Poezie

                                     Victoria Boțan

exerciţii de respiraţie

inspiră adînc, iubite,
ca să astupi gura peştilor din mine,
altfel, ei te vor devora cu tot cu undiţă
şi nici măcar nu vor rîgîi.

azi te aştept în marea viselor noastre,
acolo unde corăbiile naufragiate vor ieşi la suprafaţă
să ne cînte requiem for a dream
şi să ne pună şiraguri de perle la gît,
iar delfinii ne vor purta pe valuri
ca pe doi demenţi evadaţi în noapte,
atunci cînd stelele se vor topi
şi vor cădea din cer încet
la noi în palme
buzunare
păr
obraji
şi buze
iar inimile noastre încolăcite vor adormi la fund
şi marea va seca…

iar acum deschide ochii şi expiră adînc.

poem cu aripi

gîndurile tale m-au cuprins ca o pădure de conifere,
nu ştiam încotro s-o iau, îmi era frică
să mă rătăcesc din nou,
atunci tu mi-ai trimis două păsări călătoare
ele s-au aşezat pe umerii mei care au prins aripi
de sus, taigaua ta e atît de fumoasă!

o muză jucăuşă

versul fugea după mine
ca un cîine turbat,
ce latră întruna şi dă din coadă.
eu i-am zis că mă întorc diseară,
dar seara am găsit cuşca pustie
şi un bileţel: „Mă întorc dimineaţa!”

cerul…

cerul e nemişcat ca ochi-ţi,
crucile stau cu faţa la pămînt,
cosit e mirosul de iarbă verde
ce încolţeşte crud la mine-n gînd.