De Olga Afanas
Cheia
Eu am obosit de idei… Poate pentru ca m-am născut în ţara unde toata lumea are o groază de idei şi nimeni (cu rarissime excepţii) nu-şi asumă curajul să le… traiască. De aceea mi-e silă de … idei. Idei în afaceri, pe care nu le implementezi niciodată, idei in pat, pe care le citești sau le auzi și pe care ți le-ai dori “puse în practică” în propriul aşternut, dar cum se poate să le trăiesc pur și simplu?? Cum așa???... Idei în amenajarea locuinţei… ştim că trebuie aia și aia, şi aia… dar nu avem… timp nici să schimbăm faianţa de lânga aragaz… idei de călătorii… și niciun dosar de solicitare de viză în vreo ţară exotică… idei despre bărbatul sau femeia perfectă…. Dar nicio umbră de idee despre cum am putea face un asemenea bărbat sau femeie să se intereseze de noi... Idei…. Și aproape niciun fel de viaţă… o hibernare surdă cu mese regulate și frecventarea tuturor reuniunilor de familie.
De aceea m-ai impresionat. Erai numai acţiune. Nici nu reușeai să te gândești la scop, că déjà îl realizai. Şi când mi-ai zis prima data că mă iubești, eu vedeam baia cu o gramadă de răftuleţe drăguţe (finisată în sfârșit!), serile în faţa şemineului… cam plictisitoare şi tăcute probabil…. Dar cu aromă de iubire. Îmi simteam mijlocul strâns de braţe puternice… hotărâte… care, poate nu te duc prea departe, dar ştiu exact destinaţia şi… parcurg itinerarul până la capăt. Şi a fost suficient. Restul tabloului l-am desenat sigură. Ştiţi cum sunt femeile. Bărbatul pentru ele e doar un pretext de a-şi făuri o poveste…
Toate acestea îmi trec prin cap în taxi…… acum câteva minute, la 2:17 noaptea, m-a sunat mama ta… “Du-te repede… Nu a ieşit din cameră vreo 5 zile… te rog….” Sincer… nu înțelegeam de ce i-a venit să mă sune. Nu a făcut-o niciodată… nu mai zic, nu mi-am dat seama cum a putut să mă sune cineva noaptea….. toţi ai mei știu că urăsc telefoanele nocturne… organic, somatic, le urăsc… pentru că nu suport să simt gheaţa în vene…. De când cu vestea aia...
5 zile…. De ce nu m-a sunat până acum? Mândrie de femeie?
Ne apropiem de felinar.. scot aproape automat oglinda din poşetă… așa fac mereu în drum spre o destinaţie…obraji palizi, ochi care zâmbesc… zâmbetul de noapte e diferit de cel de zi. Merge. Închid caseta cu pudră. Sunetul îmi provoacă o scurtă electrocutare de ascuțire a simțurilor… apropiată de excitație… Ciudat… nu sunt deloc îngrijorată… nici preocupată… De ce merg? De ce nu am stat la dubii nicio clipă? Ce să-ți spun?
Deschid ușa cu cheia mea. Sunetul acesta, atât de… cald… al cheii răsucite în lacăt mă aruncă în fierbinţeală, altă dată mi-aducea aminte de faptul că fiziologic sunt femeie…. Alogic de îndrăgostită.... Acum era străin, surd, adia a oboseală, plus o senzaţie ciudată de frică uşor dureroasă în vârfurile degetelor. Nu văd lumină în odăi. Nu credeam că mă mai întorc aici şi totuşi mă simt acasă. În linişte totală văd doar o lumină slabă în dormitor şi păşesc pe hol rapid… supărată? De ce aş fi?
Aud sunetul tocurilor mele pe parchet şi aproape nevrând observ obiectele din jur. Atât de cunoscute! Da, pachetul de ţigări e tot acolo, pe raftul din hol…. Pe el m-ai aşezat când am intrat prima dată aici. Dar a fost singurul gest… sexy din acea seară…. Şampanie… pălăvrăgeli până la 2 noaptea… şi tocmai când eu mă gândeam cât de ridicol voi arăta dimineaţa când va trebui să mă întorc, jenată, în rochie de seara… dar şi când m-a fulgerat gândul că ar fi păcat de rochie dacă ai rupe-o… ai zis, şi a sunat aproape jignitor, “Îţi chem un taxi?”. Am simţit surâsul pe buze la acest gând. Da, aproape că am uitat pentru ce sunt aici. Şi pe unde ai fi tu?
Trecând mai departe pe hol, am văzut bucătăria prin uşa deschisă. Bucătăria. De câte ori am spălat vasele aici împreună…. Şi tot rămâneau nespălate. Pe masa asta, destul de mică dealtfel, m-ai luat de atatea ori… brusc, nici pomină de glume sau umbră de preludiu. Normal, era camera de mâncat! Găteşti bine, bravo, cel puţin la sigur mult mai bine decât mine! Cred că anume după bucătărie am început să cred că-ţi aparţin. Intenţionat mă duceai în braţe prin casă, din dormitor, în bucătărie… fie pentru că voiai să fii neconvenţional, fie pentru a-mi arăta că eşti puternic. Orientarea ta spre rezultat se vedea şi aici. Nu făceai un gest în plus…iar în privirea mea obosită şi tandră, dacă ţi se părea că “am cam depăşit timpul”… citeai plictiseală… şi mângâierele tale începeau să adie a reproş. Oricât de fierbinte n-aş fi fost, în asfel de momente (foarte dese) şi inima, şi vocea îmi îngheţau…
E chiar frig. Trebuie să fie vre-un geam deschis… Mi-am îndreptat privirea spre fereastră şi am observat un alt obiect foarte familiar… Borcănaşul cu miere. Din el luai ca să mă ungi pe spate şi glumeai că nu mai trebuie să cheltuiesc o groază de bani pe loţiuni hidratante… încuviinţam tăcut, iar în gând îmi răsărea: “Loţiunea are şi glicerină, idiotule!”
Ciudat lucru, uitasem complet de frazele tale şi uite că revin… “Ai mai avut vreodată în viaţa ta fundul uns cu miere?? Ei, pe dracu… n-ai avut!” Adevărat… nu mai avusesem. În general, detest mierea. Îmi place doar pe post de ulei de masaj. Dar îmi amintesc, întrebarea aia m-a jignit. M-am simţit coborâtă în “obişnuit”, cotidian, pentru totdeauna. Nu am mai urcat înapoi niciodată. Ce bine că în ultimele noastre săptămâni nu mai aduceai seara vinuri franţuzeşti şi nu mă mai legai la ochi… dacă o făceai poate mai dura o vreme. M-ai rămâneam un timp orbită de detalii…. În braţele “rafinatului”. Detaliile nu sunt mereu semn ale întregului, iar convulsiile indicii ale plăcerii. Deşi, în mare parte, plăcerea mea nu a depins de tine. Simţeam de parcă trăiesc două acte sexuale concomitent. Unul avea treabă cu mine şi plăcerea mea şi altul era cel care trebuia să-ţi aducă satisfacţie ţie. Nu au devenit una niciodata, cele două procese…
Când bărbaţii simt că femeia nu e complet a lor sunt geloşi pe muncă, pe prietene, pe prietenii bătrâni (asta-i cea mai tare!), “Păi, Nae vecinul (care l-a văzut şi pe Hitler în tinereţe!) ” dacă ai putea, te-ai da şi la el … Cum încape atâta idiotism în bărbatul isteţ, inteligent, fascinant de perspicace de care m-am îndrăgostit?…
Când femeia devine (aproape) complet a lor, încep să fie plictisiţi, neinteresaţi şi, ce e mai grav, nu se mai străduiesc. Nu mai savurează fiecare fracţiune de clipă cu tine, fiecare milimetru de piele la con-topire… Oare toate femeile sunt puţin “bi” şi puţin scorpii sau e doar o consecinţă a “sindromului grabei cronice” la bărbaţi?
Ajungând la uşa dormitorului ştiu că eşti acolo. Ştiu şi ce faci. Ţii în mână un pahar de vin roşu. Asta o ştiam fără să te fi văzut, încă. Nu ai simţit cum am intrat… Mă apropii virtiginos şi-ţi lovesc braţul, fără să ai timp să reacţionezi. Scapi paharul pe covor şi şocat ridici privirea. “Tu?”. Şi în gând îmi străfulgeră: „Tot în postură de victimă?” În ochii tăi citesc o uşoară umbră de regret. Sau poate doar aş vrea să fie acolo… Încerc parcă să zici ceva, dar eşti prea surprins şi… obosit… O tăcere de câteva clipe. Nu e nevoie de salut.
În gesturile tale, mai exact în lipsa lor, am văzut totul. Pun cheia pe măsuţa lângă sticla de Bordeaux, aproape goală. Mă răsucesc pe tocuri şi pot să văd imaginea mea în oglindă şi patul, nedesfăcut. Ciudat să-l văd aşa, ca din cutie, ca la magazin.
- Întoarce-te la muncă, voi doi nu puteţi să staţi despărţiți prea mult! Şi sun-o pe mama ta! E îngrijorată, biata de ea!
Îmi trec mâna prin părul mătăsos şi zâmbesc larg în timp ce mă îndrept spre ieşire.
Un taxi. Sper să fie pe aici. Bărbaţii chiar nu cresc niciodată. De cele mai multe ori încearcă să înveţe femeia să trăiască apogeul strict fiziologic, aici şi acum… Ce naivi! Fanteziile şi visele sunt fundamentul sentimentelor unei femei! Elimină fanteziile din sex şi vom fi aproape imposibil de satisfăcut!
Oh, uite un taxi. Ce bine! Bine... Ce bine că locuieşti şi tu aici. Pot să te las în casa asta, printre rămăşiţele de amintiri uitate, împreună cu cheia mea... de la ce a fost odată o şansă a noastră... alături de ecourile ultimului orgasm simulat din viaţă.
Abia punând deşteptătorul pentru dimineaţă văd apelul nepreluat. Urăsc telefoanele nocturne.
Eu am obosit de idei… Poate pentru ca m-am născut în ţara unde toata lumea are o groază de idei şi nimeni (cu rarissime excepţii) nu-şi asumă curajul să le… traiască. De aceea mi-e silă de … idei. Idei în afaceri, pe care nu le implementezi niciodată, idei in pat, pe care le citești sau le auzi și pe care ți le-ai dori “puse în practică” în propriul aşternut, dar cum se poate să le trăiesc pur și simplu?? Cum așa???... Idei în amenajarea locuinţei… ştim că trebuie aia și aia, şi aia… dar nu avem… timp nici să schimbăm faianţa de lânga aragaz… idei de călătorii… și niciun dosar de solicitare de viză în vreo ţară exotică… idei despre bărbatul sau femeia perfectă…. Dar nicio umbră de idee despre cum am putea face un asemenea bărbat sau femeie să se intereseze de noi... Idei…. Și aproape niciun fel de viaţă… o hibernare surdă cu mese regulate și frecventarea tuturor reuniunilor de familie.
De aceea m-ai impresionat. Erai numai acţiune. Nici nu reușeai să te gândești la scop, că déjà îl realizai. Şi când mi-ai zis prima data că mă iubești, eu vedeam baia cu o gramadă de răftuleţe drăguţe (finisată în sfârșit!), serile în faţa şemineului… cam plictisitoare şi tăcute probabil…. Dar cu aromă de iubire. Îmi simteam mijlocul strâns de braţe puternice… hotărâte… care, poate nu te duc prea departe, dar ştiu exact destinaţia şi… parcurg itinerarul până la capăt. Şi a fost suficient. Restul tabloului l-am desenat sigură. Ştiţi cum sunt femeile. Bărbatul pentru ele e doar un pretext de a-şi făuri o poveste…
Toate acestea îmi trec prin cap în taxi…… acum câteva minute, la 2:17 noaptea, m-a sunat mama ta… “Du-te repede… Nu a ieşit din cameră vreo 5 zile… te rog….” Sincer… nu înțelegeam de ce i-a venit să mă sune. Nu a făcut-o niciodată… nu mai zic, nu mi-am dat seama cum a putut să mă sune cineva noaptea….. toţi ai mei știu că urăsc telefoanele nocturne… organic, somatic, le urăsc… pentru că nu suport să simt gheaţa în vene…. De când cu vestea aia...
5 zile…. De ce nu m-a sunat până acum? Mândrie de femeie?
Ne apropiem de felinar.. scot aproape automat oglinda din poşetă… așa fac mereu în drum spre o destinaţie…obraji palizi, ochi care zâmbesc… zâmbetul de noapte e diferit de cel de zi. Merge. Închid caseta cu pudră. Sunetul îmi provoacă o scurtă electrocutare de ascuțire a simțurilor… apropiată de excitație… Ciudat… nu sunt deloc îngrijorată… nici preocupată… De ce merg? De ce nu am stat la dubii nicio clipă? Ce să-ți spun?
Deschid ușa cu cheia mea. Sunetul acesta, atât de… cald… al cheii răsucite în lacăt mă aruncă în fierbinţeală, altă dată mi-aducea aminte de faptul că fiziologic sunt femeie…. Alogic de îndrăgostită.... Acum era străin, surd, adia a oboseală, plus o senzaţie ciudată de frică uşor dureroasă în vârfurile degetelor. Nu văd lumină în odăi. Nu credeam că mă mai întorc aici şi totuşi mă simt acasă. În linişte totală văd doar o lumină slabă în dormitor şi păşesc pe hol rapid… supărată? De ce aş fi?
Aud sunetul tocurilor mele pe parchet şi aproape nevrând observ obiectele din jur. Atât de cunoscute! Da, pachetul de ţigări e tot acolo, pe raftul din hol…. Pe el m-ai aşezat când am intrat prima dată aici. Dar a fost singurul gest… sexy din acea seară…. Şampanie… pălăvrăgeli până la 2 noaptea… şi tocmai când eu mă gândeam cât de ridicol voi arăta dimineaţa când va trebui să mă întorc, jenată, în rochie de seara… dar şi când m-a fulgerat gândul că ar fi păcat de rochie dacă ai rupe-o… ai zis, şi a sunat aproape jignitor, “Îţi chem un taxi?”. Am simţit surâsul pe buze la acest gând. Da, aproape că am uitat pentru ce sunt aici. Şi pe unde ai fi tu?
Trecând mai departe pe hol, am văzut bucătăria prin uşa deschisă. Bucătăria. De câte ori am spălat vasele aici împreună…. Şi tot rămâneau nespălate. Pe masa asta, destul de mică dealtfel, m-ai luat de atatea ori… brusc, nici pomină de glume sau umbră de preludiu. Normal, era camera de mâncat! Găteşti bine, bravo, cel puţin la sigur mult mai bine decât mine! Cred că anume după bucătărie am început să cred că-ţi aparţin. Intenţionat mă duceai în braţe prin casă, din dormitor, în bucătărie… fie pentru că voiai să fii neconvenţional, fie pentru a-mi arăta că eşti puternic. Orientarea ta spre rezultat se vedea şi aici. Nu făceai un gest în plus…iar în privirea mea obosită şi tandră, dacă ţi se părea că “am cam depăşit timpul”… citeai plictiseală… şi mângâierele tale începeau să adie a reproş. Oricât de fierbinte n-aş fi fost, în asfel de momente (foarte dese) şi inima, şi vocea îmi îngheţau…
E chiar frig. Trebuie să fie vre-un geam deschis… Mi-am îndreptat privirea spre fereastră şi am observat un alt obiect foarte familiar… Borcănaşul cu miere. Din el luai ca să mă ungi pe spate şi glumeai că nu mai trebuie să cheltuiesc o groază de bani pe loţiuni hidratante… încuviinţam tăcut, iar în gând îmi răsărea: “Loţiunea are şi glicerină, idiotule!”
Ciudat lucru, uitasem complet de frazele tale şi uite că revin… “Ai mai avut vreodată în viaţa ta fundul uns cu miere?? Ei, pe dracu… n-ai avut!” Adevărat… nu mai avusesem. În general, detest mierea. Îmi place doar pe post de ulei de masaj. Dar îmi amintesc, întrebarea aia m-a jignit. M-am simţit coborâtă în “obişnuit”, cotidian, pentru totdeauna. Nu am mai urcat înapoi niciodată. Ce bine că în ultimele noastre săptămâni nu mai aduceai seara vinuri franţuzeşti şi nu mă mai legai la ochi… dacă o făceai poate mai dura o vreme. M-ai rămâneam un timp orbită de detalii…. În braţele “rafinatului”. Detaliile nu sunt mereu semn ale întregului, iar convulsiile indicii ale plăcerii. Deşi, în mare parte, plăcerea mea nu a depins de tine. Simţeam de parcă trăiesc două acte sexuale concomitent. Unul avea treabă cu mine şi plăcerea mea şi altul era cel care trebuia să-ţi aducă satisfacţie ţie. Nu au devenit una niciodata, cele două procese…
Când bărbaţii simt că femeia nu e complet a lor sunt geloşi pe muncă, pe prietene, pe prietenii bătrâni (asta-i cea mai tare!), “Păi, Nae vecinul (care l-a văzut şi pe Hitler în tinereţe!) ” dacă ai putea, te-ai da şi la el … Cum încape atâta idiotism în bărbatul isteţ, inteligent, fascinant de perspicace de care m-am îndrăgostit?…
Când femeia devine (aproape) complet a lor, încep să fie plictisiţi, neinteresaţi şi, ce e mai grav, nu se mai străduiesc. Nu mai savurează fiecare fracţiune de clipă cu tine, fiecare milimetru de piele la con-topire… Oare toate femeile sunt puţin “bi” şi puţin scorpii sau e doar o consecinţă a “sindromului grabei cronice” la bărbaţi?
Ajungând la uşa dormitorului ştiu că eşti acolo. Ştiu şi ce faci. Ţii în mână un pahar de vin roşu. Asta o ştiam fără să te fi văzut, încă. Nu ai simţit cum am intrat… Mă apropii virtiginos şi-ţi lovesc braţul, fără să ai timp să reacţionezi. Scapi paharul pe covor şi şocat ridici privirea. “Tu?”. Şi în gând îmi străfulgeră: „Tot în postură de victimă?” În ochii tăi citesc o uşoară umbră de regret. Sau poate doar aş vrea să fie acolo… Încerc parcă să zici ceva, dar eşti prea surprins şi… obosit… O tăcere de câteva clipe. Nu e nevoie de salut.
În gesturile tale, mai exact în lipsa lor, am văzut totul. Pun cheia pe măsuţa lângă sticla de Bordeaux, aproape goală. Mă răsucesc pe tocuri şi pot să văd imaginea mea în oglindă şi patul, nedesfăcut. Ciudat să-l văd aşa, ca din cutie, ca la magazin.
- Întoarce-te la muncă, voi doi nu puteţi să staţi despărţiți prea mult! Şi sun-o pe mama ta! E îngrijorată, biata de ea!
Îmi trec mâna prin părul mătăsos şi zâmbesc larg în timp ce mă îndrept spre ieşire.
Un taxi. Sper să fie pe aici. Bărbaţii chiar nu cresc niciodată. De cele mai multe ori încearcă să înveţe femeia să trăiască apogeul strict fiziologic, aici şi acum… Ce naivi! Fanteziile şi visele sunt fundamentul sentimentelor unei femei! Elimină fanteziile din sex şi vom fi aproape imposibil de satisfăcut!
Oh, uite un taxi. Ce bine! Bine... Ce bine că locuieşti şi tu aici. Pot să te las în casa asta, printre rămăşiţele de amintiri uitate, împreună cu cheia mea... de la ce a fost odată o şansă a noastră... alături de ecourile ultimului orgasm simulat din viaţă.
Abia punând deşteptătorul pentru dimineaţă văd apelul nepreluat. Urăsc telefoanele nocturne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu