Seară literară cu poetul Dumitru Crudu - Ambasada Republicii ...

www.polonia.mfa.md/noutati/514140/

28 nov. 2018 - Seară literară cu poetul Dumitru Crudu ... prezentată publicului cartea sa, intitulată ,,Falsul Dimitrie” în versiunea poloneză ,,Fałszywy Dymitr”.

Originalitatea artei narative în romanele lui Dumitru Crudu

Pag. 128-128

Neghin Alexandrina   Liceul Academiei de Ştiinţe din Moldova   Disponibil în IBN: 1 November, 2018

Descarcă PDF

Teza

Romanul Un american la Chişinău a fost imediat remarcat de critica literară din republică, tratându-l ca roman controversat, ceea ce, în opinia noastră, a provocat cititorul şi i-a trezit un viu interes. Lectura romanului creează impresia că parcurgi un spaţiu al absurdului realităţii aevea, graţie unei permanente peregrinări a personajelor şi, mai ales, a personajului principal, Anton Şleahtiţchii, care e personajul ”rătăcit” în labirintul lumii-haos, în căutarea de sine, în căutarea ”pământului făgăduinţei”.  Tematic, romanele lui D. Crudu vizează realitatea imediată şi sunt dominate de problema tânărului intelectual din diverse zone de activitate, de actualitatea socială şi, uneori, de cea politică. De asemenea, romanul lui D. Crudu ne oferă panoramic o viziune amplă asupra perioadei postcomuniste, accentuând problema crizei individului, mai ales a intelectualului, a crizei eului, anume pentru faptul că se concentrează pe acest eu, pe individul cu calităţile şi defectele sale, irepetabile şi autentice. În cadrul operei, autorul joacă rolul de homo ludens, naraţiunea fiind percepută ca joc interuman şi ca joc de limbaj şi perspective.  Romanul Un american la Chişinău este reprezentativ pentru fracturismul autorului, deoarece se axează, mai ales, pe situaţii individuale şi biografism, relevând faptul că realitatea din spatele textului, adevărul şi, desigur, forţa acesteia, influenţează mult asupra receptorilor şi este mult mai importantă decât plăcerea pur estetică a unei lecturi.  Romanul pune şi problema crizei limbajului, armonia limbajului şi a efectului acestuia fiind atinsă doar prin artificial. Acest aspect este urmărit de autor în romanul său. În majoritatea cazurilor, expresiile inedite pe care le utilizează naratorul, sunt expresii populare, reprezentative pentru cultura şi comportamentul basarabenilor şi producând un efect exotic, mai ales în ceea ce ţine de utilizarea rusismelor.  Autorul foloseşte sub dialectele sau limba rusă (sau georgiană) numai în scopul individualizări personajelor prin modul de a vorbi şi nivelul cultural. Acest efect este convingător prin numărul lor foarte mare în textul romanului, dar şi prin inventivitatea autorului. Ca şi celelalte romane, Un american la Chişinăuse impune, la nivel de artă narativă, prin câteva dintre principalele elemente distincte, cum ar fi: ritmul alert, abrupt; imagini bine conturate; tehnica filmului; efecte de thriller; biografismul; personajele îşi exprimă individualitatea exclusiv prin acţiune; laconismul; aluziile; intertextul etc., care constituie paşaportul artistic individual al romanului.

DESPRE POEZIE

Dumitru CRUDU

Poate că ceea ce am încercat să fac în „Poooooooooate” a fost să încerc să ating limitele stărilor de spirit, să încerc să ajung la rădăcinile fricii, tristeții și disperării, să trăiesc toată intensitatea panicii și s-o transfer în acele poezii frânte, rupte, bâlbâite, pentru ca și literele din acele cuvinte să fie cuprinse de teamă, nu numai eu. Teama față de boală, față de moarte, față de despărțire, frica de-a rămâne singur, frica de precaritate, de necunoscut. Neliniștea că vei începe să fii urât chiar de femeia pe care o iubești. Angoasa că nimic nu se va mai putea schimba și totul va curge doar într-un singur sens. În același timp, poate, acest volum este singura mea carte de poezie de factură fracturistă, scrisă în cheia poeticii fracturiste, limbajul reducându-l doar la reacții și senzații. Toate stările de spirit am încercat să le redau doar prin senzații. Frica, panica, disperarea sau tristețea sunt însă o reacție la ceea ce se petrecea cu mine (cel care vorbea în poezie) și cu ea. O reacție animalică, viscerală, fiziologică la felul în care timpul încerca să ne schimbe și să ne modeleze. Poeziile din această carte le-am și scris într-o perioadă în care am fost mătrășit de la ziarul la care lucram și am rămas pe drumuri, și când nimeni în altă parte nu a mai vrut să mă angajeze; le-am scris într-o perioadă în care am rămas fără casă și trăiam în stradă; într-o perioadă în care ea m-a părăsit și am rămas singur; în niște zile în care nu credeam că ceva se mai poate schimba. De unde și un sentiment acut al apocalipticului. Eu în acele poezii descriam sfârșitul unei lumi în care eu trăisem și căreia i-am supraviețuit într-un mod miraculos, totuși. Sigur am și experimentat. Am vrut ca limbajul nu numai să comunice, dar și să fie parte a acestei apocalipse.

Cum v-am mai spus, timpul este perceput ca o agresiune. Iar toate stările psihice pe care le trăiește personajul din carte sunt rezultatul acestei percepții. Timpul vine ca un bolovan peste el și nu mai știe unde să se ascundă. Ea (femeia de care e îndrăgostit personajul din carte) și timpul fac o alianță și singurul care are de pierdut este el (cel care vorbește în carte). El pierde tot. Posibilitatea devine imposibilitate, iar legătura dintre „eraam„ și „sînt” se rupe. Ceea ce-i mai rămâne personajului din carte e doar limbajul. Pierde tot, pierde șanse, pierde posibilitatea de-a schimba ceva, pierde marea iubire, se pierde pe sine, o pierde pe ea, pierde vise și iluzii, își pierde speranța, pierde nasturi și încrederea în sine. Doar limbajul îi mai rămâne. O cetate, în care s-ar putea retrage, dar și aceasta începe să se fisureze. Se frânge ceva chiar și în interiorul cuvintelor. Și atunci deznădejdea devine totală. Iar întrebarea e cum îi mai poți supraviețui. Personajul meu din carte reușește chiar să aibă, uneori, și niște mici bucurii. Adevărat, sursele lor sunt de natură exterioară.

Emoțiile. Asta m-a interesant cel mai mult. Să transmit o plenitudine sau o intensitate a emoțiilor. E ca și cum un om ar bea pahar după pahar și nu s-ar mai opri. Sau ar fuma țigară după țigară, fără șir. Personajul din carte trăiește niște emoții de o intensitate maximă, parcă încercând în acest fel să se opună ireversibilității timpului. Viața sa capătă sens doar când aceste sentimente devin excesive, prea pline, abundente, debordante, când dau peste margini. Între el și ea se pun doar asemenea emoții și e normal că acestea nu pot exista prea mult și se sparg în mii de cioburi. Iar limbajul devine cimitirul lor.

Poooooooooate este singurul lucru care mai contează în această lume. Poooooooooate este ceea ce-i mai conferă sens. Poooooooooate este motivul pentru care personajul din carte nu-și iese din minți și nu-și trage un glonț în ceafă. Poooooooooate este ceea ce-l face să supraviețuiască disperării și fricii. Dar ce este acest pooooooooooate? Un mod de-a relativiza lumea și de-a crede că ceea ce ni se întâmplă nu e univoc și ireversibil? Și în viață ni se întâmplă uneori câte ceva foarte nasol care ne aduce pe culmile disperării și ni se pare că mai rău de atât nu mai are cum să fie, dar, peste ani, putem avea surpriza să descoperim că ceea ce ni s-a părut a fi rău la un moment dat, nu e deloc nașpa, ba chiar dimpotrivă. Totul e să te uiți la lucruri și dintr-o altă perspectivă. Să le vezi și într-o altă lumină. Dispare poooooooooate atunci când agresiunea ia amploare și apare când începi să-i faci față.