Alexandru Muşina

- Armasarul si papusia


Sus, pe dulap, un armasar de portelan
S-a înaltat, salbatic, pe-albastrele-i picioare
De dinapoi. Si, într-o nesfîrsiita încordare,
Necheaza, în tacere, zadarnic, spre tavan.

Alaturi, cu ochi negri, gura rosia, visatoare:
Papusia. Care-asiteapta, senina, uitîndu-se pe geam,
Sa vina în vacanta, ca-n fiecare an,
Fetitele. S-o ia în patul lor, sa-i spuna la culcare

Secrete mici. S-o pieptene, sa o rujeze, s-o îmbrace
În haine noi, facute din petice. Nu sitie? Sau nu-i pasa
Ca ele au crescut, s-au maritat, au sii copii??

Sufletul ei curat, de plastic sii matasa,
Nu poate sa priceapa, la fel ca noi, - sii pace! -
Ca timpul trece sii nimic din ce a fost nu va mai fi.