marți, 23 mai 2017

În aeroportul din Amsterdam am intrat împreună cu Vica și am ieșit singur.

mai bine ar fi fost invers. mai bine intram singur și ieșam împreună cu Vica. dar nu eu am intrat
împreună cu Vica și am ieșit singur, fără ea, doar cu un rucsac în spate, lăsând-o pe Vica acolo în burta aia uriașă de vacă să se descurce cum poate și nu pentru că aș fi un nesimțit sau că am vrut să mă răzbun pe ea în felul ăsta sau că ne-am fi certat la cuțite, ci pentru că nu există încă niciun aeroport din lume în care să intri împreună cu iubita ta și să nu ieși de acolo singur.

 toate aeroporturile astea sunt niște instrumente de tortură foarte rafinate- noile instrumente de tortură- instrumentele de tortură ale epocii noastre pentru a-i face pe oameni nefericiți, iar femeile alea îmbrăcate în haine albastre sunt niște cinice care fac tot ce pot ca să-i despartă pe oameni și să-i împrăștie în toată lumea, numai ca să nu fie împreună, doar ca să-i țină cât mai departe unul de altul, pentru asta primesc și bani, o groază de bani și trebuie să recunosc că-și justifică toți banii, până la ultimul cent.

În curând  va ieși și Vica din burta asta de vacă, dar printr-o altă ușă, la care eu nu am acces și se va întoarce cu fața spre clădirea monstruoasă din piatră și sticlă, așa cum m-am întors și eu disperat și nenorocit în ziua asta de marți și se va uita lung la ușile din sticlă ale aeroportului din Amsterdam sperând că acestea se vor izbi de pereți, și de după perdeaua lor voi țâșni eu alergând spre ea, dar asta nu s-a întâmplat, pentru că oamenii ăia atât de politicoși nu m-au lăsat să alerg după ea și mi-au făcu vânt pe ușă afară și ea a văzut toate astea, dar nu a putut face nimic.

am intrat în aeroport în doi și am ieșit singur și nu am cui să mă plâng de asta și nimeni din lumea asta nu poate repara nedreptatea care mi s-a făcut.

am ieșit singur din aeroport și am urcat în tren .

o vreme avionul vicăi a zburat deasupra trenului meu și unde se îndrepta acesta zbura și avionul Vicăi la fel ca o lebădă deasupra puiului ei, apoi avionul vicăi a țâșnit brusc în sus și s-a pierdut în nori și doar umbra lui s-a mai răsfrânt un timp în ferestrele trenului.

apoi am văzut un uliu survolând o plantație de lalele și zbura razant și atât de jos că nu-mi mai puteam desprinde ochii de el. apoi controlorul mi-a cerut biletul și m-a întrebat dacă trăiesc în Olanda sau sunt în trecere pe aici. apoi o femeie dintr-un alt vagon a izbucnit în hohote de râs.

am coborât în  Rotterdam cu o față atât de tristă că băiețașul unei migrante din Coreea a început să plângă când m-a văzut.

am dat colțul numai ca acesta să nu mai plângă.
la maashaven am urcat pe pod și mă uitam la cer, sperând că poate avionul Vicăi se va întoarce înapoi.

apoi am coborât și m-am pornit hai-hui prin Rotterdam, bătând acele străzi pe care m-am plimbat ieri cu Vica, când ea și-a uitat țigările într-o cafenea și am mers să le recuperăm.

un pahar de bere pe jumătate băută abandonat lână o bancă.
așa mă simțeam și eu după ce a plecat Vica: precum un phara de bere băut pe jumătate lăsat în irabă la picioarele unei bănci, pe care am stat ieri împreună cu Vica, atunci când eu am vrut să o pup și ea nu m-a lăsat spunându-mi că nu e frumos să ne pupăm de față cu niște femei musulmance și eu m-am uitat în jur și pe toate băncile stăteau femei îmbrobodite și asta m-a făcut să-mi amintesc cum ieri am cumpărat prezervative de la magazin de la o musulmancă- de altfel, prezervativele astea le-a luat cu ea- aici sunt mai ieftine decât la noi- de asta le-am cumpărat-și  Vica m-a întrebat dacă mi le-a vândut, da, desigur, și chiar le-a apucat cu mâna de pe raft, le-a luat de acolo și mi le-a dat mie și Vica și-a amintit că tot ieri a văzut doi tineri musulmani pe Witte de Withstraala ținându-se de mâini și privind speriați în părți dacă nu-i vede nimeni.

eu nu i-am văzut. vica tot timpul vede mai mult decât mine. și toată seara de ieri înainte ca Vica să plece am vorbit despre musulmani și eu i-am povestit cum unul dintre ei mi-a dat o pâine pe degeaba, iar altul mi-a reglat șaua de la bicicletă și nu a vrut să ia niciun ban pentru asta.

Banca pe care am stat ieri azi era ocupată.

M-am oprit în fața unui magazin de haine în care Vica a intrat ieri și eu am rămas afară să hrănesc niște pescăruși. Pescărușii de ieri stăteau în fața magazinului și azi, dar azi nu am mai avut niciun chef să le dau ceva de mâncare. unde mai pui că nici nu aveam ce.
Ziua de azi nu seamănă deloc cu ziua de ieri.

Ce s-ar mai distra Vica dacă ar vedea că nu vreau să hrănesc pescărușii.

Un avion survolează orașul.

Ieri Rotterdamul era așa de luminos și eu așa de vesel.
Cu Vica am traversat Rotterdamul de la un capăt spre altul, Vica pe bicicletă și eu ținând-o să nu cadă.
Vica se ferea să ne vadă femeile musulmance cum ne îmbrățișăm.
Avionul Vicăi a aterizat.
Acum Vica intră în casă și se culcă în patul nostru.

Băiețașul unei migrante din Coreea a început să plângă când m-a văzut ieșind din casă și eu am intrat înapoi

 numai ca acesta să nu mai plângă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu