Doina ROMAN

Sala de reanimare

A auzit un fel de zgomot în cap

Femeie nemăritată, fără copii deocamdată,

Dar nesătulă de viață.

 Cu prima ocazie, după serviciu

A plecat la spital-

Pe drumul care duce în deal.

Tata-socru-

Era întins, țintuit la pat, respira prin masca de oxigen

Și nici nu mai știu de era conștient...

„-Tată, tată!!!”- Striga de frică,

Fără să înțeleagă că el o aude, dar nu-i poate răspunde.

Păturile goale, albe de lîngă el

Parcă erau în așteptare.

Elena s-a așezat pe unul dintre ele,

Și-a scos vioara, a început să cânte:

„Pluteam în largul zării,

Priveam de sus în jos

Cum valurile mării

Se legănau frumos.”

Apoi, revenindu-și cu o senzație de frig-

De-ți venea să te îmbraci în cojoc,

A părăsit salonul și s-a alăturat oamenilor,

Care coborau drumul din vale:

Vânzătoarea, vecinii, colegii de școală,

Elevii, muncitorii...

Care odată ajunși acasă,

Aud și ei un fel de zgomot în cap.

Doina ROMAN

Anastasia PALII

Steagul furat

Ți-am purtat toate perechile de ciorapi,

chiar și cele cu găuri între degete.

Iar dacă se întâmpla să-mi pierd perechea,

tot de la tine o împrumutam.

De-a lungul anilor,

am lăsat în urma noastră doar ciorapi desperecheați,

iar noi suntem ba în România, ba în Moldova,

și de fiecare dată când ne întâlnim

vorbim numai despre hainele noi

pe care încă nu am reușit să le cumpărăm,

despre cămașa ta nouă, evazată, de la H&D,

dar nu ne spunem nimic despre noi.

Nu te mai recunosc.

Te uiți lung la picioarele mele

și eu încerc să-mi ascund

găurile din ciorapi.

Găurile mele din ciorapi

au devenit la fel de mari

ca și Steagul Furat din 1 decembrie.

Anastasia PALII

Rodica GOTCA

***

Casa pustie,

Poarta-ncuiată,

Uşa sprijinind o mătură.

Primul a plecat bunicul Ion;

Aveam 3 ani şi-i duceam apă cu zahăr la căpătâi.

Mama îmi spune că mă speria moartea care-i ciocănea timpanele.

Eu nu țin minte frica,

Doar poveştile;

 iezii călare în spatele lui, lângă fântâna din râpă;

Cuvintele deocheate ce mă ruga să le repet şi de care râdeam amândoi, rostogolindu-ne în scârta de paie.

Bunicul Ion nu se va mai întoarce acasă.

Apoi a plecat tata.

Aveam 6 ani, era seară, iar el avea un ruxac mare în spate.

-          Unde te duci, tată?

-          O să creşti şi o să înțelegi.

Am crescut, am trecut de 20 şi nu-nțeleg nici pe naiba.

Nu l-am văzut 3 ani, ne despărțea un km şi durerea lui şi-a mamei.

Credeam că pleacă în Suedia.

Tata a plecat de-acasă

Şi de ziua mea îmi trimitea cadouri însoțite de bilețele;

Îmi aducea cărți cu poveşti şi portocale.

Tata o să fie singur.

Plecasem şi eu.

Am plâns şi-am aruncat hainele-n geamantane,

Am urcat sofaua pe acoperişul Wolkswagenului verde al soțului

Şi am plecat de-acasă sperând să mă întorc, sperând să nu o doară pe mama şi bunica.

Trag varga dintre saraliile porții,

Dau cuitoarea în lături,

Găsesc cheia, descui, intru

Eu mă întorc acasă cu doi feciori care fac să respire pereții,

Care o fac pe bunica să uite că a plecat bunicul,

Care o fac pe mama să-l ierte pe tata,

Care mă fac pe mine să fiu fericită acasă şi să nu-mi număr absențele.

Acasă ne-ntoarcem toate 3 păsări rănite şi-ntinerim jucându-ne cu David şi Daniel.

Eu mai aştept să vină tata;

Copiii mei îl aşteaptă pe tatăl lor.

Sfidăm drumul în 6 ochi:

Bunicul nu mai vine acasă,

e seară şi e vremea să mergem la culcare.

   Rodica Gotca

Artiom OLEACU

xxxxx

mii de ferestre micuţe pe cer

dacă-mi trag buzele ca pe-o sfoară

le întind puţin se deschide una

zîmbesc se deschid două

plouă mărunt se mai deschide una

privesc 5 secunde

închid ochii

văd şase, şapte ferestruici pe cer

cum îmi fac toate cu ochiul

rîd în hohote ferestruicile transpiră

ca după un păhărel de coniac

rar observ cîte zece

douăzeci de ferestruici deschise

uneori nu le văd deloc

dar nu caut să le găsesc

se întîmplă de la sine

după lungi tînguiri apar

pe neaşteptate

ca un lucru care-ţi apare

pe neaşteptate undeva

uneori cînd ies în scenă

mă întreb dacă vreau ca toate

să fie deschise

mă întrebi dacă-i posibil

să le vezi şi tu

îţi răspund scurt

sigur

le vei vedea curînd toate deschise

le vei vedea numaidecît şi tu

O poezie de ARTIOM OLEACU

Virgil MAZILESCU

apa v-am dat sufletul unde v-a fost
unde pâlpâi tu sufletul meu si în care
parte a lumii vâneaza acum vânatorii

daca privesc - haina mea este chiar frica
daca privesc dealuri si vai si câmpii 

(Dealuri si vai si campii, o poezie de Virgil Mazilescu)

Virgil MAZILESCU

Mi-am uitat casa si numele e obositor
sa-ti stii mereu numele pe de rost
o grigore dumitru iulian usa de la intrare
se deschidea inauntru? si ciinele negru al vecinului
spuneti ca musca? si n-ar trebui sa umblu cind e ger
cu capul descoperit prin padurea de aluni? am uitat
am avut destula vreme sa uit din creier pina in degete

aici linga dunare ma inconjoara pasari de tot felul
vrabii giste salbatice specii rare de cocostirci
si iubirea mea pentru ele se deschide
ca un port ospitalier - poate sa vina iarna scitica
voi exista mai departe si voi calatori mai departe: ecou
a doi parinti onesti reverie de lebada
auziti: viata: stele scobind incet cimpia 


(Mi-am uitat casa si numele, o poezie de Virgil MAZILESCU)