Doina ROMAN

Sala de reanimare

A auzit un fel de zgomot în cap

Femeie nemăritată, fără copii deocamdată,

Dar nesătulă de viață.

 Cu prima ocazie, după serviciu

A plecat la spital-

Pe drumul care duce în deal.

Tata-socru-

Era întins, țintuit la pat, respira prin masca de oxigen

Și nici nu mai știu de era conștient...

„-Tată, tată!!!”- Striga de frică,

Fără să înțeleagă că el o aude, dar nu-i poate răspunde.

Păturile goale, albe de lîngă el

Parcă erau în așteptare.

Elena s-a așezat pe unul dintre ele,

Și-a scos vioara, a început să cânte:

„Pluteam în largul zării,

Priveam de sus în jos

Cum valurile mării

Se legănau frumos.”

Apoi, revenindu-și cu o senzație de frig-

De-ți venea să te îmbraci în cojoc,

A părăsit salonul și s-a alăturat oamenilor,

Care coborau drumul din vale:

Vânzătoarea, vecinii, colegii de școală,

Elevii, muncitorii...

Care odată ajunși acasă,

Aud și ei un fel de zgomot în cap.

Doina ROMAN