Anastasia PALII

Oglinda bunicii

Poate că moartea se plimbă cu bicicleta pe străzi

și caută oameni care se plictisesc

vorbind despre moarte,

despre cât e de costisitor să mori creștinește,

iar tu îmi spui într-una

cât de important e

să acoper după tine toate oglinzile din casă.

Într-o zi ți s-a spart oglinda cea mică într-un colț

și te durea inima de fiecare dată

când mă uitam în ea,

apoi s-a spart de tot

și-ai umblat așa,

sângerând toată ziua.

Eu ți-am călcat iarba și ți-am tăiat florile,

Eu  ți-am dat foc la grădină la 7 ani

la căpițele de fân

la insectele adunate în cutii de chibrite

care se jucau de-a v-ați ascunselea

în ochii tăi albaștri- fumurii

au ars păpușile copilăriei mele

și tot tu ai plâns cel mai mult.

În curând vei muri

și-am să-ți măsor amintirile

de la un colț la altul

de parcă toate cioburile rămase

au prins la viață.

Eu ți-am dat foc la căpițele de fân.

O poezie de Anastasia PALII