sâmbătă, 5 august 2017

Cristina URSU


trag apa la baie,
destup scurgătoarea la chiuvetă și cadă,
strig: mă-năduș!, iar
becul mă arde mai ceva ca-n sahara lui Exupéry.
 transpir și mă șterg, transpir și mă șterg, iar oglinda
veghează din spatele meu cum mă șterg, o văd în geamul
cu-n unghi dezvelit de perdeaua rigidă,
vântul doarme, da eu știu ți-am promis să nu spun
nimic despre clipele-n care-am pupat asfaltul după colț și-așteptam să
vină ciorile peste cap și să-și caute cum știu ele mai bine de treabă, dar
cred că deja am făcut-o, pardon
o cioară deja a făcut-o pe oglinda mea, iar eu fug de
oglindă, să nu mă văd în oglindă, a înghițit cioara oglinda și 
totul devine lichid,
 port ce-i al tău, 

și mai trag înc-o dată apa la baie


***




afară vecina își scoate ochii, strigă și mi-i aruncă pe geam,
eu zic, nu, n-am nevoie să văd lumea ca ea și-i arunc înapoi,
ea iar,
eu iar,
ea iar, și tot așa trece vremea, e cinci, eu încă n-am făcut nimic.
 ți-amintești, tu, zic, cum spuneam că voi cuceri lumea mea, iar tu 
 ești prost, e doar o singură lume. și taci.
eu zic nu, îs mai multe, o să vezi îs mai multe
 în baie
oare cei doi ochi văd ceea ce văd și eu când mă uit în oglindă, îmi zic
de-aș fi ochii ei mi-aș face picioare, aș sări singur, nici nu m-aș mai uita înapoi și-aș zice:

du-te tu mă cu lumea ta cu tot!

Poezii de Cristina URSU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu