Text citit la Cenaclul Noii Barbari

De Sandu Blănaru.

                                                         * * *

 

La mine în cameră nu locuiește o maimuță. La mine în camera este doar un pat pe care atunci când dorm, visez urât. În fiecare dimineață mă trezesc și mă mănîncă capul, mă gîndesc că e din cauza viselor. Aceași explicație îmi străbate mintea, atunci când în cana cu ceai zăresc puncte negre. Nu beau cafea pentru că știu că n-aș vedea în cafea acele puncte negre. Cafeaua e neagră, iar eu prefer să știu sigur dacă sunt sau nu chestii ciudate în băutura mea, de aceea prefer ca dimineața să mă spăl pe dinți și să beau un ceai. La mine în cameră nu locuiește o maimuță. Însă pe perna mea e o adevarată colonie de purici și de-a dracului toți sunt niște psihiatri avangardiști, care fac experimente pe mine. Ar vrea să facă experimente pe oameni adevarați, dar pentru că n-au destule fonduri pentru o colecție de homo sapiens, se mulțumesc numai cu mine. În fiecare seară se ceartă al cui rând este să-mi sară în cap, se amuză pe seama ideilor mele. Seara trecută încercau să-mi insufle dorința de a ucide profa de filosofie de la universitate. Se pare că au ajuns la conluzia că ea reprezintă un adevărat pericol pentru tovarășii lor. Mulți care au rămas peste zi, ca să-mi studieze comportamentul, să observe efectele hipnozei onirice s-au întors “schimbați” . În urma cercetărilor, la unii s-au descoperit mutații serioase, precum câteva picioare mai lungi, iar altele mai scurte. Cică acesta este efectul sunetelor de rezonanță înaltă a vocii bietei profesoare care probabil mai mult de 20 de ani povestește despre bietul Socrate băncilor și pereților. Astfel că, dintr-o dată mă trezesc, că la mijlocul prelegerii îmi vine să iau scaunul de sub mine și să arunc spre pupitru. Noroc că banca e mare și pe ea, de o parte și de alta stăteau niște tipi zdraveni, care jucau durak în perechi cu alți tipi din spatele meu.

- Pațanu, ia stai jos. Am fugit din sală ca să nu cumva să fac și alte păcate. Pe balcon îmi aprind o țigară, vreau să mă piș. În urechi îmi răsună un susur de izvor. Vreau să alerg până la wc , dar îmi dau seama că n-o să reușesc. Așa că îmi scot puța și mă înghesui la un zid să mă piș. Pe hol trece o tipă și strigă în gura mare: labar! labar! Doamne, în instituția asta numai preverși, mă gândesc eu. Ce minte stricată trebuie să ai ca primul lucru la care să te gândești e să fie laba. Mă întorc și văd în celălalt capăt al balconului un tip cu o pungă de la McDonalds pe cap, și-o trage în palmă de iese fum. Dar pe tip nu-l deranjează fumul. Ar trebui să revin înnapoi la cursul de filosofie, însă de cum deschid ușa, mi se ridică părul în cap. De la rezonanțe, puricii sau ascuns dupa firele de păr și le-au cuprins cu mâinile și picioarele și chiar și cu labele, ca să se ascundă de săgețile sunetului mortal. O strig pe o tipă. Dar în loc de tipă, se ridică din fundul sălii pațanii care jucau durak, unul mai chel decât altul. Dintr-o dată toata acustica sălii s-a schimbat. Vocea profesoarei se ciocnește de cheliile lor și se întorce cu viteza luminii în direcția mea. Ca în publicitățile cu head @shoulders din păr au sărit toți puricii ca să se ascundă în buzunarul din spate al ghizdanului. Simțeam capul liber. Am închis ușa cu o ultimă imagine a sălii devastate de acest torent al sunetului propagat și accelerat de pe chelia tipilor. Care s-au pus să joace mai departe durak. De parcă nici n-au făcut o revoluție în domeniul social chișinăuian. La ieșirea din instituție, totul era schimbat. În loc de audi vw, Honda, Mercedes, volva și alte mărci de mașini, vedeam numai lada sovietică, pe capotele cărora erau scoase boxe și din care se auzea propaganda tipilor care jucau durak “lîsîi îs oameni, da nilîsîi nu!” “lîsîi is oameni, da nilîsîi nu!” iar alți tipi stând așezați pe vine, ascultau extaziați. Puricii din spatele ghiozdanului s-au trezit din comă, își căutau drumul spre cap. Numai că acum, puricii nu mai erau purici, dar erau gândaci. Și nu oarecare gândaci, dar gândaci flămânzi. Numai că gândacii flămânzi nu mănâncă păr, gândacii flămânzi mănâncă boxele de pe capotele mașinilor sovietice. Însă cu cât mai mult mâncau cu atât mai flămânzi se făceau. Așa că până am ajuns acasă, s-au transformat din gândaci flămânzi în găuri negre, atât de negre încât și lumina se pierdea în ele. La mine în cameră nu locuiește o maimuță. Nu locuiește pentru că au înghițit-o găurile negre, atunci mi-a trecut durerea de cap.