Ieri

La şedinţa de ieri a atelierului Vlad Ioviţă au participat 10 persoane. Cenaclul avut loc în cafeneaua Orpheus.

Am început atelierul prin a discuta un haiku al unui autor consacrat, din care am reţinut numai haiku-ul, nu şi numele autorului: „Fie, fie ce-o fi/ acesta sunt acum/ şi mă apucă groaza”. Apoi am citit câteva fragmente din jurnalul lui Kafka, din care se înţelegea relaţia dificilă a scriitorului cu tatăl său, care era un om avut, cu un statut social înalt.

 În cele din urmă Carolina Vozian ne-a citit 4 poezii pe care le-am analizat din mai multe puncte de vedere. S-a ajuns la concluzia că textele Carolinei au nucleu, sunt bogate imagistic, dar mai pot fi prelucrate, aşa cum, pe alocuri, detaliile cotidianului care determină autoarea să intre în atmosfera poeziei, vin în detrimentul poeziei şi o încarcă inutil. O altă problemă, care se referă la poezia „nasture”, ţine de o abordare superficială şi de o alegere nepotrivită a obiectului care este personificat, astfel încât poezia riscă să fie interpretată greşit, fie să rămână la un sens de suprafaţă (mă scald şi eu în verbe existenţiale). Dumitru C. i-a sugerat să îşi mai scuture textele de amalgamuri filosofice care nu trezesc decât confuzii şi blocaje, Sandu M. a fost de părere că unele poezii sunt înjumătăţite în două planuri diferite, cum a fost textul în care prima jumătate mergea pe o autoportretizare foarte directă şi simplă, iar în a doua, mai puţin clar, o multiplicare a sineurilor din care nu se înţelege care şi cui aparţine „eu”/„noi”, frica de blocaj în subconştient şi un pic din nebunia apucată în poezia „psihoterapie”. Două părţi care nu par să aibă ceva comun, şi de aici lipsa unitarului. Un alt exemplu asupra căruia Sandu M. a avut întrebări a fost poezia nasture, în care sentimentul de ură purtat faţă de omul care personifică nasturele intră în contrazicere cu ultimele 2 versuri, despre nasturele nou cusut, înlocuitor al primului personaj, caracterizat prin „nu are creier infectat cu inimă”. Aici Sandu. M. nu a înţeles ura faţă de primul nasture dacă acesta, în comparaţie cu ultimul, avea creierul infectat cu inimă, după gândul prin care se face că „inima” este afectul iar „creierul” este raţiunea, şi raţiunea ar fi dominată de afect, moment care contrazice materialismul personajului despre gândurile căruia se spunea că sunt asemenea cecurilor, bonurilor şi chitanţelor. Aici situaţia a fost lămurită de interpretarea lui Ion. B., care şi-a închipuit că primul nasture îi era o fiinţă iubită, apropiată spiritual şi fizic, iar ultimul naasture ar fi un simplu amic, de aici şi „nu are creierul infectat cu inimă”, aceste versuri făcând referinţă, izolat, numai la ultimul nasture, nu şi la primul. Domnul Graur a găsit în scriitura Carolinei un adevărat talent şi s-a pronunţat foarte îngăduitor şi pozitiv faţă de poezia ei, încurajând-o să continue. Şi celorlalţi participanţi le-a fost pe plac poezia scrisă de Carolina Vozian. Cel mai bun text în opinia unora a fost „psihoterapie”.

La şedinţa de sâmbăta viitoare, cu siguranţă vor aduce proză Cristi şi Ion, dar vom lectura şi din textele unor autori consacraţi.