Cristina URSU

trag apa la baie,

destup scurgătoarea la chiuvetă și cadă,

strig: mă-năduș!, iar

becul mă arde mai ceva ca-n sahara lui Exupéry.

 transpir și mă șterg, transpir și mă șterg, iar oglinda

veghează din spatele meu cum mă șterg, o văd în geamul

cu-n unghi dezvelit de perdeaua rigidă,

vântul doarme, da eu știu ți-am promis să nu spun

nimic despre clipele-n care-am pupat asfaltul după colț și-așteptam să

vină ciorile peste cap și să-și caute cum știu ele mai bine de treabă, dar

cred că deja am făcut-o, pardon

o cioară deja a făcut-o pe oglinda mea, iar eu fug de

oglindă, să nu mă văd în oglindă, a înghițit cioara oglinda și 

totul devine lichid,

 port ce-i al tău, 

și mai trag înc-o dată apa la baie

***

afară vecina își scoate ochii, strigă și mi-i aruncă pe geam,

eu zic, nu, n-am nevoie să văd lumea ca ea și-i arunc înapoi,

ea iar,

eu iar,

ea iar, și tot așa trece vremea, e cinci, eu încă n-am făcut nimic.

 ți-amintești, tu, zic, cum spuneam că voi cuceri lumea mea, iar tu 

 ești prost, e doar o singură lume. și taci.

eu zic nu, îs mai multe, o să vezi îs mai multe

 în baie

oare cei doi ochi văd ceea ce văd și eu când mă uit în oglindă, îmi zic

de-aș fi ochii ei mi-aș face picioare, aș sări singur, nici nu m-aș mai uita înapoi și-aș zice:

du-te tu mă cu lumea ta cu tot!

Poezii de Cristina URSU