duminică, 4 septembrie 2016

tocmai citeam in SCRISORILE CĂTRE DUBENKA despre cum a fost invadata pe 21 august 1968 Praga de către soldații sovietici, când a început să zbârnâie soneria de la ușă, piuia strident și fără oprire și l-am lăsat pe Hrabal din mână și am mers să văd ce se întâmplă. Cred că la fel țârâiau și soneriile pe la uși în Praga lui 1968. În ușă, doi tineri, cu un teanc de foi în mâini. Strângeau semnături pentru Igor Dodon. M-au întrebat dacă nu vreau să semnez și eu. Nu, nu vreau, le-am spus, eu vreau să-l citesc pe Hrabal. Dar înainte să închid ușa, le-am mai strigat celor doi tineri care avansau pe odihnă spre apartamentul de vizavi. Sper ca Igor Dodon să nu devină președinte. Și am închis ușa. Și m-am așezat la comp, unde am povestit ce mi s-a întâmplat în timp ce-l citeam pe Hrabal în dimineața asta de duminică. De ce tovarășe Dodon nu mă lași, băi, să-l citesc în pace pe Hrabal?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu