Doamne, numai tu stii ce e cu adevarat in capul meu si in adancurile inimii mele, acolo unde eu nu am avut niciodata acces nici macar atunci cand am fost nespus de fericit. Doamne cand mi-a fost greu eu nu am avut cu cine sa vorbesc, cand am vrut sa sun pe cineva mi-am dat seama ca e weekend sau sunt zile de sarbatori sau e deja noua seara si nu se cade sa deranjez pe cineva in momentele alea la telefon si nu am deranjat pe nimeni. Doamne numai pe tine am indraznit sa te deranjez pe la patru noaptea si ti-am spus ce aveam pe suflet, desi era o ora atat de tarzie, o ora la care oamenii dorm si nu isi plang de mila. Doamne, numai tie ti-am vorbit fara sa ma tem ca sunt penibil si ca spun prostii sau ca ai sa ma intrerupi la jumatate de cuvant, plictisit si nervos si suparat ca iti fur din timp si ca iti pierzi vremea degeaba cu mine. Doamne, tu pana si de sarbatori m-ai ascultat.

In casa e atat de frig ca ies afara sa ma incalzesc.

Doamne, azi am auzit goarnele depresiei și disperării răsunând peste tot în lume, iar glasul speranței a amuțit undeva în adâncul meu, adânc în adâncul meu, undeva, nu știu unde, unde, unde, undeva în adâncul meu, unde numai cei care cred cu adevărat în tine îl pot auzi, și îl aud, îl aud peste tot în lume, numai eu nu-l aud, sfâșiat de câinii deznădejdii, sfâșiat de gândul că poate mai bine ar fi să-mi trag un glonț în tâmplă, și asta cu trei zile înainte de înviere. Pe tine te-au bătut în cuie dar tu ai făcut din acele cuie lumânări, lumânări pe care noi le aprindem și ne rugăm ție ca să ne ajuți, ca să mă ajuți, Doamne, Te rog, ajută-mă, Doamne, spun în capul meu și știu că numai tu mă poți auzi, că mă auzi, că m-ai auzit, tu mă auzi, Doamne, dar eu sunt surd, Doamne, Nu-i crede pe cei care mă vorbesc de rău, am greșit, dar eu nu sunt un om rău, Doamne, crede-mă, și fă să tacă goarnele deznădejdii și ale depresiei. Eu nu am să-mi trag un glonț în cap. Eu nu o să mă arunc sub o mașină. În loc de toate astea, o să-mi aprind o lumânare și o să te rog să-mi ierți păcatele mele. Nu vreau să judec pe nimeni. Tu ești pe cruce și eu nu vreau să cred că ai murit. Crucea năclăită de sângele tău. Găurile cuielor din trupul tău prin care mă uit la ce se întâmplă în oraș și la ce mai uneltesc dușmanii surorii mele. Tu ești pe cruce și goarnele deznădejdii și depresiei și disperării și spaimei și terorii și groazei urlă prin oraș. Mii de gorniști. Sute de mii de gorniști. Milioane de gorniști forfotind în jurul tău, al meu, al nostru, al tuturor. Nu vom surzi. Nu ne vor lua mințile. Nu ne vor face să ne smulgem părul din cap. Picăturile de sânge- din sângele tău- se transformă în vin și noi stăm sub crucea ta și îl adunăm în pocale și îl bem. Nimeni nu o să ne facă niciodată să ne îndoim că tu nu vei învia. Tu vei învia. Trebuie să sperăm. Să sperăm cu adevărat . Să sperăm din tot sufletul. Să sperăm cu toată ființa noastră și tu vei învia. Să sperăm cu toate zilele pe care le-am trăit până acum și cu toate rudele pe care le avem. Să sperăm cu toți porii sufletului nostru. Cu toate firele de păr din cap. Cu sângele scurgându-se din tine pe care-l strângem în pahare și îl bem. Tu vei învia Doamne. Eu cred în asta. Noi credem în asta. Dacă nu azi, atunci mâine, dacă nu mâine atunci poimâine. Dar vei învia. Mai trebuie să așteptăm puțin. Cei care nu cred și-au pus deja capăt zilelor, s-au îmbătat, s-au dus în bordeluri, fac orgii. Noi n-o să ne aruncăm sub mașini. Noi credem că tu vei învia. Noi nu ne-am pierdut speranța. Încă puțin și o să vedem cum amuțesc goarnele deznădejdii, cum tu cobori de pe crude, vii spre noi, noi venim după tine, ca niște nou-născuți după mamele lor. Eu am început din nou să sper, Doamne, cu toate că tu încă mai zaci pe cruce, străpuns de cuie. Eu cred și sper, Doamne!!!

un prieten ma suna nu ca sa-mi spuna ca mi-a citit cartea, ci ca a citit o cronica rea despre ea.