Atelierul de azi

 Alexandru MUȘINA

xxx

Mirosul teilor îmi amintește

că am fost tânăr.

Acum câți eoni?

Merg prin tunelul de sticlă

Și le privesc: femei. Aerul pe care-l respiră

m-ar ucide instantaneu.

Aceasta  poezia a lui Alexandru Mușina, din volumul Aleea Mimozei numărul 3, e despre trecut. Un trecut când am fost grozavi, și nu mai suntem. Trecutul ăla când am fost mari și tari, puternici și nemaipomeniți, s-a dus și în locul nu au rămas decât niște amintiri. Nu a rămas decât neputința

E o poezie extrem de concentrata, compusă din două secvențe: declanșarea amintirii  și 2) descoperirea imposibilității de-a mai recupera trecutul, de-a fi ca altădată, de-a trăi la fel.

Sunt trei imagini:

mirosul teilor

tunelul de sticlă

aerul pe care-l respiră femeile

Toate trei imagini sunt metonimii.

Mirosul teilor ne spune că a venit primăvara/vara, după o iarnă lungă și grea, în timpul căreia am uitat că sunt tânăr, în care m-am simțit bătrân și neputincios. Mirosul teilor îmi amintește că am fost tânăr.  Eu uitasem.  Uitasem de asta.

tunelul de sticlă e o metaforă a bătrâneții, când parcă totul e la fel ca in tinere, dar nu e la fel. Vezi lucrurile, dar  nu le poți atinge, îți sunt inaccesibile. Între tine și lume se ridică un perete de sticlă.

Femeile sunt în afara tunelului de sticlă, iar accesul la ele pare retezat. Le vezi, dar nu le poți avea. Femeile sunt un simbol al vieții la care nu mai ai acces decât cu ochii, dar nu cu toate simțurile.

Aerul pe care-l respiră femeile și aerul pe care-l respiră bărbații oare nu e același aer?

E același. Dar aici e vorba despre aerul din interiorul tunelului de sticlă și din afara lui. 

Da, e un poem teribil despre trecerea timpului și bătrânețe.

IAR ACUM IATĂ PROPUNEREA MEA:

Vă invit să scriem un poem despre TRECUT. Eu uitându-mă în urmă iată ce ce văd. Trecutul la care avem acces prin amintiri, iar amintirile sunt singura posibilitate de-a ieși din tunelul de sticlă. De-a fi cum am mai fost cândva.

Spre deosebire de poemul lui Mușina, ar fi fain dacă personajele noastre ar avea nume.

Dacă vreți să renunțați la metonimii, renunțați.