am citit proza ecaterinei

Am citit proza Ecaterinei care mi-a plăcut după ce am mers patru ore şi jumătate pe jos, cam de la ora cinci, fără să mă opresc decît să beau o apă sau să mă holbez la noile tipuri de distracţii contemporane. În rest, am mers mereu, am mers întruna, ca un monoman, dar am mers aşa mult pentru că mi-am propus să nu mă folosesc de nici un tip de transport în comun prin oraş. Şi am mai mers aşa mult pentru că am descoperit un nou parc fără sfîrşit prin care am mers două ore şi jumate. Şi prin acel parc, unde sînt piste pentru ciclişti şi cărări noroioase pentru cai şi drumeaguri sălbătăcite prin pădure, cu băltoace şi fără asfalt, m-a ajuns din urmă o femeie care alerga şi după ce m-a depăşit şi-a scos din poşetă un pistol, l-a ridicat în aer şi l-a încărcat şi a continuat să alerge cu pistolul în mănă, iar mie mi s-o tăiat respiraţia, căci pe poteca aia de pădure din inima oraşului eram numai noi doi. Totuşi, am înaintat, dar nu am mai dat de ea. Se vede că alerga repede. În schimb, după ce am ieşit pe o alee asfaltată, am întîlnit foarte mulţi oameni care alergau cu căştile în urechi. Dar şi mai mulţi care se distrau cum puteau. Sau încercau să-i binedispună pe alţii. Aşa încît am întîlnit şi un tip fără cap, adică şi-a confecţionat un asemenea palton încît parcă nu avea cap. Cu toate că îl avea, dar şi-l ascunsese sub haină. Şi toate astea doar pentru a se distra şi pentru a amuza lumea. După ce am revenit în oraş, am întîlnit foarte mulţi ruşi şi foarte mulţi români. Nu ştiu de ce, dar seara sînt mai mulţi decît ziua. Ei bine, şi toate astea mi s-au întîmplat în timp ce mergeam pe jos, iar pe jos am mers patru ore şi jumătate. Şi după patru ore şi jumătate de mers întruna pe jos am citit proza Ecaterinei şi mi-a plăcut mult.