http://deschide.md/ro/news/cultura/22518/Deschide-cartea--Dumitru-Crudu-La-revedere-tat%C4%83.htm
// Foto: DEschide.md
La revedere, tată, cel mai recent volum de poezie al lui Dumitru Crudu, apărut la editura Tracus Arte, este o carte de doliu. Cum e piesa Tata a trupei Timpuri Noi, cum e poemul Pașii taților noștri de Mihail Vakulovski sau mai multe poeme (cărți chiar) ale lui Radu Vancu. Adică un doliu curat, fără patetism, dar cu o mare încărcătură emoțională. O durere insuportabilă transformată în cuvinte, în literatură.
La lansarea de la cenaclul Republica, poetul Ion Buzu spunea că Dumitru Crudu se confesa în trecut că de câțiva ani nu mai scrie poezie. Părea incredibil să te rupi de un domeniu pe care, așa cum recunosc toți, l-ai revoluționat. Apoi a părut Eșarfe în cer, un
volum unic în literatura română (dacă nu în cea universală, cel puțin eu n-am alt exemplu), un omagiu soacrei, de asemenea o carte de doliu. După Eșarfe... – Strigătele de sub apă, doar că e un volum mai vechi, revăzut. Urmate de La revedere, tată. Sunt niște cărți cu un mare impact, foarte bune, nicidecum ale unui autor care nu mai scrie poezie.
volum unic în literatura română (dacă nu în cea universală, cel puțin eu n-am alt exemplu), un omagiu soacrei, de asemenea o carte de doliu. După Eșarfe... – Strigătele de sub apă, doar că e un volum mai vechi, revăzut. Urmate de La revedere, tată. Sunt niște cărți cu un mare impact, foarte bune, nicidecum ale unui autor care nu mai scrie poezie.
La Republica, Dumitru Crudu i-a răspuns lui Ion Buzu: atât Eșarfe în cer, cât și La revedere, tată, sunt niște cărți pe care nu și-a propus să le scrie. Ele au venit singure și i-au fost autorului ca un tratament, ca o terapie prin cuvânt. Poezia a funcționat pentru
Dumitru Crudu ca un medicament. Sunt ani de poezie experimentală expirați dintr-odată, firesc, fără încercarea de-a teoretiza sau a aplica vreo teorie. E un fel de revanșă a poeziei față de poetul care a părăsit-o. E și un răspuns: dacă ești poet adevărat, niciodată nu te vei distanța total de poezie.
Dumitru Crudu ca un medicament. Sunt ani de poezie experimentală expirați dintr-odată, firesc, fără încercarea de-a teoretiza sau a aplica vreo teorie. E un fel de revanșă a poeziei față de poetul care a părăsit-o. E și un răspuns: dacă ești poet adevărat, niciodată nu te vei distanța total de poezie.
Dacă Eșarfe în cer este o carte despre moarte și despre groaza de moarte, La revedere, tată este un volum de împăcare cu moartea, de percepere a ei ca o transformare. Cum toți morții sunt și vii, și noi, viii, în fiecare zi murim. Și ne transformăm în cei morți. Tatăl,
din La revedere, tată se transformă în fiul de la patul spitalului, iar fiul în tatăl pe care îl plânge. La transformare participă toată lumea: cerul, drumurile, locurile prin care trec personajele. Deloc întâmplător primul poem este scris cu tatăl viu – începutul metamorfozei. Fiecare poem este foarte dens, dar ritmic și oral, ca o tânguire.
din La revedere, tată se transformă în fiul de la patul spitalului, iar fiul în tatăl pe care îl plânge. La transformare participă toată lumea: cerul, drumurile, locurile prin care trec personajele. Deloc întâmplător primul poem este scris cu tatăl viu – începutul metamorfozei. Fiecare poem este foarte dens, dar ritmic și oral, ca o tânguire.
Nu pot să nu remarc și elementul creștin din volum. Moartea apare în texte ca la creștini, nu mai e o sperietoare. Și figura tatălui este de asemenea emblematică. El continuă să fie puternic și ocrotitor chiar și după moarte:
***
cei care l-au cunoscut pe tatăl meu
au cunoscut un om puternic şi
curajos.
nu-i semăn defel.
îmi dau seama de asta cu cât
trec zilele de după
moartea sa.
azi l-am văzut pe cel care
venise acasă să mă bată
şi tata ieşise în locul meu la poartă
şi-i arse o palmă
şi de atunci nu l-am văzut vreo două decenii,
dar azi l-am văzut din nou.
l-am văzut la cimitir lângă
mormântul tatălui său
nu a îndrăznit să se apropie
pentru că în spatele meu era mormântul
tatălui meu.
cei care l-au cunoscut pe tatăl meu
au cunoscut un om puternic şi
curajos.
nu-i semăn defel.
îmi dau seama de asta cu cât
trec zilele de după
moartea sa.
azi l-am văzut pe cel care
venise acasă să mă bată
şi tata ieşise în locul meu la poartă
şi-i arse o palmă
şi de atunci nu l-am văzut vreo două decenii,
dar azi l-am văzut din nou.
l-am văzut la cimitir lângă
mormântul tatălui său
nu a îndrăznit să se apropie
pentru că în spatele meu era mormântul
tatălui meu.
Volumul se încheie cu alt poem foarte bun. Se închide un ciclu al transformării personajelor, deci și al lumii:
***
altădată deschideam ochii
şi-l vedeam pe tatăl meu
înaintea mea
închideam ochii şi nu-l mai vedeam
acum
închid ochii şi-l văd
îi deschid şi nu
mai e
altădată deschideam ochii
şi-l vedeam pe tatăl meu
înaintea mea
închideam ochii şi nu-l mai vedeam
acum
închid ochii şi-l văd
îi deschid şi nu
mai e
La revedere, tată este un volum extraordinar, de citit și recitit. Sunt un fel de psalmi ai lui Dumitru Crudu, care devin nu numai ai lui, ci molipsesc rapid și cititorii. Și cred că e unul dintre cele mai bune și singulare volume de poezie românească din ultimii ani.
Dumitru Crudu, La revedere, tată, Ed. Tracus Arte, București, 2015
Cronica a aparut pe DESCHIDE.MD
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu