miercuri, 14 septembrie 2016

Dupa ce am terminat David Copperfield de Dickens am exclamat: da, e, intr-adevar, unul dintre cele mai frumoase si emotionante romane despre copilarie si adolescenta. Foarte fain ca e lung, ca are in jur de 500 de pagini, pentru ca tovarasia lui Davd e minunata. Nu e lacrimogen, nu e sentimental, desi David nu-si cunoaste tatal, care moare inainte de-a se naste David, iar pe mama si-o pierde cand avea sapte sau opt ani, dar nu e o melodrama, pentru ca nu poate fi o melodrama incercarea unui copil de-a se descurca singur in lumea ingrozitoare a adultilor. Ironia lui David si umorul naratorului inclina balanta melodramei spre o drama a maturizarii. Intr-un cuvant, mi s-a parut un roman uluitor. Parca scris azi. Si, repet, ce bine e ca a avut 500 de pagini, pentru ca nu mai voiam sa-l las din mana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu