Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă.

Copyright: Ecaterina Ștefan

 

(t)iranul.

Doamne, numai tu stii ce e cu adevarat in capul meu si in adancurile inimii mele, acolo unde eu nu am avut niciodata acces nici macar atunci cand am fost nespus de fericit. Doamne cand mi-a fost greu eu nu am avut cu cine sa vorbesc, cand am vrut sa sun pe cineva mi-am dat seama ca e weekend sau sunt zile de sarbatori sau e deja noua seara si nu se cade sa deranjez pe cineva in momentele alea la telefon si nu am deranjat pe nimeni. Doamne numai pe tine am indraznit sa te deranjez pe la patru noaptea si ti-am spus ce aveam pe suflet, desi era o ora atat de tarzie, o ora la care oamenii dorm si nu isi plang de mila. Doamne, numai tie ti-am vorbit fara sa ma tem ca sunt penibil si ca spun prostii sau ca ai sa ma intrerupi la jumatate de cuvant, plictisit si nervos si suparat ca iti fur din timp si ca iti pierzi vremea degeaba cu mine. Doamne, tu pana si de sarbatori m-ai ascultat.

In casa e atat de frig ca ies afara sa ma incalzesc.

Doamne, azi am auzit goarnele depresiei și disperării răsunând peste tot în lume, iar glasul speranței a amuțit undeva în adâncul meu, adânc în adâncul meu, undeva, nu știu unde, unde, unde, undeva în adâncul meu, unde numai cei care cred cu adevărat în tine îl pot auzi, și îl aud, îl aud peste tot în lume, numai eu nu-l aud, sfâșiat de câinii deznădejdii, sfâșiat de gândul că poate mai bine ar fi să-mi trag un glonț în tâmplă, și asta cu trei zile înainte de înviere. Pe tine te-au bătut în cuie dar tu ai făcut din acele cuie lumânări, lumânări pe care noi le aprindem și ne rugăm ție ca să ne ajuți, ca să mă ajuți, Doamne, Te rog, ajută-mă, Doamne, spun în capul meu și știu că numai tu mă poți auzi, că mă auzi, că m-ai auzit, tu mă auzi, Doamne, dar eu sunt surd, Doamne, Nu-i crede pe cei care mă vorbesc de rău, am greșit, dar eu nu sunt un om rău, Doamne, crede-mă, și fă să tacă goarnele deznădejdii și ale depresiei. Eu nu am să-mi trag un glonț în cap. Eu nu o să mă arunc sub o mașină. În loc de toate astea, o să-mi aprind o lumânare și o să te rog să-mi ierți păcatele mele. Nu vreau să judec pe nimeni. Tu ești pe cruce și eu nu vreau să cred că ai murit. Crucea năclăită de sângele tău. Găurile cuielor din trupul tău prin care mă uit la ce se întâmplă în oraș și la ce mai uneltesc dușmanii surorii mele. Tu ești pe cruce și goarnele deznădejdii și depresiei și disperării și spaimei și terorii și groazei urlă prin oraș. Mii de gorniști. Sute de mii de gorniști. Milioane de gorniști forfotind în jurul tău, al meu, al nostru, al tuturor. Nu vom surzi. Nu ne vor lua mințile. Nu ne vor face să ne smulgem părul din cap. Picăturile de sânge- din sângele tău- se transformă în vin și noi stăm sub crucea ta și îl adunăm în pocale și îl bem. Nimeni nu o să ne facă niciodată să ne îndoim că tu nu vei învia. Tu vei învia. Trebuie să sperăm. Să sperăm cu adevărat . Să sperăm din tot sufletul. Să sperăm cu toată ființa noastră și tu vei învia. Să sperăm cu toate zilele pe care le-am trăit până acum și cu toate rudele pe care le avem. Să sperăm cu toți porii sufletului nostru. Cu toate firele de păr din cap. Cu sângele scurgându-se din tine pe care-l strângem în pahare și îl bem. Tu vei învia Doamne. Eu cred în asta. Noi credem în asta. Dacă nu azi, atunci mâine, dacă nu mâine atunci poimâine. Dar vei învia. Mai trebuie să așteptăm puțin. Cei care nu cred și-au pus deja capăt zilelor, s-au îmbătat, s-au dus în bordeluri, fac orgii. Noi n-o să ne aruncăm sub mașini. Noi credem că tu vei învia. Noi nu ne-am pierdut speranța. Încă puțin și o să vedem cum amuțesc goarnele deznădejdii, cum tu cobori de pe crude, vii spre noi, noi venim după tine, ca niște nou-născuți după mamele lor. Eu am început din nou să sper, Doamne, cu toate că tu încă mai zaci pe cruce, străpuns de cuie. Eu cred și sper, Doamne!!!

un prieten ma suna nu ca sa-mi spuna ca mi-a citit cartea, ci ca a citit o cronica rea despre ea.

 mi-am ridicat capul spre cerul de deasupra mea si m-am simtit atat de singur.

Augustina VISAN

 Sunt fata care a scris o carte fără să își de-a seama că scrie o carte, fără să știe ce însemnă poezie, fără a cunoaște tipurile de rima și a scris vers alb pentru că asa este la modă.

Sunt fata care m-am căsătorit cu forța dar trăiesc din dragoste, au trecut 6 luni de la căsătorie și m-am îndrăgostit. Sunt fata care a purtat 3 luni sub inimă un făt mort. Sunt fata care se gândește cum o să trăiască mai departe fără tata-l ei care este bolnav, dar nu are curaj să îl sune să-l întrebe care sunt rezultatele analizelor. Sunt fata care își bate sora, mai tare decât mama o bătea pe ea, Sunt fata care are două răni de 6 centimetri pe stomac și nu mănâncă pentru a nu se îngrășa. Da, sunt fata care a scris o carte.

 

Cartea lui Dumitru este exact cum e numele lui: una foarte, foarte crudă. O carte ce vorbește nu doar despre ce se întâmplă în Ucraina de un an încoace, ci și despre războiul din 1992, de la granița Moldovei, despre deportările pe care rușii le-au făcut în Moldova în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. E o carte despre lumi care se prăbușesc, despre întâmplările cumplite prin care trec aceste lumi, dintre care una e chiar lângă noi, în imediata noastră apropiere. Sunt lumi populate și cu oameni care se transformă în animale, din care lipsește memoria, afectivitatea, în care viața nu mai contează. În război devii un animal al cărui gând e să-l omoare pe celălalt. E teroarea în care se trăiește acolo și despre care Dumitru Crudu scrie cu o intensitate greu de suportat. Nu e o carte comodă, nu așteptați să fie o lectură de plăcere, dar tocmai asta îi dă forță. Citiți-o, o să vedeți un prozator de prima mână.

                                                                                   Robert Șerban

Cristina DICUSAR

 

Arhitecturi interioare

 

pun filmul pe pauză

şi-mi amintesc de casa pe care mi-ai

construit-o (când eram mică) din piese mari

de LEGO

am trăit în ea o săptămână, în

casa aceea cu pereții roşii şi verzi şi albaştri

fără paturi şi scaune

 

am trăit în ea şi când

eram înlăuntrul ei, te vedeam pe tine

gătind în şorț şi batic

 

într-o zi, dintr-un orgoliu copilăresc,

am vrut să refac casa

după chip şi asemănare

piesă cu piesă o destrămam şi mi se

părea că țin minte arhitectura ei interioară

 

când am ajuns la ultima piesă

am început imediat reconstrucția

 

de trei ori

am construit

trei case diferite

care nu erau

tu

 

(tu

inima mea cu pereții roşii

şi verzi

şi albaştri

fără paturi şi scaune

am trăit în ea şi când

eram înlăuntrul ei te vedeam pe tine

gătind în şorț şi batic)

Buzunarul (R.A.I.)

 Să mai fi avut cam zece pași 

până acasă

când a băgat mâna în buzunar

și pe dată s-a întunecat

și a căzut ca trăznit. 

Au ieșit vecinii

l-au adunat de pe stradă

l-au dus acasă și 

l-au depus direct pe masă

în camera cea mai bună. 

 În vremuri de restriște, unii scriitori aleg să înfrunte realitatea, înfățișând-o în operele lor, iar alții să fugă de ea, în istorie, în copilărie, în trecut sau pe niște insule pustii, luând și cititorii cu ei. Exemplele care îmi vin acum în minte sunt Doctor Jivago de Pasternak, pentru prima categorie de scriitori, și Matei Iliescu de Radu Petrescu, pentru a doua. Sunt însă foarte multe. Să zicem, Steaua fără nume și ...poate, continuați dumneavoastră

Curaj (Adelina Labic)

 sunt același copil

care învață

în fiecare dimineață

să-și spună rugăciunea

să se spele pe dinții

care se clatină

să zică bună

pisoiului orb

să numere banii

pentru ca să ajungă

pe insula

unde se adună toți cei

care învață

în fiecare dimineață

să-și spună rugăciunea

să se spele pe dinții

care se clatină

să zică bună

pisoilor orbi

 

Cris Bujor

ptrdoeSonsmc8i80h3a8h1chilu2c3mf3giu3gluf1gt166071lcn86423g2  · 

Ca o căldare de apă rece când și așa deam' economisești gazul. Așa a venit peste mine Dumitru Crudu cu „Ora 5 și 7 minute”.

Ce m-a fascinat este capacitatea autorului de a nu-ți da nimic în afară de realitate. Ea este pur și simplu. Fără adjective. Fără opinii. Nu-ți bagă pe gât emoțiile împreună cu ea. Iaca, poftim, na-ți, simte ce vrei! Magia constă în faptul că autorul o face conștient, iar tu te trezești liber să simți ce vrei. E ca atunci când ieși desculț în zăpadă - te taie până-n creier, dar îți place.