1.
Un domn care poartă
o crizantemă penată în piept
Nu știe că și lui
L. îi plăceau crizantemele
Iar eu, ori de câte
ori îl văd
Îmi amintesc de
dimineața când pe scările facultății am vorbit ultima oară la telefon
Iar azi știu că
nimeni nu m-a iubit mai mult că el niciodată.
Eu nu am văzut
niciodată Averno
Dar știu cum arată
Știu cât e de adânc
e și ce culoare au apele lacului dimineața la răsărit
Un bleumarin până
la turquoise, împânzite de ceața fumurie coborândă de pe malurile fortărețe
Seara, când din
toată lumina soarelui rămâne doar o rază, gata să fie înghițită de capetele
lumii, ale pământului
lacul se stinge și
se face violet sclipitor
Eu nu l-am văzut
Dar pot să-mi
imaginez că aș fi acolo cu tine în luna august
Și am citi
constelațiile ca în palmă
Ne-am umple
buzunarele cu pietricele plate și lucioase
Pentru broaște
Până la Averno sunt
2520 de kilometri
Putem să mergem și
cu mașina
Iar dacă ne pornim
chiar mâine
Google maps spune
că
In decurs de 2 zile
vom vedea lacul
Nu are de ce să ne
mai fie frică
Nu mergem în Roma
antică.
Îmi plac foarte mult ambele poeme ale Tatianei, chiar dacă sunt diferite între ele. Primul transmite o stare, al doilea spune o poveste care la rândul ei transmite o stare. Iar limpezimea discursului, în ambele, este ireproșabilă. Bravo, Tatiana!
RăspundețiȘtergereAl doilea poem e atât de subtil înşirat, că mi-aş dori să ştiu dacă au mai ajuns la Averno, care m-a trimis cu gândul la o Mecca a momentului.
RăspundețiȘtergereBună observația și comparația :)
Ștergerede fapt nu au ajuns, e doar o mare dorință care nu s-a mai realizat cu toate că ar fi fost posibil.
ȘtergerePoemul e al Tatianei?
RăspundețiȘtergereDa
ȘtergereVă mulțumesc mult pentru comentarii și observații.
RăspundețiȘtergere