respiratia ei e tot mai lunga si tot mai grea si rara
nu stiu cum sa-ti invingi groaza si nu stiu cum sa crezi
deasupra patului ei este o scara
si pe fiecare treapta cateun cactus cu frunze verzi

niciun cuvant nu-l mai pronunta clar
numai sotia mea o mai intelege,privind-o, deodata
imi amintesc de matusa mea vighea care s-a ratacit
intr-un camp cu sfecla si nu s-a mai intors acasa niciodata

ea pe mama mea a cunoscut-o si pe umarul ei a lasat-o sa planga
de nenumarate ori a vizitat-o la spital
unde statea la ferastra privind cu tanga
si vorbeau despre rudele noastre inghitite de val

deasupra patului ei se ridica o scara
pe care ea a instalat-o nu stiu pentru ce asta-vara