la o fereastra luminata,
ea continua sa traisca,
de vreo saptamana nu a mai mancat nimic,

dar ea continua sa traisca
sfidand orice prognoze
si asteptari
demonstrand inca o data
ca viata ei e imprevizibila

ca nu stim noi nimic despre viata ei
si despre ea insasi

si totusi, atunci cand eram in fata usii
genunchii mi s-au taiat
si mainile au inceput sa-mi tremure
si vreo zece minute m-am plimbat pe platforma de la noua
ezitand sa intru inauntru

inca si acum mainile imi mai tremura
noroc ca nu tin nimic in maini

cand inca mergea pe strada
sau facea nu stiu ce prin casa
niciodata nu ma gandeam la ea
si de foarte multe ori
prezenta ei ma scotea din sarite

nu am aflat decat acum cat de tare
ma atasasem de ea
decat acum cand limba a inceput
sa i se inroseasca
si a inceput
sa scuipe petale de maci inrositi

pana acum credeam ca o urasc
ca o dispretuiesc
ca as fi fericit daca as trai cat mai departe de ea

abia acum imi dau seama
ca in tot rastimpul asta
am trait
intr-o mare minciuna
abia acum
cand a inceput sa-mi fie frica
cand zi de zi a inceput
sa-mi fie frica

acum gemetele ei imi par niste margele cazute de la gat si zornaind

in toate partile
pe o podea de piatra