Dumitru Crudu

Patru sticle de ulei şi o maşină care cară lapte

Mi-am trântit paltonul pe mine şi am traversat, în vârful picioarelor, holul. Dar ea, brusc, răsări în faţa mea şi mă înşfăcă de braţ. Mă încleştă strâns-strâns, privindu-mă ţintă.
-Unde te duci?
-După ulei, i-am răspuns şi am încercat să mă smulg din strânsoarea degetelor ei îngheţate. Însă n-am reuşit. Dar nu am reuşit pentru că ea nu-mi dădea drumul. Unghiile ei îmi sfârtecau pielea.
-Sigur, după ulei?
-Uită-te în firgider şi ai să vezi că e gol! Nu mai avem nici zare de ulei în toată casa.
Ea deschise frigiderul şi se holbă la rafturile goale. Apoi îşi fixă ochii asupra mea. După care iar asupra frigiderului, de unde scoase o sticlă de ulei goală.
-Ţin minte bine că aseară sticla asta era pe jumătate plină.
- Şi atunci de ce acum e goală?
Ea îşi ambula privirile pe faţa mea fără să-mi spună nimic. Se uita când la mine când la sticla goală pe care o ţinea în mână. Dacă ar fi crăpat uşa băcătăriei, ar fi fost imposibil să nu le zărească pe cele vreo cinci-şase picături de untdelemn care încă se mai prelingeau spre gura unsuroasă a chiuvetei. Şi atunci nu ar fi avut cum să nu priceapă cum de s-a golit pe neprins de veste sticla de ulei. Dar ea se bulbuca la mine şi nu deschise uşa bucătăriei. Totuşi, era din ce în ce mai iritată. Dintr-o clipă în alta mă aşteptam să mă ia şi mai tare în unghii. Ochii îi jucau în cap ca nişte bile de ping-pong. Pe neaşteptate, mă apucă de reverele paltonului şi îmi sâsâi în faţă.
-Eu cred că tu singură ai vărsat aseară uleiul ca să ai astăzi un pretext ca să mergi afară. Unde ai deşertat sticla: în budă sau în chiuvetă?, mă iscodi ea înţepată, dar, totuşi, nu se obosi să deschidă uşa bucătăriei sau a budei pentru a vedea dacă are sau nu dreptate, ci mă scruta şucărită.
-Unde te aşteaptă: în spatele casei sau în magazin? Canalia! De câte ori i-am zis să te uite şi să te lase în pace, dar el o face pe niznaiul. O dată am să-l bat. Am să-i sparg dinţii. Sper să pun mâna pe el chiar acum. Pentru că tipul nu te iubeşte. Scopul lui e altul. El vrea să se însoare cu tine, ca să ne ia apartamentul şi să ne lase cu aţa mămăligii. Uită-te la chipul lui şi ai să înţelegi ce-i poate fesul. E la fel ca şi celălalt, ca şi Georgel, care se lipise de tine, când rămăsese şomer. Georgel pur şi simplu a vrut să te toace de bani, dar eu l-am descusut la timp. Ţii minte când l-am prins într-o noapte în timp ce deschise frigiderul şi îşi umplea geanta cu produsele noastre. Ei bine, ăsta e la fel. Vrea să pună mâna pe banii tăi. De aia, îţi trage clopotele şi nu pentru că ar fi mort după tine. Tu ai să stai acasă, iar eu am să merg după ulei.

Ea ieşi şi răsuci cheia în broască. De regulă, ori de câte ori pleca în oraş, mă încuia în casă. Aşa făcu şi acum. Am forţat uşa, dar aceasta era blocată. Şi nici nu aveam cum s-o descui pentru că îmi luase şi cheile. Eu puteam să plec în oraş, doar cu voia ei. L-am sunat îndată şi i-am explicat despre ce-i vorba.
-Ascunde-te mai repede undeva că ea a mirosit care-i chichirezul şi vrea să te prindă. Am deschis fereastra de la bucătărie şi am auzit cum îl porcăia. Îi cerea într-un mod expres să mă lase în banii mei, minţindu-l că asta e şi dorinţa mea. Eu tăgăduiam energic spusele ei cu gesturi largi, dar el nu mă vedea. La un moment dat, ea îl înhăţă de gât şi începu să-l strângă cu putere. Totuşi, el reuşi să se rupă din mâinile ei şi o rupse la fugă.
-Dacă te mai prind încă o dată că o cauţi, îţi rup capul, fraiere, ai înţeles. Uit-o pentru totdeauna, răcnea ea rabiată din urma lui. Şi a tot mugit aşa până când el s-a făcut nevăzut. Eu am închis fereastra, căutându-l cu ochii pe stradă, dar nu l-am zărit nicăieri.

Nu peste mult, reveni şi ea. Scoase patru sticle de ulei din geantă şi le trânti pe masă.
_ Sper că nu ai să le verşi pe toate.
Tocmai atunci ţârâi telefonul. Ea a ajuns prima şi a înşfăcat receptorul. Apoi îl trânti înciudată în furcă.
- Tace. De fiecare dată când ridic eu receptorul, tace. Dar pe mine nu o să mă poată face chiar aşa de uşor, pentru că sunt sigură că ăsta era el.
A aprins o gură de aragaz şi a pus la fiert un ceainic. Afară cerul se încreţise, gata să plouă. Nori întunecoşi se îngrămădiseră deasupra cartierului nostru. Ea luă ceainicul de pe plită şi prepară un ceai. Apoi îl împinse spre mine.
- Ea şi-l bea. Poate vrei să-ţi fac şi ceva de mâncare? Şi fără să mai aştepte vreun răspuns, îmi umplu o farfurie cu borş şi mă forţă s-o mănânc. Dar eu nu voiam.
-Hai nu fi proastă şi ea şi mănâncă, fiindcă aud cum îţi joacă şoarecii în burtă. Şi să nu uiţi să-ţi bei şi pastilele, îmi mai spuse ea şi îmi deşertă în faţă cutiile cu medicamente. După ce le-am înghiţit, mă cuprinse pe după gât şi începu să-mi spună că mă iubeşte la nebunie. N-o ascultam. În timp ce îmi vorbea, număram invers, de la o sută la zero. Cred că ajunsesem undeva pe la şaizeci, când ea a intrat la budă. Atunci m-am oprit din numărat. O idee salvatoare îmi fulgeră prin bilă şi m-am luminat la faţă.

M-am apropiat de uşa de la baie şi am împins bara în baretă şi uşa s-a blocat. Acum chiar că nu mai avea cum să iasă afară, oricât ar fi vrut, decât dacă i-aş fi dat eu drumul, dar eu nu prea aveam de gând s-o las să iasă de acolo. Ea însă nu ştia nimic. Făcea pipi şi chicotea la mobil cu una dintre prietenele ei, căreia îi povestea despre mine şi istoriile mele de amor. Se bătea cu celularul în piept cum l-a pus ea pe fugă pe Radu. Râdea cu toată gura. Se distra copios. Săraca, nu ştia ce o aşteaptă. Am început să ţopăi de bucurie la gândul cum va încerca să deschidă uşa şi nu va putea şi cum mă va ruga plângând s-o las să iasă afară şi eu nu o voi lăsa, decât dacă o să accepte să-mi dea şi mie o pereche de chei şi o să primească să nu se mai amestece în viaţa mea. Abia aşteptam momentul ăsta, dar ea încă mai făcea pipi. Brusc, m-a pocnit în cap un alt gând. Acum ar fi momentul să merg şi să-l văd, pentru că ea acum nu ar mai avea cum să mă mai încurce să fac treaba asta. Mi-am pus paltonul pe mine şi m-am strecurat tiptil-tiptil afară. Pe scări, am auzit-o izbind cu mâinile în uşă şi implorându-mă cu o voce gelatinoasă s-o scot din budă, dar eu nu m-am întors. În curte l-am sunat şi ne-am întâlnit pe Aleea Clasicilor. I-am povestit cum am fugit de acasă şi el m-a îmbrăţişat.
- Dar tu eşti udă leoarcă, mi-a spus, şi m-a tras după el. Hai să ajungem mai repede la mine.
Pufăiam alături de el. Se porni şi ploaia. El desfăcu o umbrelă şi o ridică deasupra mea.

Am iuşit paşii. O umbră se porni după noi şi ne-am ascuns în dosul unui trunchi de copac, de unde am ieşit doar după ce aleea redeveni pustie. Cu toate astea, ne roteam gâturile în toate părţile. Parcul însă era pustiu. Să tragi cu tunul că nu nu găseai vreun om. Unde şi unde ardea câte un felinar, dar, necum asta, noi preferam bezna. Dintr-o dată, el mă apucă speriat de braţ şi-mi arătă cu mâna spre capătul aleii şi eu mi-am întors numaidecât capul şi am înlemnit. Era ea, fiică-mea. Cât ai bate dintr-un picior, ne-am ascuns după tulpina înnegrită a unui alt castan pe care încă mai şiroiau stropi de ploaie. Stăteam lipiţi cu burţile de trunchiul lipicios şi o pândeam. Ea se apropia.
-Dumnezeule, ne-a observat! De când i-a dat papucii Marius, nu mai merge nici la facultate şi stă toată ziua cu ochii pe mine. Am impresia că s-a dilit la cap. Acum mi-a dat de urmă! Unde să ne mai ascundem acum? Unde să mai fugim?
Dar nu era ea şi am răsuflat adânc. Cu toate astea, mergeam cu capurile sucite în toate părţile.
-Cât poate să mai dureze circul ăsta? Se poartă cu mine ca şi cu un prizonier sau ca şi cu un copil mic. În oraş nu mă lasă singură. Mă însoţeşte peste tot. A venit cu mine până şi la o lansare de carte.
-Trebuie s-o înţelegi şi pe ea, îmi spuse el. Se poartă aşa cu tine pentru că te iubeşte. Oricine s-ar purta aşa cu tine după operaţia pe care ai avut-o sau după ce ai dat peste oameni ca Georgel. Ar fi ciudat să se poarte altfel.

Am pătruns în curtea unui bloc din spatele poştei centrale, exact după ce ploaia se înteţi şi regretele mele că am lăsat-o închisă în baie deveniseră insuportabile. Eram din ce în ce mai aproape de prima scară, când o blondă de vreo optsprezece ani, cu coşuri pe faţă şi cu pumnii însângeraţi, se porni ca puşcată spre noi.

-Asta e Diana, i-am zis lui Radu, şi l-am îndemnat să păşească mai repede. Oare cum a reuşit să iasă din baie?

Picioarele îmi sfârâiau în direcţia mamei şi boşorogului ăla posmăgit şi plouat, pe care mama îl ţinea de mâini. Dar mama şi vâjul ăla de şaptezeci de ani au iuţit şi ei paşii. Văzându-i cum gâfâiau în faţa mea, dintr-o dată, am realizat cât de bătrână şi pieprnicită mai era mama. Ei mergeau din ce în ce mai repede, dar deja nu mai aveau cum să-mi scape. Tocmai mă repezisem să pun mâna pe mama, când o maşină care căra lapte îmi trecu pe dinainte şi, vrând-nevrând, am aşteptat-o să plece. Între timp, mama şi căzătura aia smonchinită au reuşit să se strecoare înăuntru şi eu băteam zadarnic cu picioarele în uşa scorojită a căminului, care era încuiată. Aş fi trântit şi cu pumnii, dacă nu i-aş fi zdrelit şi năsădit în baie. Fără să prind de veste, am simţit că în spatele meu a apărut cineva. M-am întors fulgerător. Era un poliţist, cu o ţigară aprinsă în gură şi eu m-am apucat imediat să-i explic ce mi s-o întâmplat, gesticulând energic. Poliţistul forţă uşa şi o deschise şi eu m-am pornit în fugă după el pe scările îngălate ale căminului.

-Uită-te, i-a spus ea lui Radu, vine cu un poliţist după mine. Uită-te prin gaura cheii şi ai să-i vezi. O să-ţi spargă uşa, la fel ca şi data trecută şi o să te acuze că m-ai răpit.Nu vreau să te facă de băcănie în faţa vecinilor, i-a mai spus ea şi l-a îmbrăţişat. Stai însă fără grijă că peste vreo trei-patru zile, copt-necopt, dar am să mă mut la tine, i-a mai şoptit ea la ureche şi l-a îmbrăţişat cu putere. Cu o mână tremurândă a împins uşa şi a ieşit pe palier.

În clipa când cele două femei, una foarte tânără şi una bătrână şi emaciată, au ieşit din clădirea mohorâtă şi au prins să despice curtea accidentată a căminului, peste care ploua cu doniţa, pe neprins de veste, cea tânără o apucă strâns de mână pe bătrâna aia înaltă, visătoare şi păstrămită şi o trase spre un taxui galben, care le aştepta, cu portierele vraişte, în capătul ogrăzii pustii.