În Rotterdam am văzut două rațe legănându-se pe faleză și m-am luat după ele.
pe faleza aia de sub pod, de sub podul pe care șuiera metroul, cu care am venit și eu
acum o săptămână aici, pentru a călca pentru prima dată pe peronul gării centrale din Rotterdam
și a urca imediat și tot pentru prima dată în metrou cu care am coborât sub pământ și am zburat mai apoi
pe deasupra falezei ăsteia pe care merg și eu acum
după două rațe deodată

cine ar fi crezut că voi ajunge să merg după două rațe în Rotterdam.
iată cu ce mă ocup eu în Rotterdam dragii mei prieteni cred că o să vă bucurați mult când o să auziți asta
mă târâi pe faleza din cartierul emigranților de culoare după două rațe deodată.
nu că aș avea ceva cu ele.
nu că le-aș fi pus gând rău.
nu că nu am cu ce să ocup
și nu nu nu că aș fi înnebunit și nu mai știu ce fac.

știu prea bine.
merg spre hotelul unde am fost cazat.
Spre Hotelul Art și pentru a ajunge la hotel e musai să trec și pe faleza asta
 și întâmplarea face și nimic altceva
 ca în fața mea să-și legene picioarele (oare pot să le numesc și altfel?)
două rațe și eu nu am încotro și merg după ele
merg după ele pentru a ajunge la hotel
e musai să o țin ață pe faleză
după aceste două rațe-
pentru că în față e hotelul meu
și pentru a ajunge la el
nu am alt drum
dar lumea ar putea să creadă vrute și nevrute
fiecare ce-l trece prin cap

dar dacă tot am ajuns să povestim despre rațe
 nu pot să nu vă spun că pentru prima dată
în viața mea am mâncat rață în Franța, la o sută și ceva kilometri de Paris,
 la Hermes, la prietenul meu
Benoit după ce m-am întors de la un târg de carte cu buzele umflate,
 unde am mers cu un gând secret
să-mi găsesc un editor pentru prozele mele traduse în franceză și nu mi-am găsit
niciunul decât o rață gătită frumos pe platou, gătită de soția lui Benoit
pe care nu am cunoscut-o
decât atunci când îmi punea în farfurie rața aia- gătită cu miere- și era
 atât de delicioasă
că-ți venea să-ți lingi degetele

pe rațele alea nu le-am cunoscut înainte să le pap
nu le-am întâlnit niciodată
nu știu dacă erau bune sau rele
nu știu dacă nu m-ar fi putut pișca de picor dacă dădeau peste mine întâmplător în stradă
sau în curte la Benoit
nu știu dacă  nu ar fi sărit asupra mea și nu m-ar fi măcăit

dar nu ca să cunosc eu niște rațe m-am cărat la Paris cu trenul și autobuzul și cu mașina și cu metroul și pe jos,  ci ca să fac cunoștință cu vreun editor și să-i dau prozele mele traduse de Benoit în franceză și să-l conving să-mi publice cartea
și nu am convins niciun editor
toți ne priveau ca pe niște tipi fără urechi sau fără nas sau ca pe niște oameni coborâți de pe cai
niciun editor francez nu a vrut să ne asculte
toți se grăbeau niciunul nu avea timp toți ne promiteau că o să se uite peste texte mai târziu
ceea ce însemna că nu se vor uita niciodată

dimineață mi-a bătut în ușă un fost coleg de cămin- și el prozator, publicat deja în franceză- care mi-a cerut pasta de dinți pentru că grăbindu-se să vină la lansarea sa de carte și-a uitat-o acasă și nu se putea duce la lansarea cărții sale de proză fără să se spele pe dinți, nici eu nu m-aș fi dus fără să mă spăl pe dinți- și eu i-am dat-o, i-am dat pasta mea de dinți, și el a plecat și de atunci nu l-am mai întâlnit niciodată
maestre, nu uita să-mi întorci pasta de dinți, oriunde te-ai afla acum?
editorul care l-a publicata  nu a vrut să stea de vorbă și cu noi
și s-a scuturat de noi ca de niște scame pe haine
prietenul meu din tinerețe nici până azi nu mi-a întors pasta de dinți iar editorul său nu mi-a citit prozele
dar asta nu ne-a încurcat seara să înfulecăm o friptură de rață unsă cu miere și să ni se pară așa de gustoasă
nu e musai să-ți apară o carte în franceză ca să papi o friptură de rațe

la paris am plecat să-mi găsesc un editor și nu am găsit pe nimeni
în loc de asta am păpat niște rațe fripte și unse cu miere
e singurul lucru memorabil care mi s-a întâmplat în franța
e singura amintire plăcută cu care am plecat din franța

rațe. rațele astea m-au urmărit toată viața
oriunde mergeam neapărat întâlneam vreo rață sau trăiam vreo întâmplare legată de rațe: la viena, tbilisi, tașkent, moscova sau vilnius.
mă urmăresc încă din copilărie
m-au urmărit pe drumurile prăfuite din Flutura
m-au urmărit când eram îndrăgostit de Iulia, fata vecinilor noștri.
cele mai înfricoșătoare povești le-am auzit despre rațe
un fost coleg de clasă a omorât cu pietre o rață
un vecin a fost prins violând o rață
un alt vecin a înnebunit când a văzut ce făcea acesta
și a fost dus până în seară la spitalul de nebuni
din Costiujeni
rațe. rațe din flutura din chișinău, din tbilisi, din batumi, din odesa din soci din dușanbe.
rațelea astea mi-au întunecat și mi-au otrăvit copilăria.
vichea cel care mă bătea oriunde mă prindea avea foarte multe rațe acasă.
la viena rațele măcăiau până târziu și eu nu puteam să adorm.

Hotelul îmi scânteiază în față și eu mă apropii de el mergând după două rațe.
sunt aici la rotterdam într-o rezidență literară și eu merg pe faleză după două rațe.
doamne cu ce mă ocup eu la rotterdam. cine ar fi crezut.
merg după două rațe dolofane și mâine ar trebui să citesc la televiziune două poezii.
merg după două rațe îmbuibate bălțate uriașe legănându-se
 ca două rațe.
rațele astea nesuferite
și la rotterdam m-au găsit.
nici aici nu pot să scap de ele.
atâta am pătimit în viața mea din cauza lor.
rațe blestemate.

prietenul meu benoit cel care mi-a tradus prozele mele în franceză s-a internat la spital
pentru că nu se simte prea bine.
fostul meu coleg de cămin nici până azi nu mi-a întors pasta de dinți.
am dat pentru prima dată în viața mea un interviu unei televiziuni din olanda
fără să înțeleg ce sunt întrebat
am răspuns la brodeală
sper să fi nimerit
și știu că asta doar din cauza și din cauza rațelor
ele sunt de vină că nu am putut să înțeleg întrebările deși toată viața am
învățat engleza

din hotel aseară ne-au trezit la miezul nopții și ne-au evacuat în stradă și în stradă
ce credeți că am văzut
câteva rațe pe partea ailaltă a străzii luându-și zborul.
nu știu unde zburau.
ce sens ar fi avut să mă iau după ele ca să aflu.

ce faini oameni sunt turcii și negrii din guineea olandeză.
nu vor să-mi ia bani pentru pâine sau pentru că mi-au reparat bicicleta.
eric mi-a promis că luni mă voi muta în reședință.

merg din urma celor două rațe care nu știu unde se duc și mă gândesc că
în câteva zile va începe festivalul de poezie și eu voi ieși pe scenă și nu știu în ce să mă îmbrac și dacă să
 mă tund scurt sau nu și mai ales nu știu dacă voi avea succes cu poeziile mele

merg după cele două rațe și sper ca prietenul meu Benoit să se facă bine.

merg după cele două rațe și sper ca la un moment dat prietenul meu din tinerețe
să-mi întoarcă pasta de dinți oricum am și eu nevoie de ea.

merg după cele două rațe și nu cred că prozele mele vor fi publicate în franța.

merg după celed două rațe și mă întreb oare ce vor spune olandezii despre poeziile mele pe care le voi recita la festival.

cele două rațe deodată își iau zborul și eu mă trezesc în fața hotelului meu singur, dar nu-mi găsesc cartela
rațele iar mi-au făcut-o.
rațele astea  blestemate iar și-au băgat coada în viața mea.
de când mă știu pătimesc de pe urma lor.
dacă nu aș fi mâncat atunci în franța friptură de rață poate odată și odată mi-aș fi găsit un editor pentru prozele mele.
acum mă tem ca din cauza lor să nu dau chics și în Rotterdam și lumea să nu înceapă să mă fluiere și să arunce cu roșii stricate în mine după ce îmi voi citi poeziile.

diseară Zoe m-a invitat la cină și eu sper să nu mă servească cu friptură de rață.
 orice numai nu friptură de rață pentru că atunci cine știe care
ar mai putea să fie consecințele,
 pentru că atunci cine știe ce altă belea o să mă mai pască.
orice numai nu friptură de rață.
intru în hotel și se declanșează alarma și suntem evacuați afară.
ies și în fața hotelului văd legănându-se două rațe.
mâine va trebui să ies pe scenă și să-mi recit poeziile în fața publicului olandez.
cele două rațe își iau zborul și să-mi tăieți nasul dacă aș putea să vă spun unde se duc.