Ramuri, Nr. 5 / 2011


Petrecerea de la Montrouge

de Nora Iuga





(fragmente lirice)



ce-ai sărit ca ars, pot să mă ridic şi singură, îi spune Margueritte Duras secretarului. să

nu-ţi închipui că mi-ai devenit indispensabil… atunci pe pod cînd mi-ai dat mîna era cum i-ai întinde ciungului o mănuşă. vorbeşte-i mai bine caprei de Catrina, cînd îi ţii scara să pună perdeaua şi i te uiţi sub fustă, despre „dependenţă”, dacă ai nevoie de conversaţie, că ea rumegă, eu nu suport repetiţiile, cu atît mai puţin „reparaţiile” şi nu-ţi mai privi pantofii cînd îţi vorbesc. nu vreau să mai aud nimic.



*

mirosul culoarea

grăsimea galbenă

pe burta jupuită

e sulful înşelător al polenului

dimineaţa cînd zilele scad

viermele nu-şi cunoaşte vîrsta

nici nu-l interesează



*

esmée e femeia ploilor mele

le spune ottino copainilor la berăria le grain

e chiar pilota mea albă şi matlasată

bucata mea de aer cosse-noisette-ul meu zburător

cînd mă strânge prea tare

vreau să sun la salvare

dar îmi răspunde un vulcan



*

puneţi-vă centurile de siguranţă

vin turbulencias pe retina ochiului

se depune o geometrie moale şi caldă

e balena albă chiar acolo în carlinga avionului

„… şi cum spuneai că m-ai visat tu?”

îţi prinseseşi fusta în piruetele lui Nijinski

era al dracului de frumos

cu eroi şi morminte absorbiţi

într-un gol de aer într-o aortă pustie

el cu mîna streaşină la ochi

avionul trecînd deasupra



*

pînă şi sepia a aflat

că ăl veşnic trage să moară

fiindcă nimic nu seamănă

mai mult cu apa

decît un aer care plînge



*

şi fiindcă nu mai cînta

nici un cîine pe podul mirabeau

şi nici o pasăre li nu zbura

peste insula prinţilor am deschis

scrisoarea lui ottino şi-am citit

„o să cumpăr vila lui trotzki

îmi plac ruinele”



*

o singură dată atunci

pe terasă la mare faţa ta a avut ecou

se depărta şi venea înapoi cu valurile

un gheţar s-ar sparge mai uşor

acum faţa ta e mereu intactă nici n-o văd

cîteodată esmée vorbeşte singură

„mai bine i-aş spune asta unei banchize

aş recunoaşte-o după pinguini…” dar cu tine



*

las pleoapele să-mi cadă peste ochi

sînt o păpuşă bătrînă

cînd fac pauză îmi aprind ţigara

atunci vine un sfînt pe care-l cunosc

şi-mi scoate din gură un dinte

prelung şi ascuţit



*

aşa se vede visul unei nopţi de vară

cum iese dirigintele din frizerie

era un aeroplan pe vremea aia

ni-l tot aruncam peste gard

şi pătrăţelele caietului de aritmetică

se uitau la noi



cînd a fost asta

iar



*

ai lăsat geamul deschis

perdeaua foşneşte

poveşti cu copii galbeni

în dimineaţa de nisip

la canton melci alunecoşi

sunt degetele tale

pe ceafa mea deşiră un ghem

începe războiul

între tigru şi euphrat

limba ta se trezeşte



*

mai sînt spaţii albe

între filele caietului de aritmetică

ştii doar că nu mi-au plăcut taurii niciodată

semăn cu femeile din haremuri

îndrăgostite de eunuci

semăn cu bărbatul de şaizeci de ani

mîngîi sînii statuii roşii de frig

erecţia în absenţa erecţiei

e parfumul trandafirului decapitat



de ce ţine esmée să-mi explice

avantajele găinilor de vînt



ŕ propos, tu cîţi ani ai? nouăşpe. ah da, ştiu, te-am mai întrebat, îi spune Margueritte Duras secretarului. îmi aminteşti de prietena mea din studenţie, o chema Simone, spunea: „crochiurile, desenele mici din caiete ajung să-mi aducă aminte melodia gîndirii mele, în care regăsesc tot felul despre plictiseală şi tinereţe”. şi pielea… parcă ieri, nu, stam alături pe pat ne uitam la televizor mult mai lent decît în realitate şi vine cînd nu te aştepţi”