miercuri, 5 iulie 2017

Veronica ȘTEFĂNEȚ

Și dacă tot m-am pomenit
Mergând pe stradă nudă
Nu mă mai tem să greșesc
Și demonii să-i scot din umbră
E ca și cum ar fi să te arunci
Cu pieptul dezgolit pe sârma ghimpată
Acum nu mai plâng, acum râd
Liberă, deși complet neprotejată
Ies la lumină
Țin spatele drept
Îmi duc prostia mândră
Nimic nu-mi mai pare suspect

O poezie de Veronica STEFĂNEȚ
https://atitasiki.wordpress.com/2017/07/04/397/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu