vineri, 19 mai 2017

CUCOANA AFRICANĂ DIN ROTTERDAM

de când am văzut-o m-am întrebat oare de ce
și-a ascuns fața în palme și evită
să mă privească sau să se uite la altcineva
dacă nu are poftă să se uite la mine la oricare
numai să se uite la cineva pe când așa
ea stă cu capul întors într-o parte și cu fața în palme ca un
om gata-gata să izbucnească în lacrimi și nu vrea
să privească pe nimeni de parcă
nu ar fi nimeni în preajmă și ea ar fi singură pe lume
și în afară de ea nu ar mai fi nimeni în tot Rotterdamul ăsta
nimeni doar ea și nimeni altcineva și nu e nimic de făcut
cu asta

o cucoană africană într-o cafenea din Rotterdam
cu părul galben ca floarea-soarelui
și cu fața albă
ca spuma valurilor

o prințesă africană pe care am cunoscut-o
la Rotterdam
când eram foarte trist și îmi venea să plâng
în hohote
dar ea nu mă vedea
ea în afară de propriile
palme
nu mai vede pe nimeni altcineva
de parcă dincolo de ele nu ar fi nimic

degetele ei albe sunt ca țepușile unui gard
peste care nu poate să sară nimeni

eu am cunoscut-o dar ea nu m-a cunoscut
eu am văzut-o dar ea nu m-a văzut
eu i-am vorbit dar ea nu mi-a răspuns

ea nu aude nimic decât cum îi bate inima
și cum îi vueiște sângele în palme

o prințesă din Africa
stând picior peste picior
la o masă neagră din colț
la care nimeni nu îndrăznește să se așeze

laptele îi șiroiește pe față
ca niște lacrimi

o prințesă din Africa
pe care eu am cunoscut-o la Rotterdam dar ea
nu m-a cunoscut
și nu mă va cunoaște niciodată
oare chiar niciodată?

e atât de cufundată în tristețea ei
ca zahărul în
alcool

o prințesă din africa pe care am cunoscut-o într-o cafenea
din Rotterdam înainte de a împlini cincizeci de ani
când Vica și Zoe au ieșit împreună
după bere și țigări
și m-au lăsat singur pe această terasă pustie

-Ehehei, chiar și dacă aș lua-o în brațe
nu cred că m-ar vedea

nu cred să existe vreun om în tot Rotterdamul ăsta
care să-i ridice fața din palme și s-o întoarcă spre el
și s-o facă să i se uite în ochi
 în orice caz nu sunt eu ăla

din când în când mai sorb câteo gură de ceai
din când în când îmi mai cade ceva din buzunare
din când în când mă gândesc că oamenii răi sunt ăia care
nu pot fi buni

din când în când ea își adâncește și mai tare fața în palme
ca un bloc cu zece etaje care intră în pământ
și mie îmi vine să deschid ușa și să strig:
-mă fraierilor care dintre voi ați jignit-o pe femeiea asta înnebunitor
de frumoasă dar nu
deschid ușa și nu strig nimic
și mai iau un gât de ceai și mă gândesc la viața mea
în care e musai
din când în când să se întâmple ceva nasol

negresa aia orbitoare
stă pe scaunul de sticlă din colț
cu fața în palme
și „nu de ieri sau alaltăieri stă așa”

seara cade ca o sticlă de bere în cap

Vica și Zoe au deschis ușa
și s-au așezat la masa mea
și ușa a scârțât
Vica și Zoe au venit cu foarte multe beri și țigări
mi-am întors capul
masa aia din colț era goală
 nici urmă de negresă acolo

ea a plecat
de parcă nici nu ar fi fost
 vreodată acolo
și nu ar fi stat o după-amiază întreagă
în aceeastă cafenea la masa aia
goală de sticlă din colț, de la care
s-a sculat când a venit seara

ea a plecat și

deodată am auzit un gâgâit de gâște afară în aer tot mai sus
și am avut impresia că sunetele alea le scotea ea
dar poate am greșit pentru că eram și eu după a nu știu câta sticlă de bere

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu