Poezie de Zina Bivol

O nouă Pasăre

Mi-a îmbătrînit pielea

Pe genunchiul mamei mele,

Iar gutuiul a însurit pînă la rădăcini.

Cuprind tulpini de om

Şi doar pe o mînă

Au mai rămas frunze verzi

De unde aş putea culege îmbrăţişări

Arse de soare.

S-au uscat oasele

Ca lemnul din podul casei

Dacă mi-aş da foc

Într-un înveliş de smirnă

Şi tămîie poate s-ar ridica din mine

O nouă Pasăre Phoenix,

Vreau să trăiesc şi după moarte.

M-am îmbrăcat toată în tine

Sunt aici să fac parte din tine.

Ruptă în două jumătăţi

Înclei cărămidă cu cărămidă

Zidind o cetate romană

În care să arunc cu pietre

Cînd am să mă urăsc.

Eşti omul pentru care niciodată

Nu mi-a fost ruşine să greşesc.

Ieri ar fi trebuit

Să mă mărit

Din fericire nu erai tu !

Stau ca o proastă

Cu vorbele altora în gura mea.

Albă ca varul

În loc să dau tulpina copacilor

Văruiesc crengile că-s mai încurcate

Îmi seamănă mai mult.

Atîrnată de aceeaşi soartă

M-am îmbrăcat toată în tine,

Şi mă dezbrac de mine.

Avem acelaşi trecut

Între apus şi răsărit
Stau gemenele noastre îndrăgostite
Care frămîntă pămîntul cu coatele,
Din toate uscăturile
S-a copt pînă şi cuptorul.
E  ca o pîine arsă,
Cu glasul răguşit fredonează sub castan
O melodie de Beetoven
Aşteptînd să i se scuture cenuşa
Care doarme în rezerve.
"Ce mă doare cel mai mult,
e toate vremea pe care am pierdut-o" *
Văruind lemnele din mine să nu le mănînce furnicile.
Oamenii se cunosc prea bine între ei,
Dar le este teamă să-şi arate frica
Repetînd aceleaşi greşeli
cu pasiune nebuna de a încălca
tradiţiile vieţii.
Ca o coadă de porc căutam glod mai murdar decît acasă.
Între om şi umbrelă
Au mai rămas îngerii
Să slujeasca singurătaţii.
"Timpul nu trece, ci se învîrteşte în loc" **
Prin noi se repetă acelaşi trecut ...
rămîne schimbată doar apa de la botez.
Creşteţi oameni ca să vedeţi prin voi
cum au înflorit salcîmi.

*" Un veac de singurătate" -Gabriel Garcia Marquez
**" Un veac de singurătate" -Gabriel Garcia Marquez

Jurnalul dimineţilor

În fiecare dimineaţă

Răsar ca un soare pe patul meu,

Îmi întind razele ca o busolă care osiciliază

Între polul nord şi polul sud

Pînă cînd trezesc toţi muşchii la viaţă.

Luni

Reuşesc să prind dimineaţa

Doar cînd trece deja în amiază.

Aşa încep săptămînile de cînd nu le mai număr.

Din ziua asta am uitat toate calculele…

Ştiu doar că marţi trebuie să fug

La medic, acolo

Infirmierul îmi pregăteşte deseori infuzie de ceai

Zice că ajută pentru memorie.

Oricum nu uit niciodată ziua de miercuri

Cînd merg la librărie să-mi caut librarul.

Citeşte toată ziua deoarece

Sunt puţini cumpărători,

Dar din toate cărţile îi place

Să citească femeile.

Aşa aşteptăm împreună pînă vine

Călătorul…

Vineri am atelierul de creaţie,

Aici scriem toate capodoperele marii literaturi.

De fapt caietul se murdăreşte de joi

Pentru că pagina a început să gîndească în spaţiu.

Sîmbătă

Scriu scenarii de nuntă,

Unde mă îndrăgostesc de toţi mirii…

Treptat am devenit mireasă

A multor călători, care nu au călătorit niciodată pe jos.

Dezbrăcatul miresei nu mă încîntă

De aceea îmi îmbrac bine evenimentul.

Duminică dimineaţa

Îmi caut buchetul prin aşternut…

Probabil l-a prins altcineva.

Mîine e luni ?

Nu, nu am uitat

Încă o duminică, cadru dublu

Reuşesc să prind dimineaţa

Doar cînd va trece deja în amiază.