TELEVIZORUL DIN BUDĂ

dumitru crudu

Întâmplător sau nu, dar Irina îl părăsi chiar în ziua în care Matei fu măturat de la ziarul Vremea de dimineaţă, la care lucrase în ultimii nouă ani, pentru un articol despre modul inuman în care erau trataţi moldovenii la Consulatul Român din Chişinău. Fusese concediat printr-un email. Matei a mers la redacţie ca să ceară explicaţii, dar nimeni nu vru să stea de vorbă cu el. Un tip de la pagina de sport îl împinse afară şi-i trânti uşa în nas.

Vestea că fusese concediat ajunse acasă mai repede decât el. Cel puţin asta fu impresia lui Matei când îşi luă inima în dinţi ca să-i comunice Irinei vestea cea tristă. După, se culcă să doarmă. Iar când se trezi găsi un bileţel în locul unde, de obicei, stătea televizorul. În acel bileţel Irina îl anunţa că-l părăseşte, fără a-i spune însă de ce. Matei se porni să inspecteze apartamentul. Trecu dintr-o cameră în alta, din ce în ce mai plouat. Irina nu-şi luă cu ea decât televizorul, compul şi boarfele sale. Dar asta în timp ce dormea. Nici măcar nu-l aşteptase să se trezească. Plecase când dormea ca să nu-i dea niciun fel de explicaţii.

Pentru el însă bileţul Irinei fu ca o apă clocotită aruncată în ochi. La orice se aşteptase, numai nu că Irina o să-l părăsească. Umeraşele goale pe care Irina îşi ţinea rochiile sau paltoanele se mai legănau şi acum în dulap. Se holbă la ceas. Dormise doar o oră. Dormise aşa de strâns că nu auzise nimic. Nu auzise cum Irina îşi scosese rând pe rând lucrurile din casă.

Matei apucă un umeraş cu mâna şi-l opri din legănat. Irina îi dădu papucii la trei ore după ce deveni şomer.

O săptămână întreagă o căută prin oraş. O altă săptămână îşi căută de lucru, dar nu era uşor să-ţi găseşti, fără pile, vreun serviciu în Chişinău. De aceea, într-o bună zi Matei renunţă şi la una şi la alta şi se încuie în casă. Prietenii îl părăsiră ca potârnichile. Cea mai mare suferinţă a lui Matei nu era că nimeni nu-l mai suna la telefon, ci că nu avea televizor. Cărţi avea, dar nu putea să citească. Încercă, dar degeaba. Fiecare carte nouă pe care încerca s-o citească o băga sub ceasul de pe frigider, ca acesta să fie mai înalt şi să poată fi văzut din orice colţ al bucătăriei. Încetă să se mai bărbierească, iar seara, să se mai spele pe dinţi. Totuşi, cel mai tare suferea că nu avea un televizor. Mâncă fără să se mai spele pe faţă. Farfuriile murdare le stivuia în mormanul de vase îngălate. Se îngrămădiră atât de multe vase nespălate în chiuvetă, că Matei nu o mai folosea ca şi chiuvetă. Mergea la baie ca să-şi umple ceainicul cu apă.  Dar, într-o bună zi, în timp ce trăgea apa în budă, auzi vocea Iuliei, răspândindu-se din apartamentul de dedesubt printr-o gaură care se ivi în podea după ce Ivan îşi termină reparaţiile.

De atunci, viaţa lui Matei luă o nouă întorsătură. 

După ce se dădea jos din pat, Matei se grăbea la budă.

Nu ştiu de ce, dar televizorul tipului de dedesubt se auzea doar în toaletă. Nu şi în dormitor sau în hol, ci doar în toaletă. Cine ştie, poate că odăile tipului de dedesubt aveau o altă configuraţie şi acolo unde Matei avea toaletă, Ivan îşi avea dormitorul. Important nu era asta, ci că tipul asculta televizorul cu sonorul la maxim şi asta-l aranja de minune pe Matei. Aşa că atunci când fostul angajat al ziarului Vremea de dimineaţă voia să se uite la televizor mergea în budă.  În timpul revoluţiei de catifea a comuniştilor, Matei a stat în budă şi până la miezul nopţii.

În toaletă, se auzi bâzâind o muscă. Matei nu o ucise, ci îi deschise uşa şi o alungă în coridor. Reveni în bucătărie şi se holbă la ceas. Sub ceas se afla romanul Accidentul al lui Ismail Kadare, pe care încercase să-l citeasă tocmai de trei ori. Îl scoase de sub ceas şi-l răsfoi preţ de câteva secunde pentru a patra oară şi-l fixă înapoi sub ceas. Dintr-o privire, pricepu că era opt şi treizeci de minute şi când înţelese asta îşi duse instinctiv palma la ochi, de parcă l-ar fi chiorât soarele. Reveni în budă, pe tronul căreia se aşeză fără să-şi dezbrace pantalonii şi se puse pe aşteptat, cu urechile ciulite. Ar fi trebuit deja să înceapă, dar încă mai rula un spot nenorocit la dracu să ştie ce detergent pe care nu-l cumpără nici dracu. Ieri, la ora asta deja începuse, dar azi încă mai mergea reclama. Drăcia dracului. Au mai băgat şi un spot la pamperşi. Dar Matei se încăpăţână să aştepte şi răbdarea îi fu răsplătită cu asupra măsură.  Exact la opt şi treizeci şi cinci de minute, vocea Iuliei se strecură prin gaura din budă şi i se înfipse fostului gazetar de la Vremea de dimineaţă în urechi. Într-adevăr, apariţia acestei găuri nu-i crea lui Matei numai nelinişti, dar şi avantaje. Putea să afle mai multe despre ce mai făcea prosperul arhitect, al cărui apartament era chiar sub el. Datorită acestei găuri, putu să afle că Ivan şi-a adus în casă o nouă femeie În sfârşit, vocea Iulieise auzi şi mai desluşit. Multaşteptata voce a Iuliei, care anunţă că, nici până azi, consilierii municipali nu au putut vota bugetul pe anul viitor. Dar oare l-au scos pe tânărul căzut într-o gură de canal?

Tocmai când Iulia începu să povestească despre asta, tipul de dedesubt stinse televizorul. Nici măcar nu zapă la alt canal, ci stinse televizorul. Opri televizorul în timp ce Iulia vorbea. Niciodată, până acum, nu deconectase sticla în toiul unui buletin de ştiri. Matei era contrariat. Părăsi buda dezamăgit că nu a putut afla ce se mai întâmplă cu soarta acelui tânăr nefericit, căzut, ieri seara, într-o gură de canal. Hotărî să aştepte următorul buletin de ştiri, cel de la nouă şi treizeci şi cinci de minute. Oricum, după ce fusese concediat de la ziar, unde să se mai grăbească şi el.

La nouă şi treizeci şi patru de minute, Matei se dădu jos din pat şi se apucă să traverseze dormitorul. Din stradă, se auzeau răcnetele unor demonstranţi, care curgeau spre centrul oraşului, pentru a protesta contra venirii la Chişinău a patriarhului Rusiei.  Matei merse mai departe. Ieşi în hol. Trecu pe lângă oglinda sub care zăceau un teanc de chitanţe neplătite.  Nu se prea uita în ultimul timp în oglindă. Merse mai departe.  În budă nu ardea lumina. I se arse becul în ziua când îl părăsi Irina.

Exact la nouă şi treizeci şi cinci de minute intră în budă, cu urechile pâlnie. În toaletă era o linişte ca într-un film mut. Abia la nouă şi treizeci şi şase de minute, tipul de dedesubt porni televizorul. Însă, în loc de buletinul de ştiri, în urechi i se împlântă vocea infatuată a lui Filip Kirkorov. Din două în două minute, fostul gazetar de la Vremea de dimineaţă deschidea uşa toaletei şi o închidea la loc.

La nouă şi patruzeci şi cinci de minute, Matei sună la uşa lui Ivan şi rămăse perplex când în prag ieşi fosta lui nevastă, duhnind a bere, cu Ivan, în spatele ei gol. Matei alergă în sus pe scări. Iată deci unde fugise Irina şi la cine.

Trânti uşa şi se porni spre debara. În timp ce scotea din întuneric un teanc de ziare Vremea de dimineaţă, îi pică fisa că în tot răstimpul ăsta ascultase televizorul său. Cu un morman de Vremea de dimineaţă în braţe, se apropie de budă. Ziar după ziar le făcu  cocoloş, şi le băga în gaură, până când o astupă cu totul.  Se retrase în dormitor. Dar, deodată, de sub patul său se răspândi vocea Iuliei, care anunţă că tânărul ăla nefericit fu scos mort din gura de canal. 

Text aparut pe Moldova.org