Pisi

* * *

Sarcina noastra la atelier a fost sa preluam un personaj preferat din ultima carte care ne-a placut. Si sa creem sau repovestim o situatie asemanatoare. Eu am ales personajul rocheritei din romanul O pata murdara de Christopher Moor. Deci iata ce am reusit sa scriu:


Într-o luni Charles s-a apropiat de mine şi a zis
- Mi-a venit de la poştă un colet personalizat şi uite ce era în el. Charles îmi întinde cartea, pe copertă scrie Cartea Morţii.
- Cool! zic eu, ador temele astea. Charles e şeful meu de mai bine de o lună, eu sunt angajata la librăria lui, e o librărie-agenţie care vinde şi importă jurnale din diferite tări aici in Basarabia. Charles e văduv de doi ani, soţia lui a murit într-un accident. El are o fetiţă adorabilă de 3 ani pe care o creşte singur. La parter e librăria, unde eu lucrez ca librar, iar la etajul doi Charles locueşte cu fetiţa, tot acolo mi-a închiriat şi mie o cameră.
- Ai idée cei cu cartea asta? Charles se uita la mine ca la un Oracol.
-Păi să vedem, eu nuştiu multe dar dacă ai primit asta înseamnă că eşti omul ales, îi spun eu lui Charles cercetînd cartea.
- Tu ştii ce înseamnă asta Charles! eşti ales să culegi sufletele celor careşi lasă lumina în..... dar Charles m-a oprit cu un gest al mîinii. El nu crede în magie şi nici în lucruri fantastice, aşa că lasă toată treba asta întunecată pe capul meu de rocheriţă - librar experimentată în acest domeniu.
- Iar ţi-ai vopsit buzele cu negru, de unde scoţi tu nuanţele astea? Arăţi ca dracu, spune Charles.
- Merci pentru compliment, m-am stăruit, raspund eu amuzată.
- O să-mi sperii toţi clienţii stăruindu-te tot aşa.
- Ce spui, eu sunt atracţia principală a acestei librării, ripostez eu.
Charles se uită în catalog, apoi îsi verifică agenda şi zice
- Merg să văd un lot nou de cărţi care trebuie să sosească din Bucureşti, aşa că rămîi şefă, şi vezi nu te relaxa. Cînd vine Ionela de la plimbare ajut-o pe Doamna Maria, că e femeie în vîrstă şi nu prea reuşeşte să ţină pasul cu ea.
- Nu-ţi fă griji Charles, poţi avea încredere în mine, îi spun eu.
- Şi studiază cartea asta, află cum a nimerit la noi, cel puţin cine a trimis-o, că cred totuşi că e o greşeală, spune Charles îndreptîndu-se spre uşă.
- Bine Charles! Pa Charles! Îi zîmbesc eu în timp ce el se îndepărtează. Naivul de Charles nu ştie că dacă primeşti o carte ca asta nu ai cum da înapoi, tu nu alegi, tu eşti cel ales. Aşa că mă apuc de citit.
- Lala! Lala! Se aude vocea micuţei lui Charles. Ionela mă numeşte aşa că nu poate pronunţa bine numele Laura, I am the black lilac of the night, repet eu, în timp ce mă uit cum micuţa îmi îmrăţişează piciorul stîng, un crac îmbrăcat în blugi cu cateva găuri ca să arate fine, plus că aşa mi se aeriseşte curul cînd trimit la primblare gazele maţelor mele. Ionela mă apucă de mană şi mă trage spre uşa de rezervă ce duce în grădină. Doamna Maria abea răsuflă după kilometrajul făcut după copil, se lăteşte cu toate cele 80 de kg in scaunul lui Charles ca să se odihneşte. Eu mă uit la ea şii strig:
- Aveţi grijă de librărie pînă mă întorc că Ionela vrea să-mi arate ceva.
Ionela fuge înaintea mea, dar se opreşte în faţa uşei închise.
- Ah, deci e ceva acolo, îi deschid uşa. Fetiţa arată cu degeţelul la un nuc, în el stă o coţofană care face gălăgie coţa-coţa, coţa-coţa, coţa-coţa, etc. Ionela zice: Pisi! Pisi! Şi punctează cu degetul arătător al mînii drepte coţofana cum ar face Gary Potter cu bagheta magică.
- Pisi! Coţofana amuţeşte, cade jos. Ionela se uită nevinovată la mine, apoi se întoarce cu paşi grăbiţi înapoi în librărie. Am vrut să merg să văd ce-i cu pasărea, dar Charles mă omoară dacă pîţeşte ceva micuţa, aşa că fug ca strajul copilăriei după ea. Mă gîndesc la sărmana coţofană, o fi avînd un atac de cord, şi păsările. În librările Ionela se apucă de scos cărţi de pe rafturi, e amuzamentu ei preferat, doamna Maria mă anunţă că a uitat să cumpere lapte, aşa că are de gînd să mă lase cu micuţa.
- Eu nu pot sta cu ea, eu nu am certificat de dădacă ripostez eu, ca să scap de obligaţie.
-Nui nimic, te măriţi şi îl primeşti gratis, îmi zice Doamna Maria care deşi nu are total încredere în mine, şi-a pus în plan să-mi scoată din cap rockul, şi să mă facă "fată normală" cum se exprimă ea. Foloseşte diferite trucuri ca să scoată din mine normalitatea, obosindu-mă cu responsabilităţi normale. Ce plictiseală. Ionela cu mine rămînem singure. Am de dus un colet cu cateva cărţi unui cumpărător fidel, e o carte de a lui Dumitru Crudu ,, Oameni din Chişinău Măcel în Georgia şi Covoare Moldoveneşti. Cupărătorul nostru locuieşte la 10 minute de lîngă librărie, aşa că mă gîndesc că nui grav dacă o iau pe Ionela cu mine. Păcat că nu am timp să citesc Cartea Mortii. Iau coletul, eu chem pe fetiţă, o apuc de mănă, încui uşa, şi ne pornim.
- Unde megem? Întreabă Ionela uitîndu-se curioasă ca Alisa în ţara minunilor în scorbura unde numai ce a fugit iepurele cu ceasul.
- Mergem la Dorin Chirtoacă, e un cititor fidel, vom duce pachetul acesta. Ionela zice
- Dă, dă, dă, întinde mîna spre pachetul cu cărţi, eu nu sunt zgărcită şi il dau, cum pot refuza ajutorul. Înaintăm pe stradă, în faţa casei destinatarului Ionela se opreşte, cu o mînă ţine pachetul, iar cu dreapta şopteşte ceva. Eu mă aplec să văd ce spune ciudăţenia asta mică.
- Pisi! Spune ea şi ţine degetul arătător îndreptat în partea cealaltă a străzii unde un om se pregăteşte să traverseze strada. Tipul cade pe loc. Uau, Ionela tu chiar eşti specială, şi eu care credeam că tatăl tău a trăit degeaba. Sper să nu îndrepţi niciodată degeţelul asta al tău spre mine. Abia aştept să+i spun lui Charles ce fetiţă specială are, doar că nu o să mă creadă, scot mobilul şi fac o poză cu caţiva trecători care deja l-au înconjurat pe tipul suferind de jos. Am dus cărţile şi ne întoarcem la librărie. Suntem deja aproape de librărie cănd pe lăngă noi trece o Honda roşie care ne stropeşte cu apă. Ionela ridică degetul pe care eu nu reuşesc să-l opresc, îl îndreaptă spre maşină şi spune:
- Pisi! Maşina frînează brusc, tipul coboară repede şi se îndreaptă fugind spre noi, o flacără gigantică acoperă locul unde numai ce era maşina Made in China.
Cruta! Bine i-ai făcut Ionela. Îi spun eu în timp ce ne rădem ambele fericite. Tipul se apropie, cand mă uit mai bine ăsta e Charles alerga spre noi din direcţia flăcării.
- Opa, am păţit-o, spun eu uitîndu-mă vinovată.
Charles întreabă - nu ati păţit nimic, gîfîie ca un ceainuc în clocot.
- În maşina mea era o bombă! Spune el, uitîndu-se la fumul ce iese din direcţia accidentului.


Elena Chirica