O viaţă de om cât vremea de mare…
Bogdan ISTRU
Un ceai şi o coajă de pâine
Ruga să-i aducă, grăbit.
La masă-ntre cărţi adâncit
Sta Lenin cu gândul la tine.
Sta Lenin atuncea cu gândul
La tine, copil moldovan,
La oamenii mulţi şi sărmani
Din lumea de mii de pământuri…
Din Smolnîi, a zărilor uşă
Ilici deschidea tuturor.
Priveau către el, zâmbitori,
Matroşii încinşi cu cartuşe.
Comenzi, şi rapoarte şi glume…
Afară, bătrânul pământ
Urnitus-a larg răsuflând:
Mergea Revoluţia-n lume.
Aicea, din valea durerii
Un mare popor a ieşit:
Pornea spre un nou răsărit
Rusia cu toată puterea.
Şi drumul ei nou, prin milenii,
Un om i-l păzea necurmat –
Stătea neobositul soldat,
Şi numele lui era Lenin.
În haine demult ponosite,
Cu şapca boţită în mâini –
Aşa ne spun oameni bătrâni,
Că-atunci îl văzuseră-n Piter.
Aşa ne spun oamenii ţării
Că l-au întâlnit într-un sat
Cu azimă-n vatră şi sfat
În umbrele reci ale serii.
Modest aşternut pe podele.
Paltonul cu gulerul sus.
De strajă, norodul său rus
Veghea lângă dânsul, sub stele.
…O viaţă cât vremea de mare
Crescut-a pământul rusesc.
Azi mii de popoare-o păzesc
Pe mii de câmpii şi hotare.
Bogdan ISTRU
Bogdan ISTRU
Spălare de creiere...
RăspundețiȘtergere