reacţii
încerc să-mi explic cum influenţează N.C. asupra mea, astfel încât în conjunctura unui grup de persoane care îşi aţinteşte atenţia asupra ei, ascultând-o cu răbdare, se creează o atmosferă jenantă şi insuportabilă. nonsensul din interiorul ideilor pe care le lansează, nerozia exprimării, stânjeneala celor care volens nolens îi devin părtaşi mărturisirilor, tremurul vocii ei, unele zâmbete reprimate în afară, care, ulterior, s-ar putea transforma epidemic în nişte explozii de râs, toate mă fac să explodez prima, să fiu eu declanşator şi să mă simt vinovată pentru acest lucru, pentru că alţii rezistă. râsul meu nu este o batjocoră în adresa personalităţii N.C., râsul meu este un scut, ceva care mă scoate din ruşinea pe care o trăiesc fără să-i înţeleg sursa. ruşinea mea. şi asta mă scoate din sărite. nu ar trebui să mă simt responsabilă pentru nişte situaţii pe care nu eu le provoc, pentru atmosfera apăsătoare şi penibilă care mereu parcă cade din cer. mai bine decât ceea ce fac ar fi să ies. pur şi simplu să ies, pe uşă, prin fereastră, să mă închid într-un dulap în interiorul căruia să râd isteric, doar pentru ca mai apoi să-mi pot explica amuzamentul aninându-mă de orice nu poate fi jignitor pentru un om: obiectele din interiorul dulapului.
încerc să-mi explic cum influenţează N.C. asupra mea, astfel încât în conjunctura unui grup de persoane care îşi aţinteşte atenţia asupra ei, ascultând-o cu răbdare, se creează o atmosferă jenantă şi insuportabilă. nonsensul din interiorul ideilor pe care le lansează, nerozia exprimării, stânjeneala celor care volens nolens îi devin părtaşi mărturisirilor, tremurul vocii ei, unele zâmbete reprimate în afară, care, ulterior, s-ar putea transforma epidemic în nişte explozii de râs, toate mă fac să explodez prima, să fiu eu declanşator şi să mă simt vinovată pentru acest lucru, pentru că alţii rezistă. râsul meu nu este o batjocoră în adresa personalităţii N.C., râsul meu este un scut, ceva care mă scoate din ruşinea pe care o trăiesc fără să-i înţeleg sursa. ruşinea mea. şi asta mă scoate din sărite. nu ar trebui să mă simt responsabilă pentru nişte situaţii pe care nu eu le provoc, pentru atmosfera apăsătoare şi penibilă care mereu parcă cade din cer. mai bine decât ceea ce fac ar fi să ies. pur şi simplu să ies, pe uşă, prin fereastră, să mă închid într-un dulap în interiorul căruia să râd isteric, doar pentru ca mai apoi să-mi pot explica amuzamentul aninându-mă de orice nu poate fi jignitor pentru un om: obiectele din interiorul dulapului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu