Louise Glück
Paharul gol
am cerut mult; am primit mult.
am cerut mult; am primit puțin, am primit
aproape nimic.
și între timp? câteva umbrele deschise în interior.
o pereche de pantofi, din greșeală, pe masa din bucătărie.
o, greșit, greșit îmi era felul de-a fi. eram
tare de inimă, ursuză. eram
egoistă, exigentă până la tiranie.
dar întotdeauna am fost așa, chiar și în copilărie
mică, brunețică, temută de ceilalți copii.
și nu m-am schimbat niciodată. în interiorul paharului,
valul abstract al destinului s-a transformat
peste noapte dintr-unul semeț în unul umil.
să fi fost marea? să fi fost ea cea care a răspuns, poate,
unei forțe celeste? să fiu în siguranță,
m-am rugat. am încercat să fiu un om mai bun.
curând am înțeles că ceea ce începuse ca teroare
și se maturase în narcisism moral
s-ar putea să nu fi fost de fapt altceva
decât procesul maturizării. poate
asta au vrut să îmi dea de înțeles prietenii mei
atunci când m-au luat de mână,
spunându-mi că înțeleg
abuzul, mizeriile incredibile prin care am trecut
insinuând (așa am crezut odată) că eram puțin bolnavă
să dau atât de mult pentru atât de puțin.
pentru că orice ei ar fi vrut să spună, eu eram de acord
(bătând din palme cu putere)
un bun prieten și om, nu o creatură a patosului.
nu eram patetică! eram scrisă cu majuscule
ca numele unei regine sau al unei sfinte.
ei bine, toate astea pentru o conjunctură interesantă.
și-mi dau seama că este crucial să crezi
în efort, că ceva bun va veni și doar din simpla încercare,
ceva bun complet nepătat de impulsul inițial
de a convinge sau seduce.
ce suntem fără acestea?
rătăcind în întunecatul univers,
singuri, speriați, incapabili să influențăm soarta.
ce deținem cu adevărat?
trucuri triste cu scări de lemn și pantofi,
trucuri cu sare, încercări impulsionate de
gânduri nu tocmai curate de-a construi caracterul.
cu ce putem îmbuna, domoli marile forțe?
cred că în cele din urmă aceasta a fost întrebarea
care l-a distrus pe Agamemnon, acolo pe plajă,
cu corăbiile grecești pregătite, marea
invizibilă dincolo de portul seren, viitorul
letal, instabil: a fost un prost când a crezut
că poate fi controlat. ar fi trebuit să spună
NU AM NIMIC, SUNT LA MILA TA
Louise Glück
Louise Elisabeth Glück (n. 22 aprilie, 1943, New York) este unul dintre cei mai de seamă poeți americani ai generației sale, a câștigat numeroase premii literare importante în Statele Unite, inclusiv Premiul Pulitzer, Premiul Național al Cărții, Premiul Național al Criticilor de Carte.
Poezia se remarcă prin precizie tehnică, sensizitivitate, prin profunzimea cu care abordează teme cum sunt singurătatea, relațiile de familie, divorțul, moartea, miturile Persefonei și Demetrei.
În 2020 a primit Premiul Nobel pentru Literatură.
traducerea și prezentarea, Marian Mihai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu