua, s-au citit texte. Nicolae Popa, după lecturile ascultate, a spus că trebuiau să vină aici mai puţin de jumătate dintre cei prezenţi. I-a îndemnat pe tineri să se înregistreze pe poezie.ro, să treacă atelierul, deşi nu e mereu just, să fie ei singuri în lupta cu literatura. Zice că suntem chiar vreo 5 agonişti pe aici, dar eram vreo 7, din câte am numărat. Şi mai adaugă că abia aşteaptă să discutăm, acolo, pe forumul siteului. Stau şi mă întreb cam unde e forumul şi dacă există... Ceva mai devreme, când mai că s-au epuizat toţi voluntarii, Nicolae a replicat zâmbitor „poate trecem şi la poeţi?”... Înghiontită.
- Hai, îmi zic Aureliile din stânga, citim în ordine crescătoare, după vârstă, haide, hai, de la cel mai mic!
Mi-am făcut un plan diabolic să scap cu un distih, ca să nu plictisesc lumea degeaba, dar n-a mers. Oamenii scriiturii nu pricepeau că există şi aşa autosuficienţă publică în literatură. Iar Arcadie Suceveanu îmi tot repeta că nu se aude. "Citeşte, citeşte, citeşte... mai tare, mai tare!" aud din câteva direcţii şi mă dau bătută. Găsesc memoria full la pagina 39.
- Ţipă-le un pic, îmi zice Aurelia.
Zâmbesc. Cumva totul s-a terminat fără conflicte.
(16.57)
- facem poze?
- facem.
- unde?
- nu ştiu.
- am nevoie de o oglindă.
- este, uite, în hol.
- hai lângă Eminescu.
- e de fapt un picior de Eminescu.
- ha ha... pe-un picior de Eminescu în loc de pe-un picior de plai.
(...)
- Mergem să stăm la un suc sau la o îngheţată?
- Da.
- Serios, chiar vrei?
- Vreau. Luăm de la un chioşc sau mergem la cafenea cu terasă?
- Cafenea.
- Bine, o cafenea.
- Uite-l pe Nicolae Popa. Fă-ne o poză.
- Ok, staţi aşa.
- Ecaterina, tu în ani creşti, dar de slăbit te faci tot mai micuţă.
- Viaţa nu ne lasă fără griji. O să încep să beau cafea cu 3 linguriţe de zahăr în loc de 2.
(...)
- Nicolae, m-am fotografiat cu un clasic! Îi strigă Silvia din urmă.
Nicolae Popa îşi preface mersul dintr-unul firesc într-unul ameţit, ca şi cum e copleşit de compliment.
(...)
- Şi totuşi cafenea?
- Cafenea.
- Aici sau mai în jos?
- Hai poate...
- Eu zic să luăm ceva de la chioşc şi să ne aşezăm pe o bancă în parc.
- Bine.
- Serios?
- Da. Serios.
- Cola Light mare, Tornado şi Delicecorn, vă rog.
Luăm loc pe o bancă de lângă havuz.
- Mi-am uitat îngheţata.
- O aduc eu.
- Mersi (...)
- Cum ţi s-a părut?
- Ştii şi tu...
- Da, ştiu.
- Nu mai vorbim despre.
- Nu.
- Ştii ce tare m-au enervat liniuţele acelea din ultimul tău poem.
- Care?
- Acelea unde adică spun eu...
- Ar fi fost mai bine cu ghilimele?
- Nu.
- Cu italice?
- Nu.
- Dar cum?
- Simplu. Nu ştiu. Fără nimic. Dar nu trebuie să faci cum îmi place mie.
- Nici nu fac cum îţi place.
- Ştiu.
- Dar aş vrea...
- Ce?
- Să aplic corecturi, înţelegi?
- Ah, dar tu eşti încă prinsă la...
- Da.
- Şi nu ţi-au dat atunci?
- Nu. Parcă ţi-am spus.
- Nu mi-ai spus.
- Regret că am cerut.
- Nu trebuie. Ştii, poemul acela al meu în care ziceam că stau şi aştept să treacă eonii. Eoni adică epoci, tot dintr-un context. Vezi că a mai trecut timp. Încearcă, trebuie să le fi trecut şi lor supărarea şi tu ai mai crescut.
- Nu nu nu. M-am simţit aşa... Nici nu mai vreau. M-am obişnuit. Şi nu cred că a fost supărare, n-au fost motive pentru. Doar principialitate, cred, la fel de îndârjită şi acum.
- Totuşi, ştii că e mai bine...
- Ştiu.
- Mai vreau o îngheţată
- Mai vrei o îngheţată?
- Da.
- Ia-ţi.
- Bine. Dar crezi că e bine?
- E bine, dacă vrei.
- Nu e prea mult?
- Nu
(...)
- Tună
- Tună
- Trebuie să...
- Da.

(17.02)

Cenaclul lui Dudu. Sau, mă rog, Vlad Ioviţă, oficial vorbind. Ultima şedinţă în vara asta. Patru oameni. Afară plouă. Lungim discuţia despre noroi, doar ca să ne mai ţină în Bibliotecă. Când ni se face foame, ne întoarcem la Orpheus. O cafenea care deja îmi stătea în gât în şi pentru ziua aia. Ca şi toată scriitoricimea, de altfel. Se făcea o nuntă acolo, înăuntru, unde fusese dimineaţa conferinţă. Nepoţica lui Dumitru întreabă:
- Mirele şi mireasa sunt scriitori?
- Da, Iuliana, sunt scriitori. Aici se căsătoresc scriitorii. Iar cei care nu sunt scriitori, dar îşi fac nunta aici, o fac pentru că le place mult de un scriitor de pe-aici.
- Un Dumitru Crudu de exemplu?
- Un Dumitru Crudu de exemplu...
:)
Când se face mai întuneric să plecăm, Diana îi aduce contul lui Dumitru.
76 lei. Dumitru cască ochii:
- Ceva e în neregulă aici. Aţi calculat cu reduceri?
- Da, totul.
- Nu, nu, nu. Vă rog să recalculaţi.
Peste 5 minute vine Diana cu un cont împrospătat:
- Da, uitaţi-vă o eroare, nu am pus sucurile în cost. Acum e 86.
Dumitru ia foiţa şi întreabă de proprietarul cafenelei:
- Vlad, ia uite dacă este în regulă contul acesta, că nu mi se pare just...
- Hmmm, da, nici nu e, sucurile astea două erau de fapt Jaffa şi-s mai scumpe, adică contul ar trebui să zică suma şi suma este... hmmm... 98 lei.
Dumitru se întoarce oarecum mulţumit că nu există şefi şi mai mari prin preajmă şi că i s-a făcut dreptate până la capăt.
- Uite că şi Orpheus ne trage pe sfoară...
- ...de câteva ori pe zi...
- Da, şi Orpheus.

_______________________________________________
(*) Emilian Galaicu-Păun: sunt scriitori pe care îi urmăresc de ceva vreme şi care mi se par foarte buni la ora actuală. Dacă o întreb pe Aurelia Cojocaru dacă e foarte mândră de cartea cu care a debutat, şi pe Aurelia Borzin, la fel, dacă este foarte mândră, chiar dacă a mai luat un premiu al ICR-ului, adică să intri în literatură, se intră foarte greu, adică chiar trebuie să debutezi cu brio. În acest sens, uitaţi-vă ce se întâmplă. Dan Coman a debutat la 27 de ani cu anul cârtiţei galbene, într-un tiraj de 50 de exemplare la editura Junimea, şi după aceste 50 de exemplare de la Junimea cartea a făcut... cartea a luat premiul de debut la Botoşani şi după aceea mai multe edituri s-au bătut pentru această carte, care a apărut într-un tiraj decent, care se află la a treia, la a patra ediţie. La fel Claudiu Komartin. A debutat cu păpuşarul şi alte insomnii la 21 de ani. Este la a treia sau a patra ediţie. Sunt debuturi asumate. Sunt debuturi ale unor autori de fapt constituiţi mai mult sau mai puţin, cel puţin ca lucrări. Este extrem de important, mai cu seamă pentru un debut, pentru că debutul este, dacă vreţi, mitruganul, el bate, spune eu sunt cutare, cutărescu, cutărache... Debuturi din astea pentru bifări, pur şi simplu, la colecţia de dimplome, pe care le iei la olimpiadele şcolare, în timpul studiului, şi cu care vrei într-un fel să fii într-o facultate, nu mai interesează pe nimeni. Punctul doi. Cum se face că odată introdusă marfa, ea intră direct pe linie moartă. Mai mult decât atât, trebuie să se facă lansări de carte în librării. Librăriile trebuie să existe ca nişte centre de interacţiune ale tinerilor, care să se vadă şi să se cunoască. Mă bucur foarte mult că la Serile de poezie de la Librăria din Centru vine aproape incognito echipa de la Clipa, vine cel mai tânăr clipist Vladimir Beşleagă, pe care îl văd foarte interesat de fiecare dată. Vine Arcadie Suceveanu. Vine Leo Butnaru. Vine o anumită lume, care prezintă un anumit strandard de creaţie şi aici ajungem la punctul doi. Cine face aceste cenacluri literare? Cum funcţionează aceste cenacluri literare? În mod normal şi firesc este ca o revistă să fie nucleul în jurul căreia să graviteze (...) este excelent să se facă această conferinţă a tinerilor, dar nu este o mişcare de bătaie lungă... Reiau o mică idee a lui Leo Butnaru pentru a nuanţa. Sigur, atunci când scrii, ai contextul românesc şi intri imediat în conexiune directă cu cei mai buni din generaţia 2000: Coman, Komartin, Vancu şi mulţi alţii. Mi se pare foarte important că ei preferă să publice la editurile Chişinăuiene, pentru că asta face parte din paradigma de azi. Chiar se face comunicare. Generaţia 80 a realizat această comunicare intergeneraţionistă, şi nu numai, poate că s-a realizat un fel de comunicare dintre literatura română care se scrie aicea şi literatura română care se scrie pentru tineri. Dincolo de faptul că trebuie să vă integraţi perfect, să intraţi în competiţie directă cu valorile generaţiei 2000... dar e nevoie şi de o deschidere universală... îndemnul meu, cel puţin, este, pentru că sunteţi o generaţie care vorbiţi cel puţin două limbi străine, încercaţi să citiţi foarte mult şi din literaturi străine, încercaţi să traduceţi. Vreau să spun că inclusiv colegii domniilor voastre, tineri, foarte tineri scriitori de 20 şi ceva de ani, sunt deja şi excelenţi traducători. Komartin este un excelent traducător de franceză. Traduce autori de mare valoare. Miza aceasta pe cultură, miza pe deschiderea spre literatură, este una atât existenţială, pentru că, abia acum, cu acest background, veţi intra, să zicem, pe deplin, în schema valorii. Mai spun o idee şi după aceea cred că ar fi interesant să începem puţin să polemizăm. Pentru că, aşa, ca şi cum vorbim două... vorbim în ecou... Eu cred că în literatură se mai încearcă exact ca în rugby, se face pas înapoi. Este foarte important să vedeţi cel puţin cu o generaţie în urmă care au fost mişcările. Nu pentru a limita, că nu cred că cineva acum ar putea să se afirme, imitându-l pe Ion Mureşan sau pe Ioan Es. Pop sau pe ştiu e cine din valorile certe ale generaţiei trecute, dar fiindcă aceşti oameni au schimbat puţin paradigma, au mutat ceva, au împins limbajul într-o altă direcţie, mingea nu a mai mers rectiliniu, tot timpul a mers foarte zigzagzat şi în sensul acesta şi la noi sunt poeţi care au schimbat în toate planurile paradigma, în măsură ce şi-au publicat, inclusiv ei, noile volume de poeme. Începând cu să zicem o cu totul altă poezie foarte elegantă, foarte rafinată, cu care venea Arcadie de la Cernăuţi, la începutul anilor 80, Nicolae Popa cu timpul probabil şi ce a urmat în anii 90, 2000 de fapt şi, terminând cu mai tineri, de la noi, să zicem, acelaşi Baştovoi, sau Fruntaşu, sau, mă rog, nu mai zic de Dumitru Crudu... şi ultima, pentru a încheia, vedeţi, este foarte importantă acea comunicare, nu atât pe modele generaţioniste, dar, pe modele generale. Eu, de exemplu, dacă mă simt cumva mai îndepărtat de un anumit gen de poezii... care cântă meleaguri ori limbă, OK, poate sunt inspirate. Dacă pe mine, mai ales, de exemplu, mă interesează latura experimentală, latura inovatoare a poeziei... Sigur că voi încerca, inclusiv eu, să grupez în jurul meu tineri cu care am nişte lucruri în comun. Este firesc să se întâmple aşa. Toată admiraţia mea pentru ce a făcut aicea pe hol Nicolae Popa şi Dumitru Crudu, care au formatat, dacă vreţi, o generaţie, apropo, nu prea am văzut citaţi, dar sunt absolut câţiva tineri care fac cel puţin prin radicalismul lor. Este şi Hose aicea, Gatman, Vlad Gatman, era aicea parcă, Corina Ajder, bine, a făcut mai puţin, dar mi se pare remarcabilă, Daria Vlas, iarăşi cu câteva texte absolut remarcabile, Gamarţ, care e plecat la Bucureşti. Aceste nume oricum au fost o verigă de legătură spre generaţia asta mai tânără, care e aşezată în jurul revistei Clipa. Eu cred că anume ei au fost fitilul acela care puţin a dinamizat limbajul de-aicea. Acum că eu sunt foarte încântat, să zicem, de evoluţia domniilor voastre, n-aş spune, am toate rezervele, când vorbim de texte pe texte... sigur că este foarte mult de muncă acolo, pentru că este şi un ritm al tematicii, atunci când mizezi pe un limbaj frust, mizezi pe firesc, pe lucruri din astea care puţin bat spre o anumită publicistică şi spre o liniaritate a literaturii. E un risc asumat şi puţin care iese onorat din această competiţie. Oricum este mai bine decât să se cânte imnul şi tot felul de ocloneli literare, pentru că literatura, cel puţin într-o primă fază, este şi o foarte mare revoltă, o revoltă împotriva, ghilimele, bătrânilor încearcă un care limbaj nu trebuie neapărat să dezlocuiască celălalt limbaj, cum ar fi să explodeze, adică, eu, cel puţin, vă doresc să aveţi forţa aceasta de explozie, din care, mai apoi, dintre aceştia, se vor alege câţiva autori foarte premiaţi.


23 iulie 2010

duminică, 25 iulie 2010

de fapt, neoficial, am mai facut o sedinta de atelier

















sonete de bord

I

iar eu o să mai iau un pic de apă
e un cartof care istoria adapă
tot te îndeamnă să te scalzi
am luat câte 2 cârnăciori calzi
eu nu mai vreau cagor eu vreau acuma cvas
şi un cartof şi este ras
cu plăcere să stai întins la soare
cagorul mi-e morfină nimic nu mă doare
despre asta nu se scrie sau se scrie
e un cartof care încet se bagă-n poezie
ce a alungat oameni de pe plajă
tu eşti poezia mea de strajă
natura pare se urinează
e un cartof care povestea îşi visează

(Ecaterina, Dudu, Elena, Buzu)

II

sunt şucărit tij o sticlă de vodcă valahia
ţânţarii sunt mafia
să-mi intre în sânge să mă facă să mă clatin
de fericire după un pahar de vin
o vodcă îndoindu-se ca o dansatoare
ţânţarul moarte nu are
un beţiv al universului ce posedă viziune
a apărut în uniune
o vodcă precum o vânzătoare dezbrăcată
ţânţaru-i băiat sau fată?
şi-a găsit destinul în toate cele 17 sticle
şi alte pâcle
o vodcă precum un atelier de creaţie
ţânţărica aduce inspiraţie?

(Dudu, Ecaterina, Buzu, Elena)

III

în timp ce prin ratuş mergeam cu ochii închişi
undeva pe iarbă întinşi
crezi că poţi dărâma zidul
crezi că asta o să crească pibul?
odrasla căii leagă vidul
în ratuş în pădure am dat peste marinari
sau poate cartofari?
oricum viermii ţi-au intrat sub piele
ies din pământuri să se uite la stele
la bara barului aluziile mele
în ratuş ion mânca bastonaşe cristinuţa şi era trist
nu m-am uitat până la capăt la antichrist
vei putrezi stând pe scaun aşteptând
cu paşi grăbiţi ajungând
în ghimp de gheaţă înţepând

(Dudu, Ecaterina, Buzu, Elena, Petru)

IV

după ce ion a fluierat a devenit mai amărât
am căutat sinonime pentru urât
mergeam agale spre drăsliceni jucând
aruncam benzină şi corpul stropind
muşcându-mă gândăcuţele m-au omorât
şi ecaterina a ieşit din bar afară pe scări
vă rog încă 5 beri
mi-aminteam de copilărie
înecându-se purtând o ieftină pălărie
şi din nou un atac de muşcări
iar elena astăzi nu a găsit nicio rimă
să ştii am şi eu vină
eram veseli şi zglobii cu picioarele goale
pentru a lua de mâncare a vândut nişte ţoale

(Dudu, Ecaterina, Elena, Ion, Petru)

25 iulie 2010, Ratuş, Drăsliceni


chiosc. poezie de schimb. 24 iulie




sâmbătă, 24 iulie 2010

ultima şedinţă de atelier a fost ieri. ion buzu a citit un fragment intrigant de jurnal, în care se făcea că a parcurs pe jos, împreună cu un prieten, traseul chişinău-ratuş. ar fi chiar o povestire integră. înainte de asta am vorbit pe marginea subiectului literatura în internet. cărţi online. şi desigur am discutat şi evenimentul care s-a mai întâmplat ieri, pe lângă atelierul nostru. mă refer la conferinţa tinerilor scriitori, care a avut loc la uniunea scriitorilor. despre care aş avea ce spune, dar mă abţin. rămân cu ideile lansate de nicolae popa, leo butnaru şi emilian galaicu-păun. în rest, nu cred că am descoperit ceva nou sau măcar interesant prin prezenţa mea acolo. şi discuţiile mă gândesc eu că ar fi trebuit să fie lăsate mai mult în mâna tinerilor, deşi, pe lângă poeţii câtuşi de puţin cunoscuţi, nici nu prea aveai cu cine discuta. gata. tac.

e.b.

Groapă în aerul altei gropi

de Ion Mureşan




Mai precis: o groapă în aerul altei gropi.
Mâna lui e o cârtiţă care îşi face loc printre cârtiţele
înghesuite deasupra hârtiei, mâna lui e un vierme care îşi face loc între
viermii înghesuiţi deasupra hârtiei.
Mai precis: o groapă în aerul altei gropi.

Visul meu era în capul meu o groapă uscată.
Eu în groapă l-am visat: înnoda şi deznoda funii şi sârme.
Albă râia melancoliei, alb pojarul tristeţii se vor aşterne peste noi.

Peste el întrucât înnoadă şi deznoadă
funii şi sârme şi întrucât sângele îi strânge oasele
ca o capcană de aramă.

Peste mine întrucât înnod şi deznod funii şi sârme
şi întrucât sângele îmi strânge oasele
ca o capcană de aramă.

vineri, 23 iulie 2010

REVISTA LA PLIC, ne zice Vladimir US

Luand in considerare faptul ca Revista la PLIC are doar 500 de exemplare, nu lasa pe maine ceea ce trebuia facut ieri (ceea poti face chiar acum). Maine poate veni sfarsitul lumii!

Revista la PLIC
DOSAR: Rolul banilor in literatura, arta & atitudinea contemporana+AREA Chicago / ChisinEU / Curaj / HZ pofta buna! HZ Multumesc / Oberliht / PLIC international / Studentul din PLIC/ TIUK!+EXPO la PLICZampa di Leone (Campilione TIMOTIJEVIC) [RS] / Dumitru OBOROC [MD] / Igor SCERBINA [RU] / Jean Baptiste NAUDY si Ferenc Csaba GROF (Societe Realiste) [FR] / Razvan TUPA [RO]+DVD la PLICStefan RUSU [MD] – curator / Andreea CARNU [RO] / Tatiana FIODOROVA [MD] / Ghenadie POPESCU [MD] / Igor SCERBINA [RU] / Mark VERLAN [MD] se gasesc in: Chisinau, Balti, Cahul, Drochia, Ungheni, [MD]Bucuresti [RO] Adresele complete ale locurilor de distributie pot fi gasite aici: http://plic09.wordpress.com/distributie/ Daca nu esti din orasele unde PLIC-ul ajunge in librarii si chioscuri si vrei totusi sa faci cunostinta cu noi si sa ne citesti acum ai aceasta sansa!Intră pe magazinul Noii Golani (http://www.noiigolani.ro/blog/products-page/) si adauga-ne in cosul de cumparaturi. Vom ajunge cat de curand la tine acasa! Oferta este valabila pentru Romania si Republica Moldova. Pentru cei care nu au timp sa iasa din casa va propunem integral #2 al Revistei la PLIC online. Il puteti descarca la aceasta adresa: http://plic09.wordpress.com/arhiva-2/2-martie-2010/ – Revista la PLICAsociatia OberlihtGh. Asachi Str., 53/1, lit. “A”Chisinau 2028, Republica Moldova+ (373 22) 286317, + (373 22) 79370809 / Victor NEAGA+ (40) 744 680 622 / Andreea TOMAemail: andreea(a)oberliht.org.mdVizitati-ne la: http://plic.oberliht.compagina facebook:http://www.facebook.com/pages/Revista-la-PLIC/107192812647279

joi, 22 iulie 2010

fragment din Profeţiile de la Celestine - de James Redfield

Am călătorit încă o oră în linişte, fără a mai întâlni pe nimeni pe drum. Gândurile îmi rătăceau spre toate întâmplările pe care le trăisem de când am venit în Peru. Ştiam că Viziunile Manuscrisului au trezit în mine o nouă conştiinţă. Eram mai atent la modul misterios în care se desfăşura viaţa mea, revelat de Prima Viziune. Ştiam că omenirea va simţi acest mister, pentru că era pe cale de a construi o nouă perspectivă asupra lumii, descrisă în cea de A Doua Viziune. A Treia şi A Patra mi-au spus că Universul, în sine, nu este decât un vast sistem energetic şi că lupta dintre oameni e doar o cale mai scurtă şi o manipulare în scopul obţinerii acestei energii. A Cincea Viziune a revelat faptul că putem înceta să mai avem aceste conflicte dacă primim energie de la o sursă superioară. Pentru mine acest lucru devenise practic un obicei. A Şasea Viziune a arătat că se va termina cu jocul nostru repetat în permanenţă, pentru că vom găsi propriul adevăr. Acest lucru îl mai aveam încă viu în minte. A Şaptea a pus în mişcare adevărata evoluţie a fiinţelor, prin întrebări, intuiţii, răspunsuri. A rămâne pe această cale magică era chiar secretul fericirii. A Opta Viziune, arătând cum trebuie să intrăm în relaţie cu alţii pentru a scoate la lumină ce e mai bun din ei, reprezintă cheia continuităţii funcţionării acestui mister şi a primirii tuturor răspunsurilor. Toate acestea cristalizaseră în mine o conştiinţă pe care o simţeam prin faptul că eram mai atent la toate evenimentele. Mai rămăsese ultima Viziune, care trebuia să ne spună încotro ne poartă evoluţia noastră. Aflasem ceva în legătură cu asta. Restul însă…

miercuri, 21 iulie 2010

text difuzat la Europa LIBERA

Săptămîna trecută pe terasa Orpheus a avut loc spectacolul "FOOTAGE" de Nicoleta Esinencu, în care au jucat actorii Alexandru Pleşca, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc. E un spectacol despre 7 aprilie.

Cu toate că tema revoluţiei din 7 aprilie înăbuşită în sînge şi a terorii fără precedent care a urmat apare în spectacol abia pe la jumătatea lui, în scurt timp devine centrală. Din acest moment, cele trei personaje monologhează doar despre ceea ce se petrecuse în acele zile de restrişte şi de pomină pentru istoria contemporană a Republicii Moldova. Toate celelalte lucruri despre care conferenţiaseră pînă atunci sînt abandonate. Se schimbă şi tonul, dar şi atitudinea celor două fete şi a băiatului care parlamentează în faţa spectatorilor. Brusc, renunţă la tonul persiflant pe care-l îmbrăţişaseră pînă atunci şi la băşcălia usturătoare cu care trataseră realitatea din jur ca să devină gravi şi pe alocuri foarte aspri. Pe undeva, ai impresia că sînt nişte monitori care nu s-au implicat în iureşul evenimentelor şi doar au urmărit foarte atent ceea ce s-a întîmplat şi au contabilizat reacţiile societăţii şi a puterii. Cu cît însă te adînceşti mai mult în apele spectacolului, îţi dai seama că şi cei trei tineri au fost în acele zile în stradă şi au fost aruncaţi şi ei în beciurile mucegăite ale poliţiei. Aşa şi explică rechizitoriul lor şi ironia lor muşcătoare. Personajul întruchipat de actorul Alexandru Pleşca repetă obsesiv şi foarte des că parlamentul şi preşidenţia ard, iar în timp ce cele două instituţii sînt mistuite de flăcări, conformismul şi laşitatea sînt în floare. Cei trei actori insistă foarte mult asupra faptului că foarte mulţi ziarişti au închis ochii asupra abuzurilor şi nelegiuirile dictaturii, preferînd să mănînce seminţe de floarea soarelui pe sticlă decît să ia atitudine faţă de teroarea instituită de regimul voronist. Sînt puşi la zid medicii care au tras muşamaua peste crimele puterii, tăgăduind că tinerii care au murit în timpul revoluţiei, de fapt, au fost omorîţi de către copoi. Dar şi poliţiştii care, după ce se întorc din oraş unde i-au stîlcit pe tineri în bătăi, brusc, devin foarte tandri cu copiii sau cu nepoţii lor. Dramaturgul Nicoleta Esinencu denunţă în special discrepanţa dintre atitudinea mioritică şi narcisiacă a unora dintre concetăţenii noştri care preferă să discute despre calităţile dulceţii de căpşuni decît să-şi deschidă larg ochii asupra experienţelor limită pe care le-au trăit fiicele lor în beciurile poliţiei. Preferă să-şi astupe urechile decît să audă adevărul, ilustrînd cum nu se poate mai bine expresia satul arde, dar baba îşi dă buzele cu ruj.De aia, şi este complet justificată revolta celor trei tineri contra unor asemenea conetăţeni care, pentru a-şi păstra iluziile pe care le aveau, preferă mai degrabă să-şi ignore propriii copii şi să-i întoarcă spatele prezentului. Pentru aceşti oameni 7 aprilie nu a existat. Sau dacă a şi existat nu se poate compara cu o discuţie despre calităţile dulceţii de căpşuni.

marți, 20 iulie 2010

cu toate ca a fost lume putina, a fost interesant

Cu toate ca a fost ieri lume putina, a fost foarte interesant. Petru si-a dat drumul si a spus multe lucruri interesante. Inceputurile exercitiilor Ninei erau promitatoare. Ca si ale Elenei, de altfel. Sau ale Augustinei si Cristinei. Pacat ca nu au fost duse pina la capat, ca ar fi putut iesi niste chestii grozave. Penntru urmatoarea sedinta am pregatit niste exercitii foarte curioase. Urmatoarea sedinta va fi penultima din aceasta vara.

anunt

Noua sedinta a atelierului va avea loc vineri, la ora cinci, tot la Biblioteca Hasdeu

luni, 19 iulie 2010

19 iulie 2010

O nouă şedinţă a atelierului ! A fost interesnat. Au lipsit cîţiva oameni ce-i drept....Totuşi şedinţa s-a început cu citirea noului monolog al Augustinei.Ăla care a fost postat cîteva secunde în urmă ;) După ascultarea monologului Petru a atins problema inteligenţei artificiale,şi a propus ca şi însuşi aparatul să devintă un personaj în monolog,personajul căruia îi pare rău de tînără că o forţează,o chinuie să trăiască. Monologul l-a făcut pe Petru să răscolească puţin în amintirile sale povestindu-ne un caz despre un om cu care stătea într-o cameră în spital şi acre laf era conectat la un astfel de aparat.
Elena a reuşit să vadă şi o altă latură...Ea a afirmat că ar trebui de introdus şi fata ca şi personaj activ,care aflată în comă oricum gîndeşte şi de a prezenta gîndurile acesteia.
Lui Dudu i-a plăcut...Cred că şi celorlalţi le-a placut ideea,dar în acelaşi timp cu toţii au căzut în comun deacord că lucrarea mai trebuie dezvoltată.

Apoi a fost ce a fost :) Dudu a încercat să ne dea un exerciţiu de creativitate,a mers cu chin cu vai pe lîngă al doilea...Pentru al doilea nu-i ajungea inspiraţie nimanui :) E luni frate! Cum sa tragem şi noi din plug începînd cu luni ?! :D
Ne-am distrat puţin,Augustina a făcut puţin de show,fără intenţie o face mai ca mereu :D

Iar apoi...Apoi ne-am desparţit pînă sîmbăta viitoare ! :)

monolog

Dudu:Pai ce ziceti sa facem un monolog unde,de exemplu,un job,urmeaza sa fie concedieri,si in acelasi loc muncesc doi indragostiti,si unul din ei urmeaza sa fie concediat,si...
Augustina:Emmm...Sorry Dumitru...Dar se poate alt ceva?Adica tot facem lucruri de genu...
Dudu:Pai da,ok,zi tu o idee..
Augustina: Eu ma gindeam la...Uite...Ar fi tare sa se scrie despre problema eutanasierii,pare-mi-se se nuimeste...Adica sa zicem ca e un cuplu,si se intimpla ceva si unul din doi e conectat la aparate,iar celalalt trebuie sa semneze o foaie prin care permite deconectarea primului de la aparate...Itelegi?E drama,e conflict interior!
Dudu: Da,ok,hai fa si vedem ce iese.





...................................................................................
CE A IESIT :)











O cămeruţă de spital....Un pat,iar în jurul lui diverse monitoare,pe unul dintre care fiind o linie care vibrează emiţînd încet un picăit continuu....Şi alte aparate medicale,toate în jurul unui omuleţ cu părul lung şi blond,aranjat dezordonat pe pernă,cu ochii închişi şi o faţă palidă...
În aceeaşi cămeruţă stă nu departe de pat un individ în halat alb,iar exact la capul femeiei,pe un scăunel stă aşezat un tînăr cu un chip umplut de griji,fruntea încerţită,strecurîndu-şi nervos degetele printre părul negru şi des....Alături de el,la picioarele femeiei stă o mapă cu o foaie prinsă de ea...



DOCTORUL:


" Băiatul ăsta mă calcă pe nervi!Doamne,cît se poate?!Eu deja de 2 ore trebuia să fiu acasă la ziua de naştere a finului meu!În schimb trebuie să stau aici şi să-l aştept pînă a semna foile alea!I-am explicat de o mie de ori că nu o putem salva!Gata!E conectată la aparatele astea!Si astea abia abia de o menţin ăn viaţă!Organele interne au început să cedeze!Nu mai are rost!
De doua ore aştept să semneze foile alea!Naivul!Crede în Dumnezeu!Zice că o să fie bine!Devine paranoic!Spune că noi medicii vrem doar să o ucidem!Măi băiete!Aşa e viaţa!Este şi moarte!Toţi mor!Ai să te mai îndrăgosteşti tu...E he he...Tinereţe,tinereţe!Ai să mai iubeşti încă zeci de fete....Cine ştie,poate chiar aveai să o înşeli pe asta...Offf şi nevastă-mea mă tot sună!Hai!Semnează odată!
Îmi pare rău pentru băiat,tineri căsătoriţi....Dar de ar semna odată!În fiecare zi văd moartea!O s-o vadă şi el o să fie mai puternic!Şi poate o să ştie că nu mai trebuie să conducă beat la volan...."



TÎNĂRUL:

"Scumpa,scumpa mea Bianca!Trezeşte-te!Trezeşte-te că vor să te omoare bandiţii!Idioţii!Ucigaşii!Vor să semnez o foaie!O foaie prin care să le dau consimţămîntul să te omoare!Şi cum să fac eu asta,scumpa mea?E doar vina mea...Din cauza mea eşti aici!Nu ar fi trebuit să ne certăm şi nu ar fi trebuit să îţi spun că nu te mai iubesc! Te iubesc! Te iubesc mai mult ca viaţa!Aş da orice să fiu eu acum în patul ăsta!Eu şi nu tu!Dar nu ai cum să ştii micuţa!Nu ai...Şi mi se rupe inima pentru tot răul pe care ţi l-am spus!Trebuia să te las să pleci...Şi să nu te forţez să intri cu mine în maşină!Ţi-a insuflat cineva în căpuşorul ăsta micuţ că am pe altcineva...Dar nu am...Nu e loc în viaţa mea pentru nimeni alt cineva decît tine....Şi te-ai supărat...Şi ai vrut să pleci,mînioasă cum erai la spital...La spital să vezi ce mai face micuţul nostru din pîntecele tau,micuţul nostru de 3 luni pe care ni l-am dorit atît de mult...Acum îmi spun că trebuie să vă omor pe amîndoi!Îţi imaginezi,Biancuţa?Trezeşte-te iubire,trezeşte-te,te implor!Şi cînd te trezeşti îi succesc gîtul celeia care ţi-a spus toate minciunile astea!
Bianca,îţi aud inimioara...Deschide măcar un ochi....Ai fost o luptătoare!Mereu ai fost!Eşti o luptătoare,iubirea mea,încă eşti!Ai pentru ce lupta!Nu,nu pentru mine...Pentru viaţa asta,viaţa fericită pe care o meriţi,şi dacă o vreai fără de mine o să te înţeleg,şi o să-ţi dau drumul!
Îmi amintesc acum cum te-am întîlnit Biancuţa...Ploua afară,stăteam în drum aşteptînd o rutieră...Apoi ai venit tu zîmbăreaţă şi binevoitoare,luîndu-mă sub umbrela ta...Şi de atunci Bianca am rămas acolo...Sub grija ta,în tutorea ochilor tăi albaştri şi luminoşi!Ce mă fac eu fără tine,micuţa...?Cum să trăiesc eu fără tine?"

Deîndată ce bărbatul se apropie de urechea femeiei ca să-i şoptească acele ultime cuvinte,corpul ei a început să se zbată,iar picăitul constant al aparatului se auzea acum ca şi un suntet plan şi continuu.Doctorul iese în coridor,strigă ceva şi brusc camera se umple cu mulţi oameni din personalul medical.Tînărul este alungat de doctori la un colţ...El se sprijină de perete şi se lasă încet jos şoptind plin de frică şi cu o privire buimacă :"Bianca...".



http://confesiuniintunecatdeluminoase.blogspot.com/

Interviu la EUROPA LIBERA

Literatura română, literatura rusă - o fecundare reciprocă

Oleg Panfil
16.07.2010
Dumitru Crudu
Interviu cu scriitorul Oleg Panfil despre ironia lui Vasile Ernu și noua epocă de argint a poeziei ruse.

Oleg Panfil este scriitor de limbă rusă din Republica Moldova, iar în ultimul timp a devenit cel mai fecund traducător din literatura română în rusă. Dînsul l-a tradus pe Vasile Ernu în rusă, iar în ultimul timp a mai tradus și din Doina Ruști și Dan Lungu care s-ar putea, în curînd, să vadă lumina tiparului la edituri din Rusia.

Oleg PANFIL: „Vasile Ernu poate că nu-i prea pipărat, dar, în schimb, are un soi de ironie foarte fină care lipsește foarte mult în tradiția rusă și care e aproape intraductibilă. Pot să spun că proza asta e foarte interesantă pentru scriitorii ruși, cum muzica e pentru muzicanți. De exemplu, Sadulaev a scăpat o vorbă despre cartea lui Ernu pe care el o recomandă tuturor să o citească și înțeleg de ce un scriitor rus a fost așa de agățat și aceeași substanță există și în textele altor scriitori români, să zicem, la Doina Ruști. Materia asta e foarte prețioasă pentru scriitori în primul rînd. Cu preferințele consumatorilor nu știu cum va fi, căci, de multe ori, treaba asta nu depinde de calitate, ci de mass-media sau de alte lucruri. Dar pentru scriitorii ruși materia asta e foarte interesantă. Lucru deja confirmat.”Dumitru CRUDU: „Vasile Ernu ar putea fi un fel de cap de pod. Adică după el ar putea veni alți și alți scriitori.”Oleg PANFIL: „Eu cred că da, deși ar trebui să separăm scriitorul Vasile Ernu de Vasile Ernu omul de legătură între literatura română și rusă sau între editorii români și editorii ruși. Eforturile sale foarte mari pe care le-a făcut deja încep a da roade. Adică s-o trezit deja un interes pentru literatura română în Rusia.”Dumitru CRUDU: „Pe de altă parte, vreau să te întreb, ce scriitori din Rusia încă nu sînt cunoscuți în România și ar trebui să fie cunoscuți?”Oleg PANFIL: „După părerea mea, Bortnikov în primul rînd, mai ales pentru revoluția pe care a făcut-o în limbaj. El a schimbat ceva în limbaj. Printre ei ar mai fi Sadulaev. Sau, poate, vreo nouă traducere din Pelevin pentru că cele existente sînt foarte departe de ceea ce se cheamă o traducere reușită. Mai puțin Sorokin pentru că deja nu mai e actual și literatura sa pare depășită. Cele mai interesante lucruri din literatura rusă de astăzi au loc în poezie. În zona asta cu adevărat e o nouă epocă de argint sau poate chiar de aur. Cea mai mare explozie de noutate ar trebui căutată anume în domeniul ăsta. Proza un pic întîrzie, după părerea mea, ca de obicei.”

Interviu la EUROPA LIBERA

Un gulaș antologic „La Mișu” în Timișoara

Alexandru Vakulovski
13.07.2010
Dumitru Crudu
Scriitorul Alexandru Vakulovski despre periplul său românesc după un an și ceva de surghiun.
La un an și ceva de la expulzarea sa din România, Alexandru Vakulovski a trecut Prutul, fiind invitat să ia parte la un colocviu de literatură din Alba Iulia consacrat debuturilor în literatură. Între timp, scriitorul a obținut cetățenie română și i s-a anulat interdicția de a călători în România ca urmare a unei uriașe presiuni din partea comunității literare și civile din România. În cazul lui Alexandru Vakulovski, ca niciodată, breasla literaților a dat dovadă de o solidaritate fără precedent. În timpul de față tînărul scriitor locuiește la Chișinău și e pe cale să-și publice un nou roman la editura Cartier. În România a participat la cîteva întîlniri cu admiratorii artei sale, iar cea mai spectaculoasă și inedită dintre ele a avut loc la Timișoara.Alexandru Vakulovski: „Am intrat într-un club din Timișoara, unde știam că proprietar e un librar. Librarul ăsta e un foarte mare iubitor al cărților și a creat un loc special unde să se întîlnească oamenii care iubesc cărțile și am intrat. Mi-a plăcut foarte mult și mi-a povestit că în fiecare joi acolo se gătește și nu m-a ținut gura și i-am spus că știu să gătesc și eu și atunci m-a invitat să gătesc și eu și am acceptat. După care l-am întrebat da pentru cîte persoane și el mi-a zis ca acuma și erau vreo cinci oameni în club. Probabil, s-o dus zvonul prin Timișoara că a doua zi am gătit nu știu pentru vreo douăzeci de oameni. M-am simțit ca o gospodină care gătește gulaș, căci am făcut o oală imensă de gulaș moldovenesc.”Dumitru Crudu: „Pentru iubitorii de literatură care au venit să te vadă?”Alexandru Vakulovski: „Da. Bine. Au venit și mulți pictori, sculptori. A doua zi, tot la Mișu, că așa se numește localul, am făcut o lansare a antologiei Noua poezie basarabeană. Am citit din Iulian Fruntașu, fratele meu Mihai Vakulovski și din poeziile mele. Pentru că eu am prezentat această antologie ca o antologie subiectivă a poeziei basarabene și atunci am zis că pot să fac și eu o alegere tot subiectivă. Și am ales ce-mi place de acolo mai mult.”Dumitru Crudu: „Ai mai fost la un colocviu de literatură?”Alexandru Vakulovski: „Da, am mers în România pentru colocviul de la Alba Iulia, dar mi-a părut rău să mă întorc prea repede și am mai făcut cîteva călătorii la Timișoara, Tomești, Brașov.”Dumitru Crudu: „După expulzare, cum ți s-a părut România?”Alexandru Vakulovski: „Păi m-am simțit ca acasă. Chiar foarte bine. Mă gîndeam că există două Românii, o Românie a oamenilor mișto și o Românie și o Moldovă a politicienilor care nu au nici o treabă cu aceste țări.”

sâmbătă, 17 iulie 2010

Un alt text de Charles Bukowski

Oamenii ca florile

ce de-a muzici
pe străzi-
în sfârşit
oamenii-s ca florile

poliţiştii şi-au predat
insignele
soldaţii şi-au aruncat
armele
nu mai avem nevoie de puşcării
sau de ziare de ospicii sau de
lacăte pe uşi

o femeie dă buzna pe uşă
IA-MĂ! IUBEŞTE-MĂ!

e frumoasă ca o ţigară după
o masă cu friptane
o iau

dar după ce pleacă
mă simt ciudat
încui uşa
scot un pistol dintr-un sertar
are şi el
felurile lui de iubire
IUBIRE! IUBIRE! IUBIRE!
cântă mulţimile pe străzi

trag prin fereastră
cioburile-mi taie faţa şi braţele
nimeresc un băieţel de 12 ani
un bătrân cu barbă
şi-o fată superbă ca
florile de liliac

mulţimile se opresc din cântat
şi mă privesc
stau în dreptul ferestrei sparte
am faţa înecată în sânge

"asta" le urlu "a fost în apărarea
sărăciei sufletului şi-n apărarea libertăţii
de a nu iubi!"

"nu-l mai băgaţi în seamă" strigă cineva
"e nebun
a trăit prea mult timp ca un câine"

intru în bucătărie
mă aşez şi-mi torn un
pahar cu whiskey

hotărăsc că singura definiţie
a Adevărului(mereu schimbător)
e aceea că este acel lucru sau acţiune
sau credinţă pe care mulţimile o
resping

aud o bătaie în uşă
e aceeaşi femeie
e superbă e ca şi cum ai
găsi o broască verde şi grasă-n
grădină

mai am două gloanţe
şi le folosesc pe-amândouă

nimic în aer doar norii
nimic în aer doar ploaia
viaţa oricui e prea scurtă
ca să afle vreun sens şi
cărţile-s risipă

stau şi-i ascult
cum cântă
stau şi
ascult.

vineri, 16 iulie 2010

anunt

atelierul avea loc luni, 19 iulie, la ora 17, in biblioteca hasdeu.

luni, 12 iulie 2010

pe mine m-a atins. mai mult decat altele

scurt schimb cu dna smith înainte să plesnească sârma

de nica mădălina


i-am fost. şi la casă. am admirat iedera. bine tăiată. aş fi-ntins rufe la uscat. pentru ca ridicatul pe vârfuri să-mi aducă aminte cum e să săruţi.

prefă-te că e plecat peste mări şi oceane/să-şi construiască o carieră de far/trimite-i răsărituri prin porumbei voiajori/fără veşti despre cei ce aşteaptă; cu acelaşi zâmbet prefă-te că-i scrii/despre umerii surzi pe care a plâns/nu-i spune că moartea-i iubeşte şi pe cei rămaşi/cu aceeaşi putere cu care o creştem; nici despre mamă nu-i scoate-un cuvânt/ar putea să-nţeleagă/de ce tabloul i-a părut doar un puzzle mereu.

rămâneau şanţuri. rămâneau despărţiri. alunecarea s-a produs de la sine. aşa cum pământul primeşte-un sicriu. pentru ca sus să se primească un suflet.

un fragment din tropicul cancerului

După care urmează: „Toţi vor să mă vadă. Toţi insistă să-mi vorbească. Oamenii mă agresează şi-i aresează şi pe alţii cu întrebări despre mine. Ce mai fac? Cum mă simt? Mi-am revenit? Mai fac plimbări la ţară? Lucrez? Am terminat de scris cartea? Mă voi apuca să scriu o alta în curând? O aschimodie de neamţ, slab ca o maimuţă, vrea să-i traduc cărţile. O tânără rusoaică cu o privire sălbatică vrea să-i scriu povestea vieţii mele. O doamnă din America vrea să ştie ultimele veşti despre mine. Un domn din America îmi trimite trăsura să vin să cinez cu el – pentru o conversaţie intimă, confidenţială, ştii tu bine. Un vechi coleg de şcoală şi bun amic de-al meu, de acum zece ani, vrea să-i citesc ce scriu tot atât de repede pe cât de repede scriu. Un prieten pictor m-aşteaptă să pozez cu ora. Un ziarist vrea adresa mea actuală. O cunoştinţă, un mistic, mă iscodeşte despre starea mea de spirit, un altul mai practic, despre starea buzunarului meu. Preşedintele clubului mă întreabă dacă nu vreau să ţin o cuvântare băieţilor! O doamnă cu înclinaţii spirituale speră să vin să iau ceaiul la ea cât de des posibil. Vrea să ştie părerea mea despre Isus Hristos şi ce cred despre noul mediu?...
Dumnezeule sfinte! Ce am devenit? Cu ce dreot, oameni buni, îmi bulversaţi viaţa, îmi răpiţi timpul, îmi intraţi în suflet, îmi sugeţi gândurile, mă folosiţi drept companionul, confidentul şi biroul vostru de informaţii? Drept cine mă luaţi? Credeţi că sunt angajat pe bani să joc în fiecare seară o farsă intelectuală în ochii voştri? Credeţi că sunt cu sclav, cumpărat cu bani grei, să mă târăsc pe burtă în faţa voastră, leneşilor, şi să vă pun la picioare tot ce ştiu şi tot ce simt? Credeţi că sunt o târfă într-un bordel care-i chemată să-şi ridice fustele sau să-şi scoată furoul la cererea primului bărbat îmbrăcat elegant? (...) curiozitatea voastră bolnăvicioasă îmi întoarce stomacul pe dos! Complimentele voastre mă umilesc! Ceaiul vostru mă otrăveşte! Aş fi răspunzător în faţa lui Dumnezeu – dacă El ar exista!”

Henry Miller – Tropicul cancerului

duminică, 11 iulie 2010

”Nu dau autografe”

Și pentru că a ieșit soarele și a mai fost și sâmbătă pe deasupra, ne-am întâlnit la o nouă ședință de atelier. Am dedicat-o aproape în întregime viitorilor actori :)
Mai exact, Anatol Guzic ne-a recitit cele 2 monologuri dramatice, dezvoltate și chiar îmbunătățite. Dumitru însă, la fel ca Ion, colegul autorului, consideră că ele ar mai trebui prelungite pentru a se accentua anumite aspecte și chiar ar fi necesară perspectiva unui al treilea monolog. În rest – la fel ca Ecaterina, crede că ar putea fi îmbunătățit limbajul, care nu e foarte firesc uneori. Ion Buzu găsește și în aceste texte acele ”click”-uri care te țin pe fir, momente amuzante, perspective ironice. Deși de data asta n-a tăcut, oricum, Ninei Caraman i-a plăcut totul. Mie îmi place că Anatol poate să scrie despre multe chestii, să atingă mai multe aspecte sociale și psihologice într-un text destul de restrâns ca volum, fără a-l îngreuna însă.
Și Tatiana ne-a citit 2 poezie, însă nu le-am discutat pentru că sperăm să ne aducă data viitoare mai multe texte. Augustina o să se bucure că mai scrie sineva solilocuri :)
Și după asta – partea neoficială, cu cafea/moccacino/ciocolată la terasă, în care am făcut tot felul de planuri pentru vară.
Mai târziu, în timpul plimbării prin parc, o țigancă ce ne tot propunea să ghicească norocul m-a ajutat să am o adevărată revelație: am înțeles de ce nu vreau să apar în poze sau să semnez textele de pe blog, ce-o să fac cu toată faima care o să năvălească pe capul meu? Ce legătură are țiganca? Păi după ce am refuzat să-mi zică soarta scrisă în palmă, a încercat să-mi vândă un tricou cu inscripția ”Nu dau autografe”. Cred că simte ea ce simte ;)

lista despre care stiti

miller: tropicul capricornului, tropicul cancerului
amos oz: cartea neagră
singer: robul
ury benador: hilda, subiect banal
i.l.peretz: un bătrân copac a râs, foc în hanul cu tei
jack kerouac: cartea viselor

INTERVIU CU HERTA MULLER

Timpul, Nr. 5 / 2010

„Cărţile sunt cele care au fost premiate, nu eu“

Interviu cu Herta Müller

Herta Müller – cistigatoarea premiului Nobel pentru literatura Festivalul „Literatura lumii – Fabula 2010“ (manifestare organizata la Ljubljana, care timp de un an, incepind din mai 2010, la decizia UNESCO, a devenit capitala mondiala a cartii) a debutat luni, 3 mai la Teatrul din Ljubljana cu participarea Hertei Müller. Celebra scriitoare nu este prea incintata de statutul de „star“ pe care tocmai l-a dobindit, de multe ori a aratat ca o deranjeaza aparatul de fotografiat, iar marele interes al mass-mediei i se pare absurd. „Cartile sint cele care au fost premiate, nu eu“. Poate de aceea a declinat solicitarea diferitelor mijloace de informare slovene de a da interviuri si a acceptat numai doua discutii colective: una pentru televiziune, cealalta pentru radio si presa scrisa. Interviul din ziarul Dnevnik (nr.100/4.05.2010, p. 2, consemnat de Iva Kosmos) pe care il reproducem mai jos, a fost acordat ziaristilor de la STA (Agentia Slovena de Presa), Radio Slovenia si revistei Ona. Herta Müller este autoarea care a dedicat intreaga sa opera condamnarii dictaturii, mai precis celei din Romania, unde se petrece actiunea romanelor sale. Scrierea lor s-a nascut din propria ei experienta de membra a minoritatii germane din Banat, unde a trait pina la virsta de 34 de ani. In Romania, din cauza libertatii ei de gindire si a refuzului de a colabora cu Securitatea, a fost expusa terorii acesteia – interogatorii, microfoane in casa, urmarire la serviciu si acasa. Pentru a evita soarta unor scriitori care au fost omoriti de Securitate, in 1987 s-a mutat in RFG, unde s-a dedicat in exclusivitate scrisului. Dar fantomele o urmaresc si, dupa cum marturiseste, va scrie mereu, pina la sfirsitul vietii, direct sau indirect, despre istoria ei intima. Anul trecut, in ziarul Die Zeit ati publicat un text impresionant si socant intitulat „Securitatea inca lucreaza“. Ce v-a determinat sa il scrieti? M-am asteptat ca dupa asa-numita revolutie din Romania unele lucruri sa se clarifice, chiar si in ceea ce priveste biografia mea (nota ziaristei: pentru ca H.M. nu a acceptat sa colaboreze cu Securitatea, aceasta, din razbunare, a lansat zvonul ca scriitoarea a lucrat pentru ea). Cel mai mult am sperat in urma deschiderii arhivelor, dar s-a dovedit ca din dosarul meu au disparut documente care acopera aproape un an din viata mea si despre asta am scris in Die Zeit. Probleme nu am avut numai in Romania, ci si in Germania, cu refugiatii din Romania care s-au stabilit in Germania incepind din 1945 si care m-au dispretuit – scrierile mele le-au numit literatura fecalelor – si m-au considerat o agenta a serviciului secret. Securitatea a actionat impotriva mea multa vreme, in secret si pe fata, prin texte in care au incercat sa ma denigreze si in Germania. Toate acestea am vrut sa le clarific si pentru publicul german: publicarea acestei scrisori a fost pentru mine o necesitate, o posibilitate de a spune, in fine, prin ce experiente am trecut, de a dezminti probe false si de a arata documente autentice pe care le-am gasit. Chiar din arhiva pe care am primit-o spre cercetare, multe lucruri au fost sterse. Dupa schimbarea regimului, toate dosarele se gasesc intr-o noua institutie pentru securitatea statului, alcatuita din oameni dintre care aproape jumatate au lucrat pentru Securitate – ei au studiat zece ani dosarele si au scos din ele tot ceea ce i-ar fi putut incrimina ulterior. Lipsesc mai ales numele oamenilor cu care am avut relatii. Despre prietenul pe care l-au spinzurat in vremea aceea nu e mentionat nici un cuvint; nici despre un alt prieten care ma vizita in fiecare zi. Desi stiu bine ca toti cei din cercul meu de prieteni erau ascultati zi si noapte. Cunosc oameni cu care am avut prieteni comuni, care nici ei nu sint nicaieri pomeniti. Este ca o interventie chirurgicala, prin care anumite persoane au fost indepartate, ca si cind nu ar fi existat. Asadar, sinteti dezamagita de democratie, pentru ca se pare ca nu a adus ceea ce a promis si ceea ce ati dorit? Desigur, fiecare e un pic dezamagit, oamenii din Romania mult mai mult decit mine. Peste tot in estul Europei este la fel, vechea nomenclatura s-a mentinut si printr-o privatizare salbatica au dobindit o influenta si o bogatie enorme. Noua structura este condusa de fostii conducatori si astfel nu poate avea integritate si nu se poate bucura de incredere. In Romania, acest fapt este si mai extrem, de unde si atita coruptie, fiindca toti se cunosc intre ei si isi fac unii altora servicii. Este cineva in Romania care se ocupa de istoria recenta sau e la fel ca in Italia, de exemplu, unde nu exista nici o dezbatere publica in legatura cu fascismul? Exista oameni care cerceteaza istoria recenta si arhivele sint teoretic deschise, dar e prea putin. Nici azi nu e foarte clar cum s-a petrecut caderea lui Nicolae Ceausescu. Se vorbeste de revolutie, care, dupa parerea mea, nu a existat, fiindca stim precis ce s-a intimplat si cine a declansat totul. La acest faimos eveniment au fost omoriti mai bine de o mie de oameni, dar nu stim nici macar cine a tras in cine. Asa se face ca exista familii care nu stiu nici azi cine a tras in rudele lor si cine e raspunzator pentru toate astea. Aceste dosare continua sa fie inaccesibile publicului, ceea ce, fireste, nu reprezinta un teren solid pentru construirea unei democratii sanatoase. Comparatia cu fascismul mi se pare potrivita, fiindca si Romania a fost o tara fascista. In cele din urma, Ion Antonescu (nota ziaristei: seful guvernului roman intre 1940-1944) a fost de partea fascistilor. Nici despre asta nu se vorbeste deloc in Romania. Aceasta este prima falsificare a istoriei romanesti, care este dureroasa si fatala, fiindca din cauza ei poate reveni la putere extrema dreapta. La ordinea zilei sint din nou vocabularul, frazele si chiar mentalitatea fasciste. Multi au crezut ca dupa caderea comunismului nu ne vom mai intoarce la asa ceva, dar, iata, am facut-o. Ce influenta are opera dumneavoastra literara in Romania? Opera mea se citeste in Romania; au inceput sa o traduca numai dupa caderea lui Ceausescu. Pina acum este tradusa aproape in intregime. Fiindca am acces numai la ce apare in mass-media, nu pot sti exact ce gindesc despre ea, stiu numai ca in Romania exista un fel de opinie cum ca scrierile mele apartin literaturii romane. De fapt, considera ca e vorba despre o tematica romaneasca, numai ca e redata intr-o alta limba. Relatia are doua laturi: pe de o parte vorbim de apartenenta, pe de alta parte, am impresia ca fata de cartile mele se manifesta mereu un fel de nevroza si ca, de fapt, gindesc ca nu am dreptul sa ii critic. Cum faceti fata azi spaimei pe care ati trait-o si amintirii prietenilor pe care i-ati pierdut din cauza totalitarismului? De fapt, traiesc absolut normal. Ceea ce ati mentionat reprezinta continutul literaturii mele, alcatuita din evenimente extreme. La fel este si literatura despre holocaust, gulaguri si despre oamenii care au participat la razboaie. Cind oamenii se confrunta cu asemenea situatii, acestea devin teme de opere literare, fiindca cea mai mare pondere in biografia individului o au tocmai experientele extreme. Pe scurt, nu apartin scriitorilor care cauta teme pentru opera lor, ci acelora care scriu din cicatricile si ranile interioare, care s-au confruntat cu situatii extreme. De aceea, nici unul dintre noi nu-si alege de unul singur despre ce sa scrie. Din pacate, asa este. Romanul Animalul inimii incepe si se incheie cu fraza celebra: „Cind tacem, sintem dezagreabili, cind vorbim, devenim ridicoli“. Cu faptul ca a vorbi este „ridicol“ ati vrut poate sa spuneti ca anumite experiente nu pot fi marturisite pina la capat? Sau poate credeti ca intr-o zi veti ajunge in situatia sa spuneti: „Acum, gata, am spus totul despre asta!“. As vrea sa subliniez ca vorbim de un roman si ca fraza mentionata este rostita de narator, la persoana I, nu de mine. Cit priveste vorbitul, nu m-am gindit, desigur, in sens depreciativ ca atunci cind vorbesti esti ridicol. Este vorba despre oamenii care, netraind intr-o dictatura, isi reprezinta foarte greu o asemenea poveste, de fapt nu-si pot inchipui cum s-a petrecut asa ceva. Oamenii nu inteleg ca lucrurile cele mai groaznice au fost intr-adevar atroce si multi cred ca am exagerat sau am inventat totul. Ca sa raspund la intrebare, daca voi spune vreodata totul, trebuie sa va intreb ce inseamna „totul“. Fiindca asa ceva nu exista – putem spune „totul“ intr-un anumit context, dar, de fiecare data, aceleasi lucruri ni se prezinta altfel. Azi este important sa spunem altceva despre un anumit subiect decit a fost poate acum citiva ani si de aceea avem mereu in vedere un alt punct de plecare. Ce credeti despre afirmatiile conform carora s-a vorbit destul despre totalitarisme si ca a venit timpul ca scriitorii care au scris despre ele sa abordeze si alte teme? Oamenii care afirma asta au, in fond, un interes. Si pe Primo Levi au vrut sa-l faca sa taca dupa razboi. Totusi, s-a vazut ca nu merge. Exista mii de oameni in intreaga lume care au experiente si sentimente identice si cu ele trebuie sa traiasca zi de zi. De aceea exista mereu marturii, indiferent daca cineva vrea sa le suprime. Istoria nu se incheie cu simpla intoarcere a unei file din calendar. Esentiale sint consecintele ei, traumele si ranile interioare provocate in oameni. Si azi stim ca traumele si suferintele se transmit de la o generatie la alta, copiii celor care au supravietuit holocaustului au profunde rani sufletesti din cauza a ceea ce au trait parintii lor. Din aceasta perspectiva, ar fi absurd sa tacem. Se pare ca traiti sub o presiune mediatica. Aveti cumva impresia ca din momentul in care ati primit premiul Nobel persoana dumneavoastra e mai expusa decit literatura pe care o scrieti? Si dumneavoastra sinteti de vina ca sint mult mai exploatata in plan personal decit eram inainte. Cind stau aici si raspund la intrebarile dumneavoastra, nu imi fac meseria. Asta o fac singura, intr-o camera, la o masa... Cartile sint cele care au primit premiul, nu eu ca persoana, de aceea ele ar trebui sa fie de ajuns, dar publicul asteapta intotdeauna ceva personal, dincolo de carti; uneori trebuie sa ma adaptez acestui fapt, desi imi este foarte greu. As prefera sa fiu acum acasa, sa scriu, sa ma plimb sau pur si simplu sa nu fac nimic. Scrieti numai despre societatea in care ati trait. Cum vedeti, insa, societatea in care traiti acum? Simtiti nevoia sa scrieti si despre ea? Pentru mine nu exista inainte si dupa, iar literatura nu are a face cu aceasta distinctie. Subiectele nu mi le-am ales singura. Daca nu as fi avut acele experiente, nu as fi scris despre ele. Si nici nu pot spune ca scriu despre o societate, fiindca mi se pare ca poti scrie intotdeauna numai dintr-o perspectiva ingusta si totul e oricum foarte complicat. Literatura mea nu se defineste geografic, eu scriu despre dictatura, indiferent despre care ar fi ea; a existat si in Germania de Est, de aceea scriu si despre aceasta societate. Daca vreti, scriu si despre China, Cuba sau Iran, ca dictatura religioasa. Asadar, este vorba intotdeauna despre ce i se intimpla unui om intr-o dictatura. De fapt, ma intereseaza tot ce se intimpla in Germania, ma uit la stiri, citesc ziare... Scrisul, insa, este altceva, este nevoia mea interioara care se naste din cicatricile cele mai intime. Nu exista o regula care sa imi impuna sa scriu despre o tema anume si de aceea, multumesc lui Dumnezeu, nu trebuie sa scriu despre Germania de azi.
Traducere Paula Braga Šimenc
Traducerea s-a facut cu acordul redactorului-sef al ziarului Dnevnik, caruia ii multumim

( INTERVIUL DE MAI SUS A FOST PUBLICAT IN TIMPUL DE PAULA BRAGA SIMENC SI TOT DE DUMNEAEI A FOPST TRADUS)