Prima însemnare, în timp ce citeam lucrarea, a fost pe marginea capitolului 28 iunie 1947.
Și am gândit așa:
Dacă mai găsesc încă măcar câteva capitole de aceeași intensitate, apoi Jos pălăria!
Au urmat 48, 49, 51… Și nu mai aveam atâtea pălării ca să le scot din cap. Am descoperit un nou Dumitru Crudu.
O lucrare foarte bine oxigenată. Cu multă viață în ea. Nu cuvinte, ci țesut viu.
Alăptarea în timpul parastasului, la care se discuta mai mult despre politică, decât despre răposat, a fost (pentru mine) unul din momentele puternice și plastice ale cărții.
"Dar să știți că numai noi suntem de vină că le-a permis unor oameni ca Iosif Cosminovici să pună mâna pe putere, conchise Lenuța și țipă, pentru că Loreta o mușcă de sfârc."
Mi-a plăcut ideea cu Liceul Eugen Cioclea 
Felicitări pentru lucrare, Dumitru Crudu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu