După ce și-a pierdut toate manuscrisele, Hemingway povestește în una din cărțile sale - în SĂRBĂTOAREA DE NEUITAT -cum s-a reapucat iar de scris, când nu mai credea că se va mai reapuca vreodată de scris: „ făceam schi în primăvara aceea împreună cu Hadley, dar fusesem nevoit s-o las singură și să-mi înterup vacanța ca să plec în regiunea Rinului, trimis de un ziar...” unde
a descoperit povestea unui bătrân care s-a spânzurat.
A scris o povestire despre asta, dar fără să arate că „bătrânul se spânzurase”, așa cum de fapt se întâmplase în realitate. Nu arătase asta.
Hemingway omise asta:
„Această omisiune rezulta din noua mea teorie, și anume că poți omite orice dintr-o povestire, cu condiția s-o faci în mod conștient, dacă prin omisiune povestirea produce o impresie mai puternică asupra cititorilor, făcându-i să bănuiască mai mult decât au înțeles...”
Propunerea mea e să scriem POEZII sau POVESTIRI
în care să utilizăm tehnica omisiunii, să omitem tocmai lucrurile cele mai importante, pe care cititorii să le poată însă bănui că s-au întâmplat, dar să nu le spunem că s-au întâmplat.
Să scriem o POEZIE ( sau o povestire) CU GOLURI. Sau cu omisiuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu