Ursul
mă trezeam
Tata mânca al doilea dejun
mă numea urs somnoros
cu stânga îmi ciufulea părul
cu dreapta ridica degetul arătător
Eu la vremea ta…
Apa rece îmi alunga visele
trăgeam un scaun sub mine şi îl făceam mai greu
aşezându-mi fundul pe el,
ceream ce avea tata în farfurie
caş şi unt,
el deja îşi scărpina obrajii a plăcere,
Eu la vremea ta...
Dizolvam dinţii, caşul şi plăcerea de a fi la o masă cu el,
mă simţeam bărbat,
el nu mă întreba, dar eu îi povesteam cu gura plină, ce
teme ne-o dat pe acasă,
el se scobea printre dinţi, obicei deprins încă din armată şi
plasa mâna cu unghiile negre, ce
nici săpunul nu le spăla pe umăr,
zicând
Eu la vremea ta număram păpuşoi în loc de matematică
spuneam poveşti viţeului, dar nu profesoarei
şi fugeam la Maria să-i promit că o iau de nevastă chiar mâine,
însă mâine n-a venit
a venit ursul.
Frumoase versuri :)
RăspundețiȘtergereO poezie de Vitalie SEGA
RăspundețiȘtergere