Astăzi la Biblioteca Ștefan cel Mare a avut loc o nouă ședință a cenaclului nostru. Printre cei prezenți au fost Gabriela Caranfil, Vitalie Todirașcu, Bordeianu Ala, Elena, Snejana, Victor, Olga, Alexandru, etc. La eveniment am avut ca invitat special pe Liliana Chisari, psiholog, pictoriță și tînără autoare de poezie și proză. Liliana a citit poezii și o piesă de teatru. Unele titluri discutate a poeziilor au fost Tichetul celor zece minute, Cea mai obosită mașină, Creștetul nevăzătorilor, etc. O surpriză a serii a fost piesa de teatru a Lilianei dedicată unei persoane deosebite, acțiunea se petrece la o masă rotundă pe care este doar o lumînare, o carte și o floare. Textul dramatic este un dialog dintre un El cu Lumea, Viața, Moartea, Trecutul, Prezentul, Viitorul. Este drama unui om bolnav de Sida.
Liliana Chisari
Psiholog, pictoriță.
Tichetul celor zece minute
Mă impresionă gestul. Simplu. Admirabil. Fără importanţă, dar plin de sens…
Un început de aprilie. Lumea, ca după glumele sărăciei statale, tristă, cu capul aplecat, aşteptând oprirea casei lor.
Întâmplător sau nu, dar urcasem în troleul şapte…cu maska unui rol bine infiltrat în mine – om analitik. Troleul era aproape pustiu, trist şi el, gonit de ani, de soartă, de viaţă, de mulţi ei, ce trăiesc o viaţă ce n-o simt…Simţeam tensiunea secolului ce e pe cale de dispariţie…Asta mă-ntristă şi mai mult…Tot ce a fost cândva autentic, adevărat şi viu dispare…Tot în ce ea, lumea…credea…
Era Credinţă, deşi, la prima vedere, domnea ateismul…dar oamenii credeau mai mult ca acum. Credeau. Trăiau. Dăruiau. Iubeau. Erau sinceri. Vii. Adevăraţi…Oameni.
Uneori am impresia că e nostalgia după trecut. Sau după valori. Sau după tot ce era cândva sfânt. Nu ştiu. Privesc în jur şi lumea e goală. Deşi avem deschise toate graniţele hotarelor, lumea a uitat să-şi deshidă şi graniţele sufletului pentu a adăuga mai multă culoare în el. Sufletul acestei lumi e sumbru. Până şi paşii oamenilor sunt grei, duri, uscaţi, duruţi. Pământul plânge. Acest pământ plânge după oamenii săi..rătăciţi undeva în lume în căutarea a ceea ce se cheamă “Fericire”…O văd undeva în depărtarea hotarelor ce rămân în urmă…
Trecutul. Viaţa. Copii părăsiţi. Mama veşnic la fereastră. Tatăl furat de timp. El sau Ea undeva uitaţi…ca ceva ce n-a existat. Doar nişte fotografii vechi ce-au întipărit tot ce se neagă mai apoi…Patria. Ţara. Limba. Neamul. Iubirea. Valorile. Tot ce-am fost până.
Viaţa de la un timp se împarte pentru lume în “până” şi “după”…Chiar dacă e dureros, chiar dacă vrem să schimbăm ceva…uneori tot ce-a şters legea timpului nu poate fi schimbat.
Undeva bântuie dorul, iar lacrimile inundă acel dor şi oamneii continuă să rupă firul rădăcinilor. Uneori ne amăgim că ele nici n-au existat…pentru a ne fi mai uşor să credem în prezentul acesta gol. Suntem liberi, dar totodată înlănţuiţi în robia propriilor căutări ai străinătăţii – Banii singurătăţii…
Nu zic…sărăcia nu poate fi tolerată…
Dar e mai bine să tolerăm Trădarea? Pierderea? Înstrăinarea copiilor? Ochii mamei sau a tatălui ce nu-i mai vedem licărind? Zâmbetul străin ai propriilor copii ce nu ne ştiu…Pardon…pe care noi nu-i ştim….
Amar…Cîndva “amarul” îndulcea căsnicia fiecărui suflet al Moldovei…Acum “amarul” doar stoarce tot ce mai rămâne în amintirea acestui neam…amarul lacrimii ce nimic nu iartă şi nu întoarce înapoi…
Troleul şi el, nu zăbovea…cu sau fără noi…ca şi tipul..mergea înainte…chiar dacă-şi ducea greu povara vieţii lui…Era la datorie. Datoria. Datoria de-a sluji…Patriei…
Privirea brusc mi-a fost îndreptată spre ceva ce mă impresionă: un gest. Simplu. Admirabil. Fără importanţă, dar plin de sens. Cineva, un bărbat care întinse conductoarei, la fel trecută prin timpul vieţii zdrobit, mâna sa, înmânându-i ei, acestui om al timpului, Tichetul Celor Zece Minute…Frumos.
Timpul poate fi întors înapoi…chiar dacă costă doar două bancnote neînsemnate…şi pentru ele…lumea e robul străinătăţii, timpul căreia nu poate fi întors. Şi nici plătit cu avans prin lacrimile lăsate în urmă atunci când părăsim sufletul în Ţara de Căpătîi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu