SCHIMBARE de ora
Urmatoarea sedinta a atelierului >Vlad Iovita< va avea loc joi, la ora unsprezece. Sedinta ii va fi consacrata poetei si prozatoarei Ecaterina Bargan.
marți, 3 ianuarie 2012
Poezie în stradă.
Aşa, dragii mei, evenimentul "Poezie în stradă" e planificat pentru joi. Cine vrea să participe şi să dăruiască o poezie preferată sau mai multe trecătorilor, vă aştept joi la 14:00 în faţa la Biblioteca B.P. Haşdeu. După ce ne adunăm cu foiţele, plicurile, sau pe ce vreţi voi să scrieţi poeziile, în mâini, ne pornim de-a lungul Bulevardului lui Ştefan cel Mare.
Ideea mea iniţială era să aducem poeme de-ale tinerilor poeţi, cunoscuţi în lumea literară dar nu şi în afara ei. Dar, până la urmă vă ofer libertatea de a aduce ce vreţi voi. Eu voi lua numai poeziile de-ale tinerilor, debutaţi şi nedebutaţi încă.Şi voi aduce plicuri pentru toate textele aduse de voi.
Pictorii anului
(Timpul.md )
Cezara Kolesnik, tulburătoare
Expoziţiile pe care le-a avut, în acest an, pictoriţa basarabeană în mai multe galerii prestigioase din Europa i-au reconfirmat faima europeană. Impresionează mai ales portretele de copii, realizate într-o cheie minimalistă. Tablourile în care se succed chipuri de fetiţe sau de băieţaşi cu priviri sfredelitoare sunt printre cele mai viguroase şi mai originale pe care le-am văzut în acest an. Şi nu e vorba doar de neoexpresionism, ci de ceva mai mult, o anume îngrijorare faţă de copiii sărmani şi necăjiţi. Cezara Kolesnik e unul dintre cei mai tulburători pictori basarabeni de azi!
Ştefan Coman, emoţionant
Cele mai răscolitoare tablouri ale lui Ştefan Coman sunt cele făcute sub cerul liber. De departe, unul dintre cele mai reuşite e cel care redă povestea unui bouţ care face eforturi disperate de a urca o coastă abruptă. Încă se află în partea cealaltă a pantei şi nu se ştie dacă va reuşi sau nu să treacă dealul. În faţa sa se află un stâlp de înaltă tensiune şi nimic mai mult. E pustiu în jur... Acest tablou poate fi o parabolă foarte sugestivă a tranziţiei basarabene. Iar tulburătorul cer pe care-l surprinde Ştefan Coman e un cer basarabean sută la sută. Cu asemenea privelişti emoţionante, Ştefan Coman devine unul dintre cei mai importanţi pictori basarabeni de astăzi.
(Timpul.md )
Cezara Kolesnik, tulburătoare
Expoziţiile pe care le-a avut, în acest an, pictoriţa basarabeană în mai multe galerii prestigioase din Europa i-au reconfirmat faima europeană. Impresionează mai ales portretele de copii, realizate într-o cheie minimalistă. Tablourile în care se succed chipuri de fetiţe sau de băieţaşi cu priviri sfredelitoare sunt printre cele mai viguroase şi mai originale pe care le-am văzut în acest an. Şi nu e vorba doar de neoexpresionism, ci de ceva mai mult, o anume îngrijorare faţă de copiii sărmani şi necăjiţi. Cezara Kolesnik e unul dintre cei mai tulburători pictori basarabeni de azi!
Ştefan Coman, emoţionant
Cele mai răscolitoare tablouri ale lui Ştefan Coman sunt cele făcute sub cerul liber. De departe, unul dintre cele mai reuşite e cel care redă povestea unui bouţ care face eforturi disperate de a urca o coastă abruptă. Încă se află în partea cealaltă a pantei şi nu se ştie dacă va reuşi sau nu să treacă dealul. În faţa sa se află un stâlp de înaltă tensiune şi nimic mai mult. E pustiu în jur... Acest tablou poate fi o parabolă foarte sugestivă a tranziţiei basarabene. Iar tulburătorul cer pe care-l surprinde Ştefan Coman e un cer basarabean sută la sută. Cu asemenea privelişti emoţionante, Ştefan Coman devine unul dintre cei mai importanţi pictori basarabeni de astăzi.
* Cărţile anului 2011 (TIMPUL)
În gura foametei, Alexei Vakulovski
Fără a fi o antologie a monstruozităţilor care s-au întâmplat în timpul genocidului din 1946, cartea lui Alexei Vakulovski arată că despre foamete se poate vorbi şi altfel. Ceea ce l-a interesat pe autor a fost să arate cum s-au comportat oamenii în vremea acelei catastrofe îngrozitoare, şi nu fel de fel de grozăvii. Provocându-i pe consătenii săi să se mărturisească, regretatul profesor de literatura română a creat un roman documentar în stilul prozei nonficţionale americane, în care miza nu a fost reconstituirea fenomenului, ci a impactului pe care acesta l-a avut asupra firii oamenilor. Anume accentul asupra relaţiilor dintre oameni face ca În gura foametei să fie una dintre cele mai mari creaţii literare documentare din Basarabia. (D.C.)
Nu mă tentează, Anatol Moraru
Dintre toţi scriitorii basarabeni contemporani, prozatorul Anatol Moraru îmi place cel mai mult. Calităţile stilistice, umorul şi fondul livresc ale scrisului său (de negăsit, într-o asemenea combinaţie şi de un asemenea rafinament, la nici un alt prozator basarabean, indiferent de generaţie) îl apropie de liga unor scriitori precum Costache Olăreanu, Ioan Groşan sau Răzvan Petrescu. (…) Nici aceste treisprezece povestiri nu au propriu-zis un subiect anume, pornesc de la nişte pretexte existenţiale, decupează şi se dezvoltă stilistic tot în jurul unor scene şi situaţii banale, par de-a dreptul nişte anecdote extinse, uneori cu final neaşteptat, care prin adaosul de straturi (gesturi, replici, detalii) reuşesc să sugereze, aproape de fiecare dată, dimensiunea tragicomică a existenţei. (Marius Chivu)
Generalizând, îndrăznim să afirmăm că acest volum se înscrie destul de bine în lista cărţilor de beletristică semnate de Anatol Moraru (or, din câte vedem, mai ales cu ultima creează o subtilă asonanţă chiar la nivel de numărul cuvintelor ce alcătuiesc titlul-3), marcând o creştere în plan cantitativ şi calitativ a scrierii, pe lângă o descoperire continuă a dimensiunilor sale creatoare. (Virgil Botnaru)
„Ţesut viu, 10 x 10”, Emilian Galaicu-Păun
Ţesut viu, 10 x 10 este o biografie (încă una) a noastră, a ţării (a ţărilor!) noastre, a unei societăţi şi a unui copil (un bildungsroman), din ultimele câteva decenii. Dar e şi istoria scrierii acestei istorii. Autodescriindu-se, cartea e şi viaţa/realitatea, dar e şi scena pe care se joacă aceasta. Într-un fel, în povestea de dragoste se sublimează istoria seducerii unei Cititoare de către un Narator. (Mircea V. Ciobanu)
Ţesut viu, 10 x 10 este cel de-al doilea roman al lui Emilian Galaicu-Păun, după ce a debutat în proză cu Gesturi. Trilogia nimicului. Noul roman este unul tipic postmodernist. Personajele nu au nume, ci doar iniţiale. Romanul nu are un subiect anume, dar poate fi citit şi ca un roman al formării sau, mai bine zis, al eliberării de sub tirania tatălui şi a sistemului comunist, iar această eliberare se produce prin intermediul erosului şi limbajului, care şi reprezintă ţesătura romanului. (D. C.)
Student la Chişinău, Mihail Vakulovski
Student la Chişinău este primul rockman din trilogia Tovarăşi de cameră. O trilogie prin care trece Prutul odată cu anii de ucenicie ai studentului Hai - anii marilor schimbări social-politice din estul Europei, cu efectele lor imprevizibile, supuse capriciilor istoriei. Amestecul de umor, ironie si realitate brută, neîndurătoare - uneori lipsit de pudoare, dar niciodată gratuit - descrie rostogolirea acestui rockman colţuros peste graniţele de cuvinte şi forţa lui subtilă de celebrare a vieţii. Un anti-bildungsroman existenţial, de o sinceritate dezarmantă, scris într-un limbaj viu, autentic, cu elemente de roman epistolar, realist, istoric, naturalist, despre o lume plină de forţă şi culoare. (Editura „Cartea Românească”)
Încă de la Student la Chişinău, M. Vakulovski pare a fi martorul ideal al generaţiei pe care o reprezintă. Aştept cu interes nedisimulat celelalte două „bucăţi” ale trilogiei, cu presimţirea că Tovarăşi de cameră va fi romanul-epopee al unei generaţii basarabene ce a impresionat prin curajul ei de a se exprima cu un curaj şi o sinceritate nebune, potrivite timpului pe care-l trăim. (Cristian Robu Corcan)
Cântecul mării, Oleg Serebrian
„Istoricul, geopoliticianul, politicianul şi actualul ambasador al RM la Paris, după cărţile „Politică şi geopolitică”, „Politosfera”, „Despre geopolitică”, debutează ca romancier. Romanul a fost început la 17 februarie 2008 în Vijnicioara, încheiat la 17 iunie 2011 la Paris. A apărut în colecţia „Rotonda”. Este plin de date şi cifre istorice. Autorul a studiat până şi timpul meteo din acea perioadă. Este o enciclopedie istorică şi socială a acelor vremi”. (Gheorghe Erizanu)
601 sau Valiza cu busole, Doina Postolachi
601 sau Valiza cu busole e... un roman al capcanelor identităţii, construit în cheie confesivă şi (probabil) autobiografică, naratoarea fiind o (perpetuă) studentă din R. Moldova la Bucureşti. Întreaga construcţie narativă nu e determinată de o logică cauzală sau temporală, ci doar de faptul că evenimentele sunt trăite de către naratoare, care îşi codifică experienţele şi căutările prin prisma „blestemului de a fi basarabeancă”. Blestemul doare, drama geopolitică e interiorizată fără rest şi trăită incredibil de intens. (Comunicatul Editurii „Arc”)
O sută cincizeci de mii la peluze, Diana Iepure
Poezii ca nişte scrisorele sau file de jurnal simulat adolescentin. Cele mai bune mostre, şlefuite şi frizate exact cât să nu pară prea aranjate, sunt parcă inspirate de noua sinceritate sau, şi mai bine, de experienţele holistice, intime ale performantismului. Diana Iepure este valoroasă pentru că reuşeşte să scape influenţelor. Uneori, e bine ca poeţii să stea mai mult în casă, să cânte la pian, să vadă cât mai rar alţi poeţi. (Felix Nicolau)
Covoare moldoveneşti. 16 tineri scriitori basarabeni
Covoarele… e o antologie de proză în care intră cei mai tineri scriitori basarabeni, unii dintre ei încă elevi de liceu sau studenţi. Lansările antologiei au demonstrat că povestirile din carte au priză la public. Cititorii le gustă şi le apreciază. Şi mai demonstrează un lucru: că în Republica Moldova a apărut o nouă promoţie de prozatori. Oare ăştia sunt noii barbari? Eu sper că da. (D. C.)
Cântece de la şase, Ecaterina Bargan
Poezia Ecaterinei Bargan e construită din gesturi şi evaluarea gesturilor. Fricile sunt ascunse de un şiret sau de bretonul dat de pe frunte. Există o raportare directă la un tu. Poezia e indiscutabil de dragoste. Dincolo sunt ceilalţi, dar nu în opoziţie - cum e în poezia Ruxandrei Novac. Ceilalţi intră în decor, ajută decorul să se mişte. Atunci când apar - întind sârme, inundă străzile sau pur şi simplu fac parte dintr-o întâmplare. (Moni Stănilă)
Tărâmul lui Saşa Kozak, Iulian Ciocan
„Tărâmul lui Saşa Kozak” e un ciob din fostul imperiu sovietic, dar şi o supravieţuire ciudată a lumii româneşti tradiţionale, în anii nebuni ai tranziţiei fără sfârşit din R. Moldova. Bine scris, bine structurat, cu personaje memorabile, explorând o lume ignorată până acum de prozatorii noştri, romanul lui Iulian Ciocan are toate datele pentru a face o carieră internaţională. (Alexandru Muşina)
Chişinăul din amintire, Iurie Colesnic
„Un monument (e vorba despre monumentul lui Stalin) despre care s-a uitat cu desăvârşire şi pe bună dreptate. A fost un călău care a adus doar nenorociri poporului din Basarabia. De fapt, eu l-aş fi păstrat şi aş fi deschis cu el un muzeu al călăilor poporului nostru”. Acesta e un mic fragment din cartea lui Iurie Colesnic, dar asemenea pasaje întâlneşti la fiecare pas. E o carte ce reînvie un trecut uitat pe nedrept. E o carte tulburătoare despre istoria noastră literară.
Centrul istoric al Chişinăului la începutul secolului al XXI-lea. Repertoriul monumentelor de arhitectură, Boris Gangal, Tamara Nesterova
Albumul conţine toate monumentele de arhitectură locală şi naţională ale capitalei, în jur de 974 ca număr, toate având şi imagini foto sau grafice.
În gura foametei, Alexei Vakulovski
Fără a fi o antologie a monstruozităţilor care s-au întâmplat în timpul genocidului din 1946, cartea lui Alexei Vakulovski arată că despre foamete se poate vorbi şi altfel. Ceea ce l-a interesat pe autor a fost să arate cum s-au comportat oamenii în vremea acelei catastrofe îngrozitoare, şi nu fel de fel de grozăvii. Provocându-i pe consătenii săi să se mărturisească, regretatul profesor de literatura română a creat un roman documentar în stilul prozei nonficţionale americane, în care miza nu a fost reconstituirea fenomenului, ci a impactului pe care acesta l-a avut asupra firii oamenilor. Anume accentul asupra relaţiilor dintre oameni face ca În gura foametei să fie una dintre cele mai mari creaţii literare documentare din Basarabia. (D.C.)
Nu mă tentează, Anatol Moraru
Dintre toţi scriitorii basarabeni contemporani, prozatorul Anatol Moraru îmi place cel mai mult. Calităţile stilistice, umorul şi fondul livresc ale scrisului său (de negăsit, într-o asemenea combinaţie şi de un asemenea rafinament, la nici un alt prozator basarabean, indiferent de generaţie) îl apropie de liga unor scriitori precum Costache Olăreanu, Ioan Groşan sau Răzvan Petrescu. (…) Nici aceste treisprezece povestiri nu au propriu-zis un subiect anume, pornesc de la nişte pretexte existenţiale, decupează şi se dezvoltă stilistic tot în jurul unor scene şi situaţii banale, par de-a dreptul nişte anecdote extinse, uneori cu final neaşteptat, care prin adaosul de straturi (gesturi, replici, detalii) reuşesc să sugereze, aproape de fiecare dată, dimensiunea tragicomică a existenţei. (Marius Chivu)
Generalizând, îndrăznim să afirmăm că acest volum se înscrie destul de bine în lista cărţilor de beletristică semnate de Anatol Moraru (or, din câte vedem, mai ales cu ultima creează o subtilă asonanţă chiar la nivel de numărul cuvintelor ce alcătuiesc titlul-3), marcând o creştere în plan cantitativ şi calitativ a scrierii, pe lângă o descoperire continuă a dimensiunilor sale creatoare. (Virgil Botnaru)
„Ţesut viu, 10 x 10”, Emilian Galaicu-Păun
Ţesut viu, 10 x 10 este o biografie (încă una) a noastră, a ţării (a ţărilor!) noastre, a unei societăţi şi a unui copil (un bildungsroman), din ultimele câteva decenii. Dar e şi istoria scrierii acestei istorii. Autodescriindu-se, cartea e şi viaţa/realitatea, dar e şi scena pe care se joacă aceasta. Într-un fel, în povestea de dragoste se sublimează istoria seducerii unei Cititoare de către un Narator. (Mircea V. Ciobanu)
Ţesut viu, 10 x 10 este cel de-al doilea roman al lui Emilian Galaicu-Păun, după ce a debutat în proză cu Gesturi. Trilogia nimicului. Noul roman este unul tipic postmodernist. Personajele nu au nume, ci doar iniţiale. Romanul nu are un subiect anume, dar poate fi citit şi ca un roman al formării sau, mai bine zis, al eliberării de sub tirania tatălui şi a sistemului comunist, iar această eliberare se produce prin intermediul erosului şi limbajului, care şi reprezintă ţesătura romanului. (D. C.)
Student la Chişinău, Mihail Vakulovski
Student la Chişinău este primul rockman din trilogia Tovarăşi de cameră. O trilogie prin care trece Prutul odată cu anii de ucenicie ai studentului Hai - anii marilor schimbări social-politice din estul Europei, cu efectele lor imprevizibile, supuse capriciilor istoriei. Amestecul de umor, ironie si realitate brută, neîndurătoare - uneori lipsit de pudoare, dar niciodată gratuit - descrie rostogolirea acestui rockman colţuros peste graniţele de cuvinte şi forţa lui subtilă de celebrare a vieţii. Un anti-bildungsroman existenţial, de o sinceritate dezarmantă, scris într-un limbaj viu, autentic, cu elemente de roman epistolar, realist, istoric, naturalist, despre o lume plină de forţă şi culoare. (Editura „Cartea Românească”)
Încă de la Student la Chişinău, M. Vakulovski pare a fi martorul ideal al generaţiei pe care o reprezintă. Aştept cu interes nedisimulat celelalte două „bucăţi” ale trilogiei, cu presimţirea că Tovarăşi de cameră va fi romanul-epopee al unei generaţii basarabene ce a impresionat prin curajul ei de a se exprima cu un curaj şi o sinceritate nebune, potrivite timpului pe care-l trăim. (Cristian Robu Corcan)
Cântecul mării, Oleg Serebrian
„Istoricul, geopoliticianul, politicianul şi actualul ambasador al RM la Paris, după cărţile „Politică şi geopolitică”, „Politosfera”, „Despre geopolitică”, debutează ca romancier. Romanul a fost început la 17 februarie 2008 în Vijnicioara, încheiat la 17 iunie 2011 la Paris. A apărut în colecţia „Rotonda”. Este plin de date şi cifre istorice. Autorul a studiat până şi timpul meteo din acea perioadă. Este o enciclopedie istorică şi socială a acelor vremi”. (Gheorghe Erizanu)
601 sau Valiza cu busole, Doina Postolachi
601 sau Valiza cu busole e... un roman al capcanelor identităţii, construit în cheie confesivă şi (probabil) autobiografică, naratoarea fiind o (perpetuă) studentă din R. Moldova la Bucureşti. Întreaga construcţie narativă nu e determinată de o logică cauzală sau temporală, ci doar de faptul că evenimentele sunt trăite de către naratoare, care îşi codifică experienţele şi căutările prin prisma „blestemului de a fi basarabeancă”. Blestemul doare, drama geopolitică e interiorizată fără rest şi trăită incredibil de intens. (Comunicatul Editurii „Arc”)
O sută cincizeci de mii la peluze, Diana Iepure
Poezii ca nişte scrisorele sau file de jurnal simulat adolescentin. Cele mai bune mostre, şlefuite şi frizate exact cât să nu pară prea aranjate, sunt parcă inspirate de noua sinceritate sau, şi mai bine, de experienţele holistice, intime ale performantismului. Diana Iepure este valoroasă pentru că reuşeşte să scape influenţelor. Uneori, e bine ca poeţii să stea mai mult în casă, să cânte la pian, să vadă cât mai rar alţi poeţi. (Felix Nicolau)
Covoare moldoveneşti. 16 tineri scriitori basarabeni
Covoarele… e o antologie de proză în care intră cei mai tineri scriitori basarabeni, unii dintre ei încă elevi de liceu sau studenţi. Lansările antologiei au demonstrat că povestirile din carte au priză la public. Cititorii le gustă şi le apreciază. Şi mai demonstrează un lucru: că în Republica Moldova a apărut o nouă promoţie de prozatori. Oare ăştia sunt noii barbari? Eu sper că da. (D. C.)
Cântece de la şase, Ecaterina Bargan
Poezia Ecaterinei Bargan e construită din gesturi şi evaluarea gesturilor. Fricile sunt ascunse de un şiret sau de bretonul dat de pe frunte. Există o raportare directă la un tu. Poezia e indiscutabil de dragoste. Dincolo sunt ceilalţi, dar nu în opoziţie - cum e în poezia Ruxandrei Novac. Ceilalţi intră în decor, ajută decorul să se mişte. Atunci când apar - întind sârme, inundă străzile sau pur şi simplu fac parte dintr-o întâmplare. (Moni Stănilă)
Tărâmul lui Saşa Kozak, Iulian Ciocan
„Tărâmul lui Saşa Kozak” e un ciob din fostul imperiu sovietic, dar şi o supravieţuire ciudată a lumii româneşti tradiţionale, în anii nebuni ai tranziţiei fără sfârşit din R. Moldova. Bine scris, bine structurat, cu personaje memorabile, explorând o lume ignorată până acum de prozatorii noştri, romanul lui Iulian Ciocan are toate datele pentru a face o carieră internaţională. (Alexandru Muşina)
Chişinăul din amintire, Iurie Colesnic
„Un monument (e vorba despre monumentul lui Stalin) despre care s-a uitat cu desăvârşire şi pe bună dreptate. A fost un călău care a adus doar nenorociri poporului din Basarabia. De fapt, eu l-aş fi păstrat şi aş fi deschis cu el un muzeu al călăilor poporului nostru”. Acesta e un mic fragment din cartea lui Iurie Colesnic, dar asemenea pasaje întâlneşti la fiecare pas. E o carte ce reînvie un trecut uitat pe nedrept. E o carte tulburătoare despre istoria noastră literară.
Centrul istoric al Chişinăului la începutul secolului al XXI-lea. Repertoriul monumentelor de arhitectură, Boris Gangal, Tamara Nesterova
Albumul conţine toate monumentele de arhitectură locală şi naţională ale capitalei, în jur de 974 ca număr, toate având şi imagini foto sau grafice.
Dumitru Crudu
Patru sticle de ulei şi o maşină care cară lapte
Mi-am trântit paltonul pe mine şi am traversat, în vârful picioarelor, holul. Dar ea, brusc, răsări în faţa mea şi mă înşfăcă de braţ. Mă încleştă strâns-strâns, privindu-mă ţintă.
-Unde te duci?
-După ulei, i-am răspuns şi am încercat să mă smulg din strânsoarea degetelor ei îngheţate. Însă n-am reuşit. Dar nu am reuşit pentru că ea nu-mi dădea drumul. Unghiile ei îmi sfârtecau pielea.
-Sigur, după ulei?
-Uită-te în firgider şi ai să vezi că e gol! Nu mai avem nici zare de ulei în toată casa.
Ea deschise frigiderul şi se holbă la rafturile goale. Apoi îşi fixă ochii asupra mea. După care iar asupra frigiderului, de unde scoase o sticlă de ulei goală.
-Ţin minte bine că aseară sticla asta era pe jumătate plină.
- Şi atunci de ce acum e goală?
Ea îşi ambula privirile pe faţa mea fără să-mi spună nimic. Se uita când la mine când la sticla goală pe care o ţinea în mână. Dacă ar fi crăpat uşa băcătăriei, ar fi fost imposibil să nu le zărească pe cele vreo cinci-şase picături de untdelemn care încă se mai prelingeau spre gura unsuroasă a chiuvetei. Şi atunci nu ar fi avut cum să nu priceapă cum de s-a golit pe neprins de veste sticla de ulei. Dar ea se bulbuca la mine şi nu deschise uşa bucătăriei. Totuşi, era din ce în ce mai iritată. Dintr-o clipă în alta mă aşteptam să mă ia şi mai tare în unghii. Ochii îi jucau în cap ca nişte bile de ping-pong. Pe neaşteptate, mă apucă de reverele paltonului şi îmi sâsâi în faţă.
-Eu cred că tu singură ai vărsat aseară uleiul ca să ai astăzi un pretext ca să mergi afară. Unde ai deşertat sticla: în budă sau în chiuvetă?, mă iscodi ea înţepată, dar, totuşi, nu se obosi să deschidă uşa bucătăriei sau a budei pentru a vedea dacă are sau nu dreptate, ci mă scruta şucărită.
-Unde te aşteaptă: în spatele casei sau în magazin? Canalia! De câte ori i-am zis să te uite şi să te lase în pace, dar el o face pe niznaiul. O dată am să-l bat. Am să-i sparg dinţii. Sper să pun mâna pe el chiar acum. Pentru că tipul nu te iubeşte. Scopul lui e altul. El vrea să se însoare cu tine, ca să ne ia apartamentul şi să ne lase cu aţa mămăligii. Uită-te la chipul lui şi ai să înţelegi ce-i poate fesul. E la fel ca şi celălalt, ca şi Georgel, care se lipise de tine, când rămăsese şomer. Georgel pur şi simplu a vrut să te toace de bani, dar eu l-am descusut la timp. Ţii minte când l-am prins într-o noapte în timp ce deschise frigiderul şi îşi umplea geanta cu produsele noastre. Ei bine, ăsta e la fel. Vrea să pună mâna pe banii tăi. De aia, îţi trage clopotele şi nu pentru că ar fi mort după tine. Tu ai să stai acasă, iar eu am să merg după ulei.
Ea ieşi şi răsuci cheia în broască. De regulă, ori de câte ori pleca în oraş, mă încuia în casă. Aşa făcu şi acum. Am forţat uşa, dar aceasta era blocată. Şi nici nu aveam cum s-o descui pentru că îmi luase şi cheile. Eu puteam să plec în oraş, doar cu voia ei. L-am sunat îndată şi i-am explicat despre ce-i vorba.
-Ascunde-te mai repede undeva că ea a mirosit care-i chichirezul şi vrea să te prindă. Am deschis fereastra de la bucătărie şi am auzit cum îl porcăia. Îi cerea într-un mod expres să mă lase în banii mei, minţindu-l că asta e şi dorinţa mea. Eu tăgăduiam energic spusele ei cu gesturi largi, dar el nu mă vedea. La un moment dat, ea îl înhăţă de gât şi începu să-l strângă cu putere. Totuşi, el reuşi să se rupă din mâinile ei şi o rupse la fugă.
-Dacă te mai prind încă o dată că o cauţi, îţi rup capul, fraiere, ai înţeles. Uit-o pentru totdeauna, răcnea ea rabiată din urma lui. Şi a tot mugit aşa până când el s-a făcut nevăzut. Eu am închis fereastra, căutându-l cu ochii pe stradă, dar nu l-am zărit nicăieri.
Nu peste mult, reveni şi ea. Scoase patru sticle de ulei din geantă şi le trânti pe masă.
_ Sper că nu ai să le verşi pe toate.
Tocmai atunci ţârâi telefonul. Ea a ajuns prima şi a înşfăcat receptorul. Apoi îl trânti înciudată în furcă.
- Tace. De fiecare dată când ridic eu receptorul, tace. Dar pe mine nu o să mă poată face chiar aşa de uşor, pentru că sunt sigură că ăsta era el.
A aprins o gură de aragaz şi a pus la fiert un ceainic. Afară cerul se încreţise, gata să plouă. Nori întunecoşi se îngrămădiseră deasupra cartierului nostru. Ea luă ceainicul de pe plită şi prepară un ceai. Apoi îl împinse spre mine.
- Ea şi-l bea. Poate vrei să-ţi fac şi ceva de mâncare? Şi fără să mai aştepte vreun răspuns, îmi umplu o farfurie cu borş şi mă forţă s-o mănânc. Dar eu nu voiam.
-Hai nu fi proastă şi ea şi mănâncă, fiindcă aud cum îţi joacă şoarecii în burtă. Şi să nu uiţi să-ţi bei şi pastilele, îmi mai spuse ea şi îmi deşertă în faţă cutiile cu medicamente. După ce le-am înghiţit, mă cuprinse pe după gât şi începu să-mi spună că mă iubeşte la nebunie. N-o ascultam. În timp ce îmi vorbea, număram invers, de la o sută la zero. Cred că ajunsesem undeva pe la şaizeci, când ea a intrat la budă. Atunci m-am oprit din numărat. O idee salvatoare îmi fulgeră prin bilă şi m-am luminat la faţă.
M-am apropiat de uşa de la baie şi am împins bara în baretă şi uşa s-a blocat. Acum chiar că nu mai avea cum să iasă afară, oricât ar fi vrut, decât dacă i-aş fi dat eu drumul, dar eu nu prea aveam de gând s-o las să iasă de acolo. Ea însă nu ştia nimic. Făcea pipi şi chicotea la mobil cu una dintre prietenele ei, căreia îi povestea despre mine şi istoriile mele de amor. Se bătea cu celularul în piept cum l-a pus ea pe fugă pe Radu. Râdea cu toată gura. Se distra copios. Săraca, nu ştia ce o aşteaptă. Am început să ţopăi de bucurie la gândul cum va încerca să deschidă uşa şi nu va putea şi cum mă va ruga plângând s-o las să iasă afară şi eu nu o voi lăsa, decât dacă o să accepte să-mi dea şi mie o pereche de chei şi o să primească să nu se mai amestece în viaţa mea. Abia aşteptam momentul ăsta, dar ea încă mai făcea pipi. Brusc, m-a pocnit în cap un alt gând. Acum ar fi momentul să merg şi să-l văd, pentru că ea acum nu ar mai avea cum să mă mai încurce să fac treaba asta. Mi-am pus paltonul pe mine şi m-am strecurat tiptil-tiptil afară. Pe scări, am auzit-o izbind cu mâinile în uşă şi implorându-mă cu o voce gelatinoasă s-o scot din budă, dar eu nu m-am întors. În curte l-am sunat şi ne-am întâlnit pe Aleea Clasicilor. I-am povestit cum am fugit de acasă şi el m-a îmbrăţişat.
- Dar tu eşti udă leoarcă, mi-a spus, şi m-a tras după el. Hai să ajungem mai repede la mine.
Pufăiam alături de el. Se porni şi ploaia. El desfăcu o umbrelă şi o ridică deasupra mea.
Am iuşit paşii. O umbră se porni după noi şi ne-am ascuns în dosul unui trunchi de copac, de unde am ieşit doar după ce aleea redeveni pustie. Cu toate astea, ne roteam gâturile în toate părţile. Parcul însă era pustiu. Să tragi cu tunul că nu nu găseai vreun om. Unde şi unde ardea câte un felinar, dar, necum asta, noi preferam bezna. Dintr-o dată, el mă apucă speriat de braţ şi-mi arătă cu mâna spre capătul aleii şi eu mi-am întors numaidecât capul şi am înlemnit. Era ea, fiică-mea. Cât ai bate dintr-un picior, ne-am ascuns după tulpina înnegrită a unui alt castan pe care încă mai şiroiau stropi de ploaie. Stăteam lipiţi cu burţile de trunchiul lipicios şi o pândeam. Ea se apropia.
-Dumnezeule, ne-a observat! De când i-a dat papucii Marius, nu mai merge nici la facultate şi stă toată ziua cu ochii pe mine. Am impresia că s-a dilit la cap. Acum mi-a dat de urmă! Unde să ne mai ascundem acum? Unde să mai fugim?
Dar nu era ea şi am răsuflat adânc. Cu toate astea, mergeam cu capurile sucite în toate părţile.
-Cât poate să mai dureze circul ăsta? Se poartă cu mine ca şi cu un prizonier sau ca şi cu un copil mic. În oraş nu mă lasă singură. Mă însoţeşte peste tot. A venit cu mine până şi la o lansare de carte.
-Trebuie s-o înţelegi şi pe ea, îmi spuse el. Se poartă aşa cu tine pentru că te iubeşte. Oricine s-ar purta aşa cu tine după operaţia pe care ai avut-o sau după ce ai dat peste oameni ca Georgel. Ar fi ciudat să se poarte altfel.
Am pătruns în curtea unui bloc din spatele poştei centrale, exact după ce ploaia se înteţi şi regretele mele că am lăsat-o închisă în baie deveniseră insuportabile. Eram din ce în ce mai aproape de prima scară, când o blondă de vreo optsprezece ani, cu coşuri pe faţă şi cu pumnii însângeraţi, se porni ca puşcată spre noi.
-Asta e Diana, i-am zis lui Radu, şi l-am îndemnat să păşească mai repede. Oare cum a reuşit să iasă din baie?
Picioarele îmi sfârâiau în direcţia mamei şi boşorogului ăla posmăgit şi plouat, pe care mama îl ţinea de mâini. Dar mama şi vâjul ăla de şaptezeci de ani au iuţit şi ei paşii. Văzându-i cum gâfâiau în faţa mea, dintr-o dată, am realizat cât de bătrână şi pieprnicită mai era mama. Ei mergeau din ce în ce mai repede, dar deja nu mai aveau cum să-mi scape. Tocmai mă repezisem să pun mâna pe mama, când o maşină care căra lapte îmi trecu pe dinainte şi, vrând-nevrând, am aşteptat-o să plece. Între timp, mama şi căzătura aia smonchinită au reuşit să se strecoare înăuntru şi eu băteam zadarnic cu picioarele în uşa scorojită a căminului, care era încuiată. Aş fi trântit şi cu pumnii, dacă nu i-aş fi zdrelit şi năsădit în baie. Fără să prind de veste, am simţit că în spatele meu a apărut cineva. M-am întors fulgerător. Era un poliţist, cu o ţigară aprinsă în gură şi eu m-am apucat imediat să-i explic ce mi s-o întâmplat, gesticulând energic. Poliţistul forţă uşa şi o deschise şi eu m-am pornit în fugă după el pe scările îngălate ale căminului.
-Uită-te, i-a spus ea lui Radu, vine cu un poliţist după mine. Uită-te prin gaura cheii şi ai să-i vezi. O să-ţi spargă uşa, la fel ca şi data trecută şi o să te acuze că m-ai răpit.Nu vreau să te facă de băcănie în faţa vecinilor, i-a mai spus ea şi l-a îmbrăţişat. Stai însă fără grijă că peste vreo trei-patru zile, copt-necopt, dar am să mă mut la tine, i-a mai şoptit ea la ureche şi l-a îmbrăţişat cu putere. Cu o mână tremurândă a împins uşa şi a ieşit pe palier.
În clipa când cele două femei, una foarte tânără şi una bătrână şi emaciată, au ieşit din clădirea mohorâtă şi au prins să despice curtea accidentată a căminului, peste care ploua cu doniţa, pe neprins de veste, cea tânără o apucă strâns de mână pe bătrâna aia înaltă, visătoare şi păstrămită şi o trase spre un taxui galben, care le aştepta, cu portierele vraişte, în capătul ogrăzii pustii.
Patru sticle de ulei şi o maşină care cară lapte
Mi-am trântit paltonul pe mine şi am traversat, în vârful picioarelor, holul. Dar ea, brusc, răsări în faţa mea şi mă înşfăcă de braţ. Mă încleştă strâns-strâns, privindu-mă ţintă.
-Unde te duci?
-După ulei, i-am răspuns şi am încercat să mă smulg din strânsoarea degetelor ei îngheţate. Însă n-am reuşit. Dar nu am reuşit pentru că ea nu-mi dădea drumul. Unghiile ei îmi sfârtecau pielea.
-Sigur, după ulei?
-Uită-te în firgider şi ai să vezi că e gol! Nu mai avem nici zare de ulei în toată casa.
Ea deschise frigiderul şi se holbă la rafturile goale. Apoi îşi fixă ochii asupra mea. După care iar asupra frigiderului, de unde scoase o sticlă de ulei goală.
-Ţin minte bine că aseară sticla asta era pe jumătate plină.
- Şi atunci de ce acum e goală?
Ea îşi ambula privirile pe faţa mea fără să-mi spună nimic. Se uita când la mine când la sticla goală pe care o ţinea în mână. Dacă ar fi crăpat uşa băcătăriei, ar fi fost imposibil să nu le zărească pe cele vreo cinci-şase picături de untdelemn care încă se mai prelingeau spre gura unsuroasă a chiuvetei. Şi atunci nu ar fi avut cum să nu priceapă cum de s-a golit pe neprins de veste sticla de ulei. Dar ea se bulbuca la mine şi nu deschise uşa bucătăriei. Totuşi, era din ce în ce mai iritată. Dintr-o clipă în alta mă aşteptam să mă ia şi mai tare în unghii. Ochii îi jucau în cap ca nişte bile de ping-pong. Pe neaşteptate, mă apucă de reverele paltonului şi îmi sâsâi în faţă.
-Eu cred că tu singură ai vărsat aseară uleiul ca să ai astăzi un pretext ca să mergi afară. Unde ai deşertat sticla: în budă sau în chiuvetă?, mă iscodi ea înţepată, dar, totuşi, nu se obosi să deschidă uşa bucătăriei sau a budei pentru a vedea dacă are sau nu dreptate, ci mă scruta şucărită.
-Unde te aşteaptă: în spatele casei sau în magazin? Canalia! De câte ori i-am zis să te uite şi să te lase în pace, dar el o face pe niznaiul. O dată am să-l bat. Am să-i sparg dinţii. Sper să pun mâna pe el chiar acum. Pentru că tipul nu te iubeşte. Scopul lui e altul. El vrea să se însoare cu tine, ca să ne ia apartamentul şi să ne lase cu aţa mămăligii. Uită-te la chipul lui şi ai să înţelegi ce-i poate fesul. E la fel ca şi celălalt, ca şi Georgel, care se lipise de tine, când rămăsese şomer. Georgel pur şi simplu a vrut să te toace de bani, dar eu l-am descusut la timp. Ţii minte când l-am prins într-o noapte în timp ce deschise frigiderul şi îşi umplea geanta cu produsele noastre. Ei bine, ăsta e la fel. Vrea să pună mâna pe banii tăi. De aia, îţi trage clopotele şi nu pentru că ar fi mort după tine. Tu ai să stai acasă, iar eu am să merg după ulei.
Ea ieşi şi răsuci cheia în broască. De regulă, ori de câte ori pleca în oraş, mă încuia în casă. Aşa făcu şi acum. Am forţat uşa, dar aceasta era blocată. Şi nici nu aveam cum s-o descui pentru că îmi luase şi cheile. Eu puteam să plec în oraş, doar cu voia ei. L-am sunat îndată şi i-am explicat despre ce-i vorba.
-Ascunde-te mai repede undeva că ea a mirosit care-i chichirezul şi vrea să te prindă. Am deschis fereastra de la bucătărie şi am auzit cum îl porcăia. Îi cerea într-un mod expres să mă lase în banii mei, minţindu-l că asta e şi dorinţa mea. Eu tăgăduiam energic spusele ei cu gesturi largi, dar el nu mă vedea. La un moment dat, ea îl înhăţă de gât şi începu să-l strângă cu putere. Totuşi, el reuşi să se rupă din mâinile ei şi o rupse la fugă.
-Dacă te mai prind încă o dată că o cauţi, îţi rup capul, fraiere, ai înţeles. Uit-o pentru totdeauna, răcnea ea rabiată din urma lui. Şi a tot mugit aşa până când el s-a făcut nevăzut. Eu am închis fereastra, căutându-l cu ochii pe stradă, dar nu l-am zărit nicăieri.
Nu peste mult, reveni şi ea. Scoase patru sticle de ulei din geantă şi le trânti pe masă.
_ Sper că nu ai să le verşi pe toate.
Tocmai atunci ţârâi telefonul. Ea a ajuns prima şi a înşfăcat receptorul. Apoi îl trânti înciudată în furcă.
- Tace. De fiecare dată când ridic eu receptorul, tace. Dar pe mine nu o să mă poată face chiar aşa de uşor, pentru că sunt sigură că ăsta era el.
A aprins o gură de aragaz şi a pus la fiert un ceainic. Afară cerul se încreţise, gata să plouă. Nori întunecoşi se îngrămădiseră deasupra cartierului nostru. Ea luă ceainicul de pe plită şi prepară un ceai. Apoi îl împinse spre mine.
- Ea şi-l bea. Poate vrei să-ţi fac şi ceva de mâncare? Şi fără să mai aştepte vreun răspuns, îmi umplu o farfurie cu borş şi mă forţă s-o mănânc. Dar eu nu voiam.
-Hai nu fi proastă şi ea şi mănâncă, fiindcă aud cum îţi joacă şoarecii în burtă. Şi să nu uiţi să-ţi bei şi pastilele, îmi mai spuse ea şi îmi deşertă în faţă cutiile cu medicamente. După ce le-am înghiţit, mă cuprinse pe după gât şi începu să-mi spună că mă iubeşte la nebunie. N-o ascultam. În timp ce îmi vorbea, număram invers, de la o sută la zero. Cred că ajunsesem undeva pe la şaizeci, când ea a intrat la budă. Atunci m-am oprit din numărat. O idee salvatoare îmi fulgeră prin bilă şi m-am luminat la faţă.
M-am apropiat de uşa de la baie şi am împins bara în baretă şi uşa s-a blocat. Acum chiar că nu mai avea cum să iasă afară, oricât ar fi vrut, decât dacă i-aş fi dat eu drumul, dar eu nu prea aveam de gând s-o las să iasă de acolo. Ea însă nu ştia nimic. Făcea pipi şi chicotea la mobil cu una dintre prietenele ei, căreia îi povestea despre mine şi istoriile mele de amor. Se bătea cu celularul în piept cum l-a pus ea pe fugă pe Radu. Râdea cu toată gura. Se distra copios. Săraca, nu ştia ce o aşteaptă. Am început să ţopăi de bucurie la gândul cum va încerca să deschidă uşa şi nu va putea şi cum mă va ruga plângând s-o las să iasă afară şi eu nu o voi lăsa, decât dacă o să accepte să-mi dea şi mie o pereche de chei şi o să primească să nu se mai amestece în viaţa mea. Abia aşteptam momentul ăsta, dar ea încă mai făcea pipi. Brusc, m-a pocnit în cap un alt gând. Acum ar fi momentul să merg şi să-l văd, pentru că ea acum nu ar mai avea cum să mă mai încurce să fac treaba asta. Mi-am pus paltonul pe mine şi m-am strecurat tiptil-tiptil afară. Pe scări, am auzit-o izbind cu mâinile în uşă şi implorându-mă cu o voce gelatinoasă s-o scot din budă, dar eu nu m-am întors. În curte l-am sunat şi ne-am întâlnit pe Aleea Clasicilor. I-am povestit cum am fugit de acasă şi el m-a îmbrăţişat.
- Dar tu eşti udă leoarcă, mi-a spus, şi m-a tras după el. Hai să ajungem mai repede la mine.
Pufăiam alături de el. Se porni şi ploaia. El desfăcu o umbrelă şi o ridică deasupra mea.
Am iuşit paşii. O umbră se porni după noi şi ne-am ascuns în dosul unui trunchi de copac, de unde am ieşit doar după ce aleea redeveni pustie. Cu toate astea, ne roteam gâturile în toate părţile. Parcul însă era pustiu. Să tragi cu tunul că nu nu găseai vreun om. Unde şi unde ardea câte un felinar, dar, necum asta, noi preferam bezna. Dintr-o dată, el mă apucă speriat de braţ şi-mi arătă cu mâna spre capătul aleii şi eu mi-am întors numaidecât capul şi am înlemnit. Era ea, fiică-mea. Cât ai bate dintr-un picior, ne-am ascuns după tulpina înnegrită a unui alt castan pe care încă mai şiroiau stropi de ploaie. Stăteam lipiţi cu burţile de trunchiul lipicios şi o pândeam. Ea se apropia.
-Dumnezeule, ne-a observat! De când i-a dat papucii Marius, nu mai merge nici la facultate şi stă toată ziua cu ochii pe mine. Am impresia că s-a dilit la cap. Acum mi-a dat de urmă! Unde să ne mai ascundem acum? Unde să mai fugim?
Dar nu era ea şi am răsuflat adânc. Cu toate astea, mergeam cu capurile sucite în toate părţile.
-Cât poate să mai dureze circul ăsta? Se poartă cu mine ca şi cu un prizonier sau ca şi cu un copil mic. În oraş nu mă lasă singură. Mă însoţeşte peste tot. A venit cu mine până şi la o lansare de carte.
-Trebuie s-o înţelegi şi pe ea, îmi spuse el. Se poartă aşa cu tine pentru că te iubeşte. Oricine s-ar purta aşa cu tine după operaţia pe care ai avut-o sau după ce ai dat peste oameni ca Georgel. Ar fi ciudat să se poarte altfel.
Am pătruns în curtea unui bloc din spatele poştei centrale, exact după ce ploaia se înteţi şi regretele mele că am lăsat-o închisă în baie deveniseră insuportabile. Eram din ce în ce mai aproape de prima scară, când o blondă de vreo optsprezece ani, cu coşuri pe faţă şi cu pumnii însângeraţi, se porni ca puşcată spre noi.
-Asta e Diana, i-am zis lui Radu, şi l-am îndemnat să păşească mai repede. Oare cum a reuşit să iasă din baie?
Picioarele îmi sfârâiau în direcţia mamei şi boşorogului ăla posmăgit şi plouat, pe care mama îl ţinea de mâini. Dar mama şi vâjul ăla de şaptezeci de ani au iuţit şi ei paşii. Văzându-i cum gâfâiau în faţa mea, dintr-o dată, am realizat cât de bătrână şi pieprnicită mai era mama. Ei mergeau din ce în ce mai repede, dar deja nu mai aveau cum să-mi scape. Tocmai mă repezisem să pun mâna pe mama, când o maşină care căra lapte îmi trecu pe dinainte şi, vrând-nevrând, am aşteptat-o să plece. Între timp, mama şi căzătura aia smonchinită au reuşit să se strecoare înăuntru şi eu băteam zadarnic cu picioarele în uşa scorojită a căminului, care era încuiată. Aş fi trântit şi cu pumnii, dacă nu i-aş fi zdrelit şi năsădit în baie. Fără să prind de veste, am simţit că în spatele meu a apărut cineva. M-am întors fulgerător. Era un poliţist, cu o ţigară aprinsă în gură şi eu m-am apucat imediat să-i explic ce mi s-o întâmplat, gesticulând energic. Poliţistul forţă uşa şi o deschise şi eu m-am pornit în fugă după el pe scările îngălate ale căminului.
-Uită-te, i-a spus ea lui Radu, vine cu un poliţist după mine. Uită-te prin gaura cheii şi ai să-i vezi. O să-ţi spargă uşa, la fel ca şi data trecută şi o să te acuze că m-ai răpit.Nu vreau să te facă de băcănie în faţa vecinilor, i-a mai spus ea şi l-a îmbrăţişat. Stai însă fără grijă că peste vreo trei-patru zile, copt-necopt, dar am să mă mut la tine, i-a mai şoptit ea la ureche şi l-a îmbrăţişat cu putere. Cu o mână tremurândă a împins uşa şi a ieşit pe palier.
În clipa când cele două femei, una foarte tânără şi una bătrână şi emaciată, au ieşit din clădirea mohorâtă şi au prins să despice curtea accidentată a căminului, peste care ploua cu doniţa, pe neprins de veste, cea tânără o apucă strâns de mână pe bătrâna aia înaltă, visătoare şi păstrămită şi o trase spre un taxui galben, care le aştepta, cu portierele vraişte, în capătul ogrăzii pustii.
Poezie în stradă.
Aşa, dragii mei, evenimentul "Poezie în stradă" e planificat pentru joi. Cine vrea să participe şi să dăruiască o poezie preferată sau mai multe trecătorilor, vă aştept joi la 14:00 în faţa la Biblioteca B.P. Haşdeu. După ce ne adunăm cu foiţele, plicurile, sau pe ce vreţi voi să scrieţi poeziile, în mâini, ne pornim de-a lungul Bulevardului lui Ştefan cel Mare.
Ideea mea iniţială era să aducem poeme de-ale tinerilor poeţi, cunoscuţi în lumea literară dar nu şi în afara ei. Dar, până la urmă vă ofer libertatea de a aduce ce vreţi voi. Eu voi lua numai poeziile de-ale tinerilor, debutaţi şi nedebutaţi încă.Şi voi aduce plicuri pentru toate textele aduse de voi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
xxx Precum un copil avortat Deschid Ușile necunoscuților Ca să-mi caut Amintiri amorțite Le deschid și le închid amintiri amorțite u...
-
*** Da…a fost copil si Lenin… Da…a fost si el scolar… Si-n ghiozdanul lui pe vremuri A purtat abecedar! A rostit cuvintul mama Si ...