Poezie de Mihai Frunze
Înger
căzut
Îmi amintesc primul
sărut
Ah! Cîtă armonie
Era frumosul început
În puf de păpădie,
Dar sufletul ieșit
din foc
Pătrunse chip de
înger
Și aripa din
nenoroc
Ți-a început a
ninge.
Ce-ai fost tu oare?
Doar un vis?
Sau ești sortită
mie?
Știu nu ești chip
din paradis
Ești foc în
păpădie!
* * *
Nu voi pleca, nici
să te uit
Al inimii durere
În viața asta cel
mai scump
E-n suflet o plăcere
Pe lîngă tine e
sărat
Și zahărul în
miere,
Iar dacă-n zori
m-ai fi lăsat
Aș arde în tăcere
Acuma cînd mi-ai
dezlegat
Inima de perdele
Lumina soarelui
mi-ai dat
Ce se oprea în ele
Îmi pare totul o
poveste
Și nu aș vrea să
plec
Atîta timp cît
barca este
Nu am să mă înec.
* * *
Mă sting în aburi
de parfum
Ce mi-ai lăsat pe
haină
Chiar de-mi vei face
lumea-n scrum
O să rămînă-n
taină
O buză sacră pe
obraz
Tu mi-ai pictat cu
fața,
Iar inima-mi e ca un
iaz
Ce a scăpat de
gheață
Mă taie des un dor
turbat
De care nu mai scap
Cînd mă săruți
încet pe pat
Nu am nici mîini
nici cap,
Iar pletele ce-mi
curg pe piept
Ți le-aș lua cu
mine
Căci cînd de dor o
să mă-nec
Vor fi ca sînge-n
vine
Să pleci de lîngă
mine
Căci sînt cu tine
pește-n iaz
Ce-i pescuit de
nimeni.
Aş vrea să fiu
Aş vrea să fiu
ţesut de fulg
din neaua pe-al tău
păr,
aş vrea să fiu un
sîmbure
cînd muşti un
dulce măr,
aş vrea să fiu un
fir de lînă
din plapuma-ţi
surie
aş vrea să-ţi fiu
primul sărut
cu dulce armonie,
aş vrea să fiu
mînerul cupei
din care potolite-ai
aş vrea să fiu
sticla prin care
te vede luna-n
noaptea-i
aş vrea să fiu o
rădăcină
aş vrea să-ţi fiu
buchetul drag
de-i fi mireasa
altcuiva,
aş vrea să fiu
doar oxigen,
doar cel ce îl vei
respira
aş vrea să-ţi fiu
şi pe mormînt
floarea ce-n sus se
va-nălţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu