sâmbătă, 8 iulie 2017

Anastasia PALII

Oglinda bunicii

Poate că moartea se plimbă cu bicicleta pe străzi
și caută oameni care se plictisesc
vorbind despre moarte,
despre cât e de costisitor să mori creștinește,
iar tu îmi spui într-una
cât de important e
să acoper după tine toate oglinzile din casă.
Într-o zi ți s-a spart oglinda cea mică într-un colț
și te durea inima de fiecare dată
când mă uitam în ea,
apoi s-a spart de tot
și-ai umblat așa,
sângerând toată ziua.

Eu ți-am călcat iarba și ți-am tăiat florile,
Eu  ți-am dat foc la grădină la 7 ani
la căpițele de fân
la insectele adunate în cutii de chibrite
care se jucau de-a v-ați ascunselea
în ochii tăi albaștri- fumurii
au ars păpușile copilăriei mele
și tot tu ai plâns cel mai mult.

În curând vei muri
și-am să-ți măsor amintirile
de la un colț la altul
de parcă toate cioburile rămase
au prins la viață.

Eu ți-am dat foc la căpițele de fân.

O poezie de Anastasia PALII

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu