xxxxx
mi-am întors cu
meticulozitate
buzunarele
pe dos
de-a lungul
anilor
mi s-a format o
deprindere
nu-s
poate-s în
căptuşeala pălăriei
nu
nici acolo
intru-n apă
apa mă cuprinde
pînă la genunchi
îmi pun ochelarii
nici zare de
scoică
nici zare de
peşte
doar umbre
de frică scot
sticluţa din
buzunarul
interior al sacolului
beau puţin
dincolo de
ochelari
văd o rochie
albă
pe-un umăraş
nimic demn de
luat în seamă
simţurile îmi
dau năvală
îmi ascund
mîinele-n buzunare
rochia albă
contorsionată
nerebdătoare
ca un caşcaval
topit
mă aşteaptă-n
cui
xxxxx
aş fi cel mai
fericit prietene
dacă tu dragă
artemie
la bătrîneţe
cînd vei fi un
mormoloc aureolus neajutorat
cu punga cu
chefir cărînd după tine ca o moluscă hidoasă
îmi vei reciti
poemele uneori
vei plînge de
bucurie şi vei înţelege
cît de proaste
sunt ele şi tu
dragă artemie
ai destul timp
la dispoziţie ca să le scrii
şi să le rescrii
din nou
Doua poezii de ARTIOM OLEACU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu