luni, 9 august 2010
şi azi am mers pe jos două ore
azi am mers pe jos doar două ore, după două ore nu-mi mai puteam mişca picioarele, abia de le mai ridicam de pe asfalt, totuşi, nu am cedat şi nu am urcat în tramvai şi nu de aia că îmi sug de sub unghii, dar pentru nu voiam să renunţ şi am tot ţinut-o sfoară de-a lungul unui canal, revenind într-un parc în care mai fusesem acum vreo cinci zile, trecînd pe lîngă o femeie poliţistă care cu uşurinţă ar fi putut fi un top model şi pe lîngă nişte gunoieri cu priviri foarte inteleginte care, nu-i exclus, să aibă vreo facultate în spate. Şi am tot ţinut-o aţă pînă s-o stricat norii şi atunci m-am reîntors, împleticindu-mi anevoie picioarele. Chiar şi dacă eram foarte obosit, am bucurat-o foarte tare pe o franţuzoaică ce mă rugase s-o fotografiez pe fundalul unei clădiri foarte vechi că i-am vorbit în franceză. Şi eu m-am bucurat că am avut, în sfîrşit, cu cine vorbi în oraş, după ce am tăcut toată ziua. şi în timp ce mă întorceam am trecut pe malul rîiului unde un sculptor şi o sculptoriţă îşi instalaseră atelierul. Şi cînd eu treceam pe alături, ei ciopleau în piatrră o lucrare, chiar pe malul rîului. ar mai trebui să spun că soarele asfinţea şi că oamenii nu se grăbeau nicăieri, ci stăteau întinşi pe peluze sau stăteau tolăniţi în fotolii, pe terase. Şi eu aş mai fi rămas, dacă aş mai fi putut să-mi mişc picioarele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trandafirii
Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan
-
*** Da…a fost copil si Lenin… Da…a fost si el scolar… Si-n ghiozdanul lui pe vremuri A purtat abecedar! A rostit cuvintul mama Si ...
-
O viaţă de om cât vremea de mare… Bogdan ISTRU Un ceai şi o coajă de pâine Ruga să-i aducă, grăbit. La masă-ntre cărţi adân...
minunat mai scrii.
RăspundețiȘtergereeu am mers aproape 3 ore si am dormit la amiaza 3 ore si mi-a venit apoi sa scriu texte in volum de vreo 14 mii de caractere. apropo de experienta cu mutatul bratarii. consecinta a fost ca mi-am cumparat un ceas care deja nu-mi place dar care mi-a trebuit instinctiv sa-l port pe mana pe care aveam bratara. si nu mi-am dat seama de experiment, cand l-am cumparat ))
RăspundețiȘtergerece mai faceti voi?
RăspundețiȘtergeredupa atata amar de jurnal, cat am sris azi, mi se pare amuzant sa mai si raspund. :)
RăspundețiȘtergeremaine ne ducem la o expozitie de pictura, la brancusi. si pe la biblioteca, sa imprumutam niste carti, fiindca de la biblioteca se imprumuta carti.
*
eu am racit. ma doare gatul. si inca si maseauna de minte isi face simtita prezenta, prin durere.
*
eu azi am ascultat niste lectii foarte tari de engleza. ar putea sa te ajute si pe tine, daca vrei sa insusesti engleza corect, ascultand. pot sa iti dau pe un flash card lectiile acestea, cand revii in Moldova. mie imi place foarte mult metoda aceasta de a invata, asa, cu castile in urechi, ascultand multa engleza, repetind cate ceva in gand, in timp ce mergi pe starda sau astepti in troleibuz. chiar ajuta!