V. Leac – cine era de fapt (poezie)



Echinox ⋅ March 26, 2011 ⋅


(Acest poem este inclus în Antologia Echinox 2010 – literatură română contemporană.)

/

cine era de fapt

/

.stai să-ţi spun o poveste cu vampiri adevăraţi;

nu din seriale, filme şi alte parodii de cărţi, furaţi:

vampiri, vampiri. s-a întîmplat în acceleratu de Iaşi -

Timişoara. era trecut de 1, mergeam la Beclean la Festivalul

Grătarelor cînd cineva deschide uşa şi-ntreabă: „rămîi sau ieşi?”

pe atunci lucram la ziar. în prima fază am crezut că-i supracontrolul.

rămîn, dar care-i problema? s-a întîmplat ceva? băi, îţi spun că arăta

super bine, nu m-am mai gîndit că vocea ei era…

cînd a aprins lumina, şi-am văzut cît de frumoasă e,

am întrebat: eşti adevărată? „sigur că da, nu vrei să pui mîna?”

aş fi vrut, dar n-am îndrăznit, nu mă aşteptam la aşa tupeu.

„e liber, da?” tac, ce era să zic. se freacă intenţionat de piciorul meu

şi se trînteşte nonşalant pe banchetă în faţa mea, îşi bagă ş-un

deget în gură, aşa cum fac tipele de pe CD, şi-ncepe să facă îmmm

să mă ia dracu dacă înţelegeam ceva, îmi sărise somnu, nene,

înghiţeam ca nebun’n sec; poate visez, aşa ceva nu se poate

să se-ntîmple în realitate, zic. „ba se poate”, zice bestiala.

am făcut ochii mari, cred că mi s-a zburlit şi păru pe braţ.

„nu te aşteptai, a!” am mai înghiţit o tură’n sec şi-am bîiguit

ceva de genu – ce staţie a fost asta? şi pe urmă am înţepenit.

„sînteţi curios sau ce vă fute grija? pîn’ la Beclean mai e hă hă

cîteva ceasuri… dacă vrei ajungem imediat, vrei?” mă,

era să fac pe mine; şi ca şi cum mi-ar fi citit memoria, zice:

„a fost Cîmpia Turzii”, şi-n clipa următoare scoate o cutie de farduri,

„văd că te bagi în seamă”, o deschide, se uită-n ochii mei, şi suflă

din cutie în moaca mea un fel de praf verzui… o moleşală

mă cuprinse: percepeam perfect realitatea, dar neam,

nu mă puteam mişca. şi tipa începe să rîdă într-un mod particular,

cum n-am mai auzit pe nimeni… în orice caz nu era un rîs banal.

mă ciupeşte de obraz, „mi-eşti simpatic, ştii? mă cheama Serelena,

sînt din Mehedinţi, şi-mi place să călătoresc”, îmi ia mîna

în mîinile ei, nici nu pot să-ţi spun ce am simţit, „la nebunie

cu acceleratu ăsta, nu degeaba-i spune foamea. mie mi-e,

ţie?” tocmai treceam prin-o haltă cînd i-am văzut la bec dantura

lucind. asta e, gîndeam, s-a zis cu mine. stai, acum începe aventura:

îi ieşea un tubuleţ, ca alea de perfuzii, de sub geaca de piele

„vrei să guşti puţin d’aici?” puteam să fac ceva? şi-mi bagă

tubuleţu-n gură, „ia de aici”, avea un gust ciudat de bragă

parcă, în fine, n-are rost să insist că nu pot să-l descriu.

„e bun, nu?” înghiţeam fără să vreau, pe bune, să fiu

al naibii de nu. „ştii ce bei? normal că nu. e vampirpower,

o combinaţe: sînge vampiresc cu celule stem, noul energizant!

alţii-şi dau viaţa pentru el, nu-i aşa că-i amuzant?”

poate pentru ea, simţeam că mi se-ntoarce stomacu pe dos,

nu mai ştiam de mine, eram trecut pe halucinaţii cînd mi-a scos

tubuleţu şi cu limba mi-a şters ultima picătură ce se prelingea

pe barbă. şi pe urmă, aici mi se cam rupe filmu, parcă plutea

prin compartiment pe deasupra mea, cînd şi-a rupt sutienu;

nu mai vedeam nimic, atît am mai auzit: „sînt pe ciclu albastru,

puişor”, şi-am simţit cum sărutul ei îmi acoperă juma de cap.

cînd m-am trezit era ziuă, simţeam că sînt uşor, aproape diafan,

cînd cineva se-apropie şi-mi cere un foc. eram în gara din Beclean.

/

V. Leac

/