luni, 3 iulie 2017

Veronica ȘTEFĂNEȚ

Ca pe o piatră de mormânt te duceam în brațe
Deși demut ai ales să pleci.
Te căutam în cântece și-n stații
Și nici măcar nu te învinuiam că ai preferat pe alături să treci
Continuam să merg.
În fiecare zi deveneai tot mai mic și străin
A trecut un an
Și m-am pomenit doar cu o piatră în mână.
Abia atunci am renunțat
Și ce a rămas din tine
L-am aruncat în fântană.
Ai revenit azi dimineața
Lăsând urme ude laminat
N-am dat panica pe față
Cu o cârpă udă te-am șters și te-am ascuns sub pat
Nu-ți permit să-mi furi ultimul lucru frumos
Rămâi în întuneric
Și scuze
Că am fost nevoită să te șterg de pe jos

O poezie de VERONICA ȘTEFĂNEȚ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu