miercuri, 5 iulie 2017

Veronica ȘTEFĂNEȚ

Cristina s-a trezit dimineața
A mâncat. S-a spălat pe față
A venit la oglindă, s-a dezbrăcat
Și-a privit vergeturile și sânul după copii lăsat
S-a așezat la masă. A lua un pix
S-a uitat la ceas. Era 7 dimineața fix.
Și a scris 31 de poezii
Pline de drame și isterii
Toate erau triste și sumbre
Dar sincere. Pescuite din cele mai îndepărtate umbre
Străpunse de jale și dor
Unele aveau și umor
Ca remediu contra sensibilității excesive
Și o scuză stării veșnic depresive.
Le-a recitit. A înțeles că sunt prostești toate
A zâmbit. S-a sculat de la masă și a băut un pahar cu lapte.
Acum a înțeles că a ieșit din carapace.
A vrut afară. A hotărât că nu mai are sens să se îmbrace.
A ieșit desculță și nudă în ogradă
A zâmbit din nou. A traversat strada
Luminoasă și senină
A așteptat în stație troleibuzul să vină
Era dimineață – lumea se grăbea la servici
A mers spre chioșc. A cumpărat lipici
Și-a pus în 3 straturi scotch pe gură
Ca nu cumva să fie tentată oamenilor din jur să răspundă
Așa și zâmbetul rămânea fixat, ca să nu creadă cineva că nu se simte bine
Sau că a înnebunit. A văzut că troleibuzul vine.
A urcat. Era fericită și în euforie
Nu era printre oameni, ci într-o câmpie
de flori frumoase de vară
Le simțea aroma, le strângea în buchete și le punea subțioară.
A coborât în centru. S-a uitat lung la catedrală
A zăbovit să intre și s-a dus spre piața centrală
La margine de drum a văzut o pisică ucisă de mașini
S-a oprit lângă ea. A jelit-o. A luat-o în mâni
Cu mare grijă, a dus-o în ograda apropiată
Cu un ciob de sticlă i-a săpat o groapă
A pus încolo animala neînsuflețită
A bocit-o
I-a mângâiat blana strivită
Cu pământ a acoperit-o
Florile culese din troleibuz le-a aranjat
Cu mare grijă pe mormântul improvizat
Apoi și-a continuat drumul spre piața centrală
Vroia să-i cumpere fiului haine noi pentru școală
Însă în ultimul moment a ezitat
Și în loc de asta un canar i-a cumpărat
Cușca a strâns-o cu drag la piept
A privit lung pasărea, ca pe-un înțelept
Zâmbind din ochi vânzătorului șocat – l-a mulțumit
S-a strecurat prin tarabe și oameni și în drum a pornit
A ajuns acasă obosită, dar cu mintea limpede și gândurile grămadă
A pus canarul pe pervaz, l-a hrănit, apoi a stat o oră-n cadă
Și-a gătit cina. A băut un pahar cu vin
S-a culcat și s-a lăsat în brațele somnului dulce și lin
În următoarea dimineață s-a trezit o dată cu soarele
A mâncat un terci, și-a epilat picioarele
A scos din dulap cea mai solemnă rochie
Două ore s-a chitit. A încălțat tocurile
Pretențios și-a aranjat fiecare fir de păr
Totul era perfect. Și-a dres vocea, încercând tonul sever
Când au întrebat-o de la lucru unde ieri a lipsit
A zâmbit doar visător. Cuvinte pentru răspuns n-a mai găsit

O poezie de Veronica ȘTEFĂNEȚ
https://atitasiki.wordpress.com/2017/07/04/397/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu