Rodica GOTCA

***

Casa pustie,

Poarta-ncuiată,

Uşa sprijinind o mătură.

Primul a plecat bunicul Ion;

Aveam 3 ani şi-i duceam apă cu zahăr la căpătâi.

Mama îmi spune că mă speria moartea care-i ciocănea timpanele.

Eu nu țin minte frica,

Doar poveştile;

 iezii călare în spatele lui, lângă fântâna din râpă;

Cuvintele deocheate ce mă ruga să le repet şi de care râdeam amândoi, rostogolindu-ne în scârta de paie.

Bunicul Ion nu se va mai întoarce acasă.

Apoi a plecat tata.

Aveam 6 ani, era seară, iar el avea un ruxac mare în spate.

-          Unde te duci, tată?

-          O să creşti şi o să înțelegi.

Am crescut, am trecut de 20 şi nu-nțeleg nici pe naiba.

Nu l-am văzut 3 ani, ne despărțea un km şi durerea lui şi-a mamei.

Credeam că pleacă în Suedia.

Tata a plecat de-acasă

Şi de ziua mea îmi trimitea cadouri însoțite de bilețele;

Îmi aducea cărți cu poveşti şi portocale.

Tata o să fie singur.

Plecasem şi eu.

Am plâns şi-am aruncat hainele-n geamantane,

Am urcat sofaua pe acoperişul Wolkswagenului verde al soțului

Şi am plecat de-acasă sperând să mă întorc, sperând să nu o doară pe mama şi bunica.

Trag varga dintre saraliile porții,

Dau cuitoarea în lături,

Găsesc cheia, descui, intru

Eu mă întorc acasă cu doi feciori care fac să respire pereții,

Care o fac pe bunica să uite că a plecat bunicul,

Care o fac pe mama să-l ierte pe tata,

Care mă fac pe mine să fiu fericită acasă şi să nu-mi număr absențele.

Acasă ne-ntoarcem toate 3 păsări rănite şi-ntinerim jucându-ne cu David şi Daniel.

Eu mai aştept să vină tata;

Copiii mei îl aşteaptă pe tatăl lor.

Sfidăm drumul în 6 ochi:

Bunicul nu mai vine acasă,

e seară şi e vremea să mergem la culcare.

   Rodica Gotca