joi, 18 mai 2017

O PRIVIRE PRINTR-O FEREASTRA ÎNCHISĂ DIN ROTTERDAM

stau în fața unui bloc cu zece etaje de pe strada Mijnsherenlaan și privirile
mi se scurg în sus atrase de o rufă care cade de la un balcon, dar nu  de la balconul ăla de la etajul zece 
unde ar fi trebuit să fiu eu acum ăla e închis și întunecos dar acolo ar fi trebuit să fiu eu acum
 acolo și să mă uit în jos după cămașa asta care cade vertiginos
ca o piatră în apă sau ca speranțele distruse ale cuiva poate chiar ale mele 
când nu mai poți face 
nimic ca să mai repari ceva
nicio fereastră nu se deschide și nu țâșnește vreo mână în stradă ca s-o prindă
nimeni nu încearcă imposibilul așa cum  nimeni nu încearcă 
să oprească vreo mașină pe stradă și ea se părbușește
 la picioarele mele și eu o ridic dar nu știu ce să fac mai departe cu 
ea decât s-o țin în mână cămașa cine știe cui roșie lungă largă udă
nu apare nimeni la fereastră să-și reclame cămașa și nu coboară nimeni după ea și eu o
 mut dintr-o mână în alta și nu știu ce să fac cu ea decât să aștept poate coboară cine știe cine dar nu coboară nimeni și eu mă tot uit în sus sperând să se deschidă barem vreo fereastră dar toate ferestrele alea din blocul ăla cu 10 etaje de pe strada Mijnsherenlaan rămân închise precum rămâne închisă și ușa de la intrare pe care
eu ar fi trebuit s-o deschid și să trec prin ea și să intru în lift și să urc la ultimul etaj, dacă ușa aia
nu ar fi fost închisă,și eu nu aș bate în ea cu cămașa aia udă  

 mă uit în sus spre balconul ăla de la etajul zece unde ar fi trebuit să fiu acum și de unde ar fi trebuit să mă uit în jos și dacă m-aș fi uitat
 ar fi trebuit să văd un om cu un aspect blegos ținând o cămașă udă pe braț și uitându-se în sus
și poate privirile noastre s-ar fi întâlnit,
dar nu a mea e cămașa asta
și eu nu sunt sus cufundat într-un fotoliu la balcon și uitându-mă cu milă la cei care
sunt jos, pentru că un om nu poate fi în două locuri deodată și deseori nici măcar într-un loc
eu sunt jos jos în fața ușii de la intrare în care bat cu mâna liberă sperând să mă audă cineva 
și să-și facă milă și să-mi descuie ușa
așa că eu rămân jos în stradă și mă uit în sus
dar sus nu e nimeni
nici măcar pe strada Mijnsherenlaan din Rotterdam  sus nu e nimeni

și eu nu știu unde ar putea să fie cei care ar fi trebuit să fie sus și nu-mi rămâne nimic altceva
decât să mă așez cu cămașa în mână pe bordură și să-mi cumpăr
liniștea cu o bancnotă de 10 euro

imobilul în care ar fi trebuit să mă retrag ca în burta mamei are ușa încuiată
și eu bat cu pumnii în ușă aia încuiată și mă uit tot timpul în sus

Amir și-a întins mâinile după un porumbel care și-a luat zborul spre hotelul Art, spre râul Maas spre
gara centrală din Rotterdam și spre Moldova aia micuță din care  am venit acum câteva zile

într-o reședință literară
  
Bredli își duce blugii pătați de sânge la spălătorie cu sentimentul că revine acasă

Melisa trece pe alături îngrijorată după o frunză care cade prea devreme din copac

eu stau pe bordură în fața imobilului unde sunt cazat în reședință și care acum e încuiat ca o cetate
o cetate inexpugnabilă în care nimeni nu poate să intre și să iasă la balcon și să se uite de acolo unde îi poftesc mușchii lui
mă uit în sus la fereastra închisă prin care ar fi trebuit să mă uit în jos la stradă
ca un om exclus de la masa bogaților ținut după ușă lăsat în stradă să bată cu pumnii în ușa încuiată cu o cămașă udă pe braț urmărind un porumbel care și-a luat zborul spre Maas în sus
unde nu e nimeni, și mai sus
unde tot nu e nimeni
dar și mai sus sunt  niște rațe care zboară
zboară deasupra imobilului în care ar fi trebuit să fiu  acum zboară deasupra platformei de la intrare pe care s-a culcat Miguel și poliția a venit și l-a ridicat și l-a forțat să se care și el și-a luat tălpășița dar după ce a plecat poliția Miguel a revenit iar pe platformă și s-a culcat, cu pașaportul sub cap
pe platforma din fața imobilului 
unde stau și eu și mă uit în sus spre fereastra aia încuiată și întunecoasă unde ar fi trebuit să mă aflu în aceste clipe și să mă uit în jos fără a-mi mai muta cămașa asta udă de pe un braț pe altul:
dar dacă aș fi acuma sus și m-aș uita pe fereastră sîn jos spre strada 
 Mijnsherenlaan din Rotterdam mă tem că mi s-ar fi putut părea că strada aia e
completamente pustie- strada Mijnsherenlaan din Rotterdam -și că nu se petrece
absolut nimic pe ea.

Dumitru CRUDU

3 comentarii:

  1. Frumos! Ar trebui sa scrii mai des poezie.

    Ecaterina

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Ecaterina! Tu ce mai faci?

    RăspundețiȘtergere
  3. Farmacist in actiune, dar mi-e dor de poezie. Sper sa ma reapuc si eu sa scriu, dupa ce ma mai stabilizez in cariera. Te caut cand ajung in Chisinau. Abia astept!

    RăspundețiȘtergere